Ca să te protejez.

90 5 0
                                    

     Derek Collins

       Nu știu dacă am făcut ce trebuia sau nu ,dar sincer ,o înțeleg. Știu că pentru ea e greu să stea în fiecare zi în casă cu Adam,care se îngrijorează mereu pentru ea și se comportă cu ea ca și cu un copil și știu că nu îi place asta. Știu că nu suportă situația dintre ea și așa ziși ei "părinți",știu că îi e greu să treacă peste accident,dar sincer... și mie. Și mie îmi e greu să o văd mereu,distrusă, praf,să o văd mereu cum cedează cu fiecare zi,cum încetează să mai spere sau creadă,dar cel mai greu îmi e să o văd,să nu o pot atinge, să nu îi pot spune cât de mult o iubesc și cât de mult regret,să îmi doresc din ce în ce mai mult să fie a mea... Acum o să fie și mai greu,dar nu aș fi putut să îi spun nu. Nici ea nu ar fi făcut-o.

      Mellisa Stailish

  Nu am ieșit nici azi din casă. Nu știu  de ce,dar nu simt nevoia. E deja seară ,dar Derek nu e acasă,a plecat de când m-am trezit și am impresia că o face intenționat. Poate că nici el nu poate sta în preajma mea. Mă întreb, ce a fost în capul meu când l-am întrebat dacă pot rămâne aici?! Sincer,am simțit pe de o parte nevoia să îl am aproape,iar pe de altă parte să mă îndepărtez de restul. Poate că nu am meritat un răspuns afirmativ ,mai ales după tot ce am spus și am făcut,dar sincer,și eu aș fi acceptat.   Plec de la fereastră și mă întorc în pat,simt nevoia să dorm,dar nu prea reușesc. Îmi bag căștile în urechi,dar nici asta nu mă ajută. Aud ușa de la intrarea în casă și pași pe scări. Mă ridic chiar când ușa de la cameră se deschide,iar Derek aprinde becul. O durere de cap pune stăpânire pe mine ,la fel și o căldură groaznică.

-Poți deschide te rog geamul?

        Vocea mea era joasă și răgușită.

-Dar e destul de frig, se îndreaptă spre mine și îmi pune mâna pe frunte. Ești transpirată și arzi foarte tare!

-Nu am nimic,nu îți face griji.

     Mă ignoră și se îndreaptă spre un sertar,de unde scoate un termometru. Se îndreaptă cu el spre mine și încercă să mi-l bage sub braț.

-Ce faci?

-Ce ți se pare că fac?! Îți iau temperatura,așa că nu te mai comporta ca un copil mic și ridică brațul.

     Fac cum îmi spune și ridic brațul. Poate are dreptate, sunt destul de transpirată și îmi e destul de cald,dar sigur e doar o mică răceală.

-Ai 39,4! Ce se întâmplă? Stai aici ,cred că am ceva de febră.

   Iese din cameră ,iar eu încerc să mă ridic,dar o durere în tot corpul mă doboară. Simt că nu mai am aer,iar toți muschii îmi iau foc. Intră în cameră Derek,cu o pungă în mâna.

-Ia pastila asta și mă întorc în zece minute să îți mai dau una pentru răceală.

-Unde pleci?

-Merg să fac o supă și mă întorc. Promit!

     Nu voiam supă,nu voiam nicio mâncare sau băutură,vreau doar să fie lângă mine. Îi prind mâna și îl trag spre pat.

-Nu pleca...te...rog.

   Ochii lui,ce aseară păreau reci,acum sunt calzi și iubitori. Iubesc privirea asta,dar ce mă deranjează e ca îmi inspiră milă și eu nu suport ca persoanele să se uite cu milă la mine.

-Bine.

    Închide ușa și vine lângă mine în pat. Îmi mângâie parul cu mâna lui și îmi suflă spre frunte. Un tremurat îmi trece tot corpul ,iar inima începe iar să o ia razna.

  -Îmi pare rău...

    Vocea lui,deși înceată,sparge liniștea dintre noi. Știu ce vrea să spună,dar ezit o clipă.

-De ce ai făcut-o?

-Ca să te protejez.

-Nu ai cel mai bun mod de a proteja oamenii din jurul tău.

- Poate că nu,dar așa e cel mai bine...

    Mă ridic cu greu în capul oaselor și îl privesc. Se uită la mine îngrijorat și simt tensiunea dintre noi în aer.

-Nu,nu e. Poate că tu crezi ca e mai bine așa,dar nu îți închipui că îmi faci mai mult rău decât bine,nu îți închipui că,în loc să mă susții,mă distrugi cu fiecare zi prin tăcerea ta. Nu știu cum îți închipui tu că mă protejezi așa,dar te înșeli amarnic.

-Poate că dacă ai ști adevărul nu ai mai gândi așa...

-Poate dacă mi l-ai spune,aș reuși să deschid și eu ochii în sfârsit.

-Atunci m-ai urâ cu adevărat,pentru totdeauna și știu că poate sunt egoist dar prefer dorul decât urâ.

-Poate că tu nu îți dai seama că nu aș putea să te urăsc ,nici măcar dacă mi-aș dorii,și uneori ,ăsta poate fi un defect.

    S-a ridicat de lângă mine și a apucat cealaltă pastilă de pe masă. Mi-a atins din nou fruntea și mi-a întins paharul cu apă.

-Ți-a mai scăzut febra,ia pastila asta și încearcă să dormi.

    A ieșit din cameră și probabil a plecat,deoarece am auzit mașina depărtându-se de casă. Iar am rămas singură. Sincer,uneori ai impresia că te obișnuiești și că nu te mai poate răni nimic,dar în cel mai neașteptat moment,afli că nu e așa...
    Au trecut câteva ore deja,e 3:25 ,iar Derek nu s-a întors. Poate că nu am spus ce trebuie,se pare că mereu am talentul ăsta de a face lumea să plece de lângă mine. O bubuitură mă scoate din starea de melancolie și preț de câteva secunde am crezut că Derek s-a întors. M-am ridicat din pat cu greu și am coborât scările. La parter,geamul era spart,dar ciudat e că cioburile erau pe partea exterioară a casei. Am ieșit din casă,iar mașina lui Derek era parcată chiar în fața ușii. Am mers repede să deschid ușa și,câteva secunde nu am realizat,dar Derek era pe scaunul șoferului,cu capul pe volan și plin de sânge pe toată suprafața frunții și pe gât. M-am panicat și am început din nou să tremur,dar nu aveam timp pentru asta. Acum trebuia să rămân calmă și să acționez repede. Știam că dacă sun la salvare,cel mai probabil o să ajungă în cel puțin 20 de minute,așa că l-am luat pe Derek din mașină și  cu greu,am reușit să îl mut pe scaunul din dreapta. M-am urcat la volan și am pornit cu cea mai mare viteză. Conduceam cu mult prea mult peste viteza normală,dar măcar aveam scuză și în plus,nu era nimeni pe străzi la ora asta. Am ajuns pa spital în cinci minute ,iar când să îl scot din mașină,din buzunar i-a picat un bilețel. Nu din nou. L-am despachetat destul de repede și panicată.

     "Dacă nu vrei să urmeze ceva și mai rău,vin-o la vechiul depozit de mașini de la marginea orașului. "

Dark Love Where stories live. Discover now