46.Sange si ciocolata

2.7K 109 5
                                    

HARRY'S PART.

Am deschis portiera din dreapta a SUV-ului si am aruncat geanta pe scaun, apoi am invartit cheia in contact si am dat drumul la caldura. Inchizand usa, m-am intors pe un calcai, trecandu-mi ambele maini prin par si scuturand nenorocita de zapada. 

Am intrat in casa, nedescaltandu-ma si lasand dare de apa pe gresie. In timp ce deschideam incet usa dormitorului, m-am oprit in prag, privind patul gol. 

"Aaah!" se aude un tipat ascutit din bucatarie, iar inima imi ajunge la Los Angeles.

Alunecand pe gresie, neapucand sa gandesc sau sa mai respir, am dat buzna in bucatarie. Imediat ce am scanat incaperea din tocul usii, exact cum facusem mai devreme -numai ca acum inima imi batea al dracu de tare, iar aerul imi iesa din plamani ca dupa un maraton-. Am zarit-o imediat. Era cu spatele, cu privirea indreptata spre geam. Inaintand spre ea, am prins-o de umar intorcand-o spre mine si privind-o de sus pana jos.

"Buna dimineata!" mormaie, ininzandu-se, apoi lasand bratele sa cada pe umerii mei. 

Potolindu-mi respiratia, am inchis incet ochii, strangand-o in brate. Momentul a fost intrerupt de telefonul ce a inceput sa vibreze in buzunarul meu, iar ea s-a departat incet de mine, asezandu-se pe unul din scaunele din jurul mesei dreptunghiulare de sticla. 

"Ce s-a intamplat?" intreb, incruntandu-ma incet la ecranul telefonului, apoi ridicandu-mi privirea spre ea.

"Voiam sa vad daca esti acasa." spune, apoi zambeste, fluturandu-si genele.

"Sa nu mai faci asta niciodata!" mormai, punandu-mi palmele pe talia ei si ridicand-o pe masa. 

"Ce faci?" rade, privindu-ma intrebator.

"Tu ce crezi?" marai cu subinteles, deschizand un sertar si scotand o furculita.

"Poftim?" intreaba speriata,  privindu-ma cum ma apropii cu furculita.

"Mananc." ranjesc, scotand salata din frigider si asezandu-ma la masa.

Lasand furculita in bol, m-am uitat la ea: isi musca buza, legandandu-si picioarele si privind in jos.

"Retrag ce am spus." marai, ridicandu-ma rapid de la masa si strecurandu-mi o mana pe dupa talia ei, am tras-o spre mine, sarutand-o lacom.

JULIE'S PART.

Abia mai respir printre saruturi. Infigandu-mi degetele in parul sau umed, mi-am pus picioarele in jurul lui, tragandu-l mai aproape. Se opreste pentru o secunda, iar cand ridic privirea din nou spre el, ochii ii sunt aprinsi, plini de pasiune. Isi coboara imediat mainile pe fesele mele, ridicandu-ma de pe masa si carandu-ma pana in dormitor

Imi da drumul incet pe pat  apoi isi dezbraca jacheta, aruncand-o pe jos. E imbracat in vesnicul tricou negru si pantaloni la fel. Parul ii e ravasit, iar privirea ii e atintita spre mine. Se ajuta de varfurile labelor picioarelor sa se descalte, apoi scotoceste repede prin buzunar, scotand un plic albastru.  Tragandu-si tricoul peste cap, se apropie de mine, iar inima incepe sa imi bata cu putere, starnind dorinta in adancul meu. 

Se apleaca imediat si ma saruta lacom, ridicandu-ma in sezut si apucandu-mi marginile tricoului. Intrerupand sarutul pentru un moment, imi da jos tricoul, aruncandu-l pe pat si ma priveste din nou, ca un copil o acadea roz, delicioasa. Ma saruta din nou, tragandu-mi pantalonii scurti peste genunchi, apoi intorcandu-se astfel incat sa ajung eu deasupra. Baga o mana in parul meu, tragandu-ma mai aproape, iar pe cealalta o plimba usor pe spatele meu gol, lasand urme reci ale degetelor sale lungi.  

Ma ridic incet, el stand intre picioarele mele, si ii desfac stangaci cureaua, incercand sa scap de pantalonii negri si tot odata de telefonul care sigur era in buzunarul lor. Dupa ce am reusit sa-i dau jos, m-am lasa din nou peste el, luand pliculetul din mana lui si tragandu-i incet de boxeri. M-am lasat mai jos, ruland usor prezervativul peste membrul lui, apoi m-am mi-am lipit din nou pieptul de al lui, sarutandu-l.

He's so strange...-  I.His EverythingWhere stories live. Discover now