Dark Love

Am nevoie de marfă!

A plecat! Unde? Nu știu,departe de mine. Eram pe patul din camera mea și mă uitam la tavan. Era negru,liniștit,nu îmi vorbea,dar știam că știe ce simt. Mi-am luat telefonul în mână și l-am apelat pe Adam

-Da Lia!

-Adam ,am nevoie de o favoare din partea ta.
Încercam să îmi reglez vocea pentru a nu-și da seama că plâng. Și chiar plângeam...

-Orice,spune! Tonul său părea îngrijorat,dar l-am ignorat.

-Vreau marfă!

Pentru câteva secunde s-a făcut liniște ,apoi i-am auzit glasul:
-Lia,eu nu...

-Adam te rog...am nevoie de asta,o să îți plătesc oricât e nevoie,dar te rog....
Vocea mea era slăbită și de data asta nu mă mai abține din plâns.

-Bine,dar ai grijă! De care vrei?

-Dă-mi ce ai mai tare!

-Bine,dar nu pot veni la tine și nu am pe cine să trimit.

Știam că era doar o scuză,știa că eu nu pot veni,dar am găsit eu rezolvarea.

-O să-l trimit eu pe Austin,zi-mi cât vrei pe ele! Austin nu era cea mai bună variantă,dar alta nu aveam.

-Stai linistită,ai grijă de tine,bine?!

-Mulțumesc...

L-am informat și pe Austin și a acceptat,dar după ce l-am pus să promită că nu îi va spune nimic lui Derek.
Într-o oră ,Austin a fost la mine.

-Prinde! Mi-a aruncat punga sigilata și eu i-am zâmbit recunoscătoare.

Trecusera câteva săptămâni. Săptămâni în care m-am închis în camera mea ,fumând,drogându-mă și înecându-mi amarul în sticla de Votcă . Des ,îmi auzeam prietenii și părinții cum strigă la mine și bat cu pumnii în ușă. Tata a încercat chiar și să o spargă,dar eu le-am spus să mă lase în pace. Nu puteam vorbii cu ei,nu voiam să mă vadă în halul ăsta. Ceea ce mă durea cel mai tare era absența lui. Renunțase la mine,la noi și pentru ce?! Defapt,care noi? Nu exista niciun noi,existam doar eu și el,la milioane de metri distanță. Nu pot spune că îl urăsc,pentru că nu e așa. Oricât de mult aș suferii din cauza lui ,oricât de arogant și încrezut ar fi...era tot ce aveam nevoie,tot ce îmi trebuia pentru a ajunge acolo unde toți vor să fie...la fericire
Nu știu de ce avea impactul ăsta asupra mea. Eu nu eram așa,nu beam,nu mă drogam,de când a apărut el concurez iar pe pistă,îmi risc viața,fug de poliție... ce e cu mine?! A apărut și mi-a dat viața peste cap,dar până la urmă,ceea ce aveam su nu era viață. M-am chinuit să învăț,voiam să dau la drept,pentru ce? Eram mereu închisă în casă,învățând și strivindu-mi creierii pe niște lucruri ce nu mulți le înțeleg la vârsta mea. Pierdusem legătură cu prietenii pe care îi aveam in clasele mici,cu majoritatea,chiar și cu fratele meu... La ce bun o viață,dacă o trăiești singur și fără pic de culoare. Cursele de mașini erau singura mea evadare din lumea monotonă pe care o aveam. Adoram viteza ,ce îmi curgea prin vene și sentimentul de victorie pe care îl aveam când câștigăm. Era singurul moment în care mă simțeam apreciată și importantă. Până la urmă începi să te obișnuiești cu viața,să fi puternic,să fi singur,dar mai ales,să fi puternic de unul singur.

Mi-am șters lacrimile de pe obraji și am ieșit din camera mea. Mi-am luat Ferrari-ul și am gonit pe autostradă fără să bag în seamă protestele părinților mei. Am ajuns la pistă și era destul de multă lume. Spre mine se îndreptă Adam și Austin,amândoi cu niște fețe îngrijorate.

-Uite cine s-a gândit să apară! A spus Adam cu o privire acidă,spre mine.

-Am nevoie de marfă!

-Nu mai am,dar sunt câțiva tipi care vând pe pistă.

-Nu am nimic la mine.

Spre noi se îndreptă un băiat,de vreo 17 ani,cu un zâmbet larg pe față.
-Hei hei,cine e puștoaica asta?

-Mellisa!am spus eu puțin confuză. Iar tu ești...?

-Încântat să te cunosc! Marcus! Baicăr,traficant,afacerist și orice ai nevoie! Îmi zâmbet pervers și m-am prins la ce se gândea doar după felul în care mă analiza.

-Ziceai traficant cumva?
Era unica mea șansă. Eram destul de slăbită și aveam neapărat nevoie de o doză.

-Dap,vrei să cumperi?

-Nu am niciun ban la mine!

-Hmm,ce zici de o cursă?! Un zâmbet mi-a încolțit în colțul gurii.

-S-a făcut! Dacă câștig îmi dai marfă gratis,iar dacă pierd îți dau mașina mea!

În spatele nostru s-a făcut dintr-odată liniște. Austin apăru în fața mea și mă trase de mână.

-Lia nu ști ce faci! Nu te băga în prostia asta,tipul e foarte bun și îți spun asta pentru că știu cât de atașată ești de mașină asta!

-Nu e treaba ta ce fac eu!

I-am spus brunetului și am intrat în mașină. Ne-am așezat fiecare la locul lui și când tipa de lângă mine și-a aruncat bluza,am pornit. Eram în fața lui și schimbam vitezele cât de repede puteam. Simțeam cum adrenalina îmi trece prin vene,dar eram tot mai amețită. Mă menținem în față și am avut norocul că nu venea trenul pentru că nu mă credeam în stare să mai fac vreo manevră și acum nu mai era nici Liam cu mine. Mai aveam câțiva metri când deodată....