Era extrem de diferit modul în care alergam cu haita lui Nicolas, față de cea a lui Colton. Nu exista absolut nicio organizare.
Când alergam cu haita lui Colton, eram ca într-un fel de formație. Ca și cum eram toți un singur lup, în loc de câteva sute.
Singura regulă de care mi-am dat seama până atunci, era faptul că nimeni nu o lua înaintea lui Nicolas. De fapt, toți războinicii alergau în spatele lui la o distanță de cel puțin zece metri.
Mârâiturile amenințătoare m-au scos din gândurile mele instant. Toți s-au oprit pentru a căuta pericolul din jurul lor. S-au strâns toți în jurul cuiva. Mi-am lăsat rucsacul cu haine pe jos și am încercat să văd printre ei.
Doi lupi de culoarea ciocolatei își dădeau târcoale unul altuia. Blana le era plină de noroi de la alergat și păreau și mai fioroși arătându-și colții. Era clar că urmau să se bată, orice prost știa asta deja. Așa că de ce se adunau toți în jurul lor ca la piață?
Erau niște lupi maturi, cu experiență, bătaia lor se putea dovedi a fi mortală.
Am încercat să-mi fac loc printre ceilalți lupi, dar oricât de mult aș fi încercat, nici nu se clinteau de pe loc.
Mârâiturile lor deveneau tot mai amenințătoare și în următoarele clipe s-au ciocnit unul de altul, provocându-se la luptă. Vedeam doar pe deasupra ce se întâmpla, se izbeau unul de altul și se mușcau de unde apucau.
Fiecare încerca să îl doboare pe celălalt, ridicându-se pe picioarele din spate. Din afară păreau că se îmbrățișau, dar sunetul dințiilor care sfâșiau blana și pielea, demonstra contrariul.
Poate dacă mă transformam în forma mea umană, aș fi putut trece printre ei. Aș fi îndeajuns de mic. M-am transformat, nepăsându-mi de goliciunea mea. Până la urmă, toți cei de acolo erau bărbați. M-am strecurat cu ușurință printre ei, iar ceea ce mi-a fost dat să văd m-a șocat complet. Smocuri de păr zburau de pe pielea celor doi lupi, iar sângele parcă spăla iarba verde, transformând locul într-unul de măcel.
Obosiți, s-au despărțit pentru câteva clipe. Asta era șansa mea de a opri mascarada asta.
— Opriți-vă! am strigat din toate puterile, însă nimeni nu m-a băgat în seamă, iar cei doi lupi s-au avântat din nou unul spre altul.
Este un lucru prostesc să te bagi între doi lupi care se luptă? Da, absolut. Dar voiam să încerc.
Nu am făcut decât trei pași iar brațul mi-a fost prins într-o strânsoare ca de menghină. Am vrut să mă întorc pentru a vedea cine e, dar un strigăt de luptă al unuia dintre lupi m-a făcut să îmi smucesc mâna, însă fără rezultat.
— Ce?! am scuipat frustrat.
M-am uitat la bărbatul care vorbise cu Colton și care s-a dat drept liderul războinicilor lui, Mark. Așa mi l-a introdus Nicolas. Părul lui negru era dezordonat și pieptul și fața îi erau pline de noroi.
Nu am avut nevoie să mă uit mai jos. Chiar dacă nu aveam vreo problemă în a sta dezbrăcat în fața bărbaților, ceva îmi spunea că dacă mă uit în jos, totul se va schimba în capul meu.
— Nu poți să te duci în mijlocul luptei. Vocea lui îi reflecta nedumerirea, ca și cum ar crede că nici nu ar trebui să mă gândesc la așa ceva.
Nu era cea mai bună idee a mea, dar nu vedeam pe nimeni care să încerce să îi oprească.
— Se vor omorî unul pe altul. Din nou, am încercat să mă sustrag din strânsoarea lui, dar mi-a strâns brațul și mai tare.
— Noi trăim după calea lupului. Am renunțat la încercările mele de a mă zbate când i-am auzit tristețea din tonul vocii. M-am încruntat, căutând în ochii lui ceva ce mă putea ajuta să înțeleg.
Se vedea cu ochiul liber faptul că nici Mark nu aprecia ceea ce se întâmpla, dar nici nu lua vreo măsură în acea privință. Nimeni nu părea că se încumetă să îi oprească.
Înainte să îi pot răspunde, Mark și-a înclinat capul, schimbându-și postura când a privit în spatele meu. Lupul gri cu negru al lui Nicolas stătea mândru în centrul cercului făcut de ceilalți. Ochii lui sclipeau de amuzament iar unul din lupi a mârâit plin de frustrare.
Strânsoare lui a slăbit în momentul în care un urlet, plin de agonie care aproape mi-a frânt inima, a răzbătut din pieptul celuilalt lup. M-am smucit de lângă Mark pentru a putea vedea mai bine scena din fața mea.
Lupul maroniu zăcea pe jos încercând să respire. Corpul lui a intrat în convulsii și s-a transformat înapoi în forma lui umană. Am alergat cât am putut de repede spre el. Nu mai întâlnisem așa ceva. Cel mai grav accident pe care l-am văzut au fost rănile unuia dintre lupii din haita lui Colton care se accidentase în timpul antrenamentului.
Dar asta... Era ceva cu totul diferit. Unde ar fi trebuit să fie pielea gâtului era doar o gaură ca un abis din care curgeau valuri de sânge. Nu știu dacă a fost doar un instinct sau decență umană, dar mâinile mele deja presau peste rana adâncă, încercând să opresc sângerarea.
— Trebuie să îl ajutăm! am strigat, uitându-mă disperat la omul de sub mine. Rezistă, te rog, am șoptit.
Ochii lui căutau haotic spre mine, nu-și putea ascunde emoțiile. Frica de moarte îi împânzea privirea cu fiecare secundă, transformându-i în abisuri sticloase, fără viață.
Lichidul fierbinte mi se prelingea printre degete, iar eu strigam după ajutor. Dar toți plecaseră.
— Să mergem, Liam. Mi-am întors capul pentru a mă uita la Nicolas, cu mâinile încrucișate la piept. Tot corpul lui urla de dezamăgire în timp ce și-a trecut ochii de la corpul aproape vlăguit spre mâinile mele îmbibate în sângele lui.
— Trebuie să îl ajutăm... Cuvintele gâtuite au ieșit ca o șoaptă. Nicolas și-a scuturat capul și mi-a apucat mâinile, de parcă aș fi fost un copil mic și lipsit de ajutor. Dar nu eu eram cel care avea nevoie de ajutor.
—Nu. Plecăm. Acum!
De ce toți aveau aceeași atitudine? Nu eram un țânc, încercam să salvez viața cuiva, viața unui bărbat. Nu aveam nevoie de nimeni să fiu ținut în frâu.
— Este încă în viață! Nicolas și-a mărit strânsoarea mai ceva ca Mark, deja știam că o să am vânătăi.
— De ajuns, Liam! A pierdut lupta! Asta este calea lupului! Plecăm.
M-a tras după el, lăsându-mă complet perplex. Nu îmi venea să cred că îl lăsa pe acel bărbat să moară. Unde era umanitatea? Acel bărbat făcea parte din haita lui iar Nicolas era dispus să se descotorosească de el. Mi-a dat drumul la braț și mi-a aruncat rucsacul la picioare.
— Nu te mai uita așa la mine. Ți-am spus, trăim după cum ne coordonează lupul. Amândoi și-au știut șansele de supraviețuire.
Știam că vrea să o las moartă și să plecăm, dar cum aș fi putut? Cum aș fi putut să trăiesc cu mine însumi dacă am fi plecat și l-am fi lăsat să sângereze până la moarte? Nu spun că ar fi fost ușor să îl salvăm, dar merita să i se acorde o șansă.
— Acum! I-am văzut pe toți cum s-au transformat în lupi la vocea lui care a străbătut printre copaci.
M-am transformat și eu, luându-mi rucsacul între dinți. Am realizat pe loc faptul că nimeni nu avea să mă asculte. Nimeni nu avea să mă ajute.
Acel bărbat nu a avut nicio șansă de la început.
Nicolas s-a poziționat în fruntea haitei, iar eu l-am urmat încet din spate. Trebuia să mă aștept la așa ceva. Nu toate haitele aveau aceleași idealuri și moralitate ca cea a lui Colton sau Reese. Am auzit povești despre diferite haite și convingeri. Dar văzând acest lucru în persoană, e ceva la care nu m-aș fi putut aștepta.
Mi-am întors încă o dată privirea spre bărbatul care zăcea pe jos într-o baltă de sânge, respirând tot mai apăsat.
Este calea lupului, mi-am reamintit. Dar părea atât de nedrept și crud să fie lăsat să sufere și să moară de unul singur...
●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●●
Ce faceeeți?