— Febra nu mai coboară! Vocea mea isterică şi răguşită a făcut ecou în cameră, în timp ce îi ştergeam fruntea lui Liam cu o compresă rece.
Trecuseră deja câteva ore şi nimic nu îşi făcea efectul, nici măcar medicamentele. Febra urcase la 41 de grade şi leşinase de câteva ori. Frica prinsese rădăcini în sufletul meu, iar mintea mea debita cele mai groaznice scenarii.
Este cel mai mare coşmar al unei mame, să-şi ştie copilul bolnav dar să nu aibă habar de ceea ce a cauzat boala. Ştiam că nu eram mama lui Liam, eram doar sora lui. Dar într-un mod ciudat, simţeam că eram ca şi mama lui. L-am crescut alături de copiii mei. El şi Kaden erau mai mult ca fraţii decât ca unchi sau nepot.
Colton era așezat pe marginea patului alături de doctorița Grey și discutau despre diferitele tratamente care l-ar putea ajuta pe Liam. Îi puteam vedea fața plină din îngrijorare, în timp ce-și trecea mâna prin părul deja ciufulit. Era la fel de panicat de starea lui Liam cum era și eu. Doar că el o ascundea mai bine.
Colton era norocos de faptul că doctorița și-a găsit perechea când eu eram deja însărcinată cu Kaden, pentru că altfel aș fi fost foarte supărată pe el. De fapt, la naiba, chiar eram supărată pentru că stăteau atât de aproape unul de altul. Dar Liam era prioritatea mea în acel moment, aveam timp să-l omor pe Colton mai târziu.
— Luna, voi merge să-i aduc câteva antibiotice puternice și câteva medicamente pentru durere. Și cu aceste cuvinte, și-a înclinat capul în direcția mea și a părăsit camera.
Lacrimile au început să-mi șiroiască pe obraji când am dat cu ochii de Liam din nou. Abia am simțit mâinile lui Colton pe umerii mei, încercând să mă liniștească și să mă detensioneze. Era un gest atât de drăguț încât nu m-am încumetat să-i spun că nu mă ajuta cu nimic.
— Nu pot să-l pierd, am șoptit mai mult pentru mine, dar eram sigură că auzise. Masca de pe față mă incomoda și simțeam că nu am aer cu ea.
M-am simțit ridicată de brațele puternice ale lui Colton, ca apoi să-mi așeze capul pe pieptul său. Brațele sale s-au strâns și mai tare în jurul meu, iar eu mi-am îngropat fața în gâtul lui, pentru a-mi ascunde lacrimile.
— Va fi bine. Randi este deja pe drum cu antibioticele și totul va fi bine.
Mi-a sărutat creștetul capului, trăgându-mă și mai aproape de el. Știam că poate exageram puțin. Nu era ca și atunci când eram bolnavi, chiar dacă trăiam printre lupi. Era mult mai rău decât atunci.
Lupii nu se îmbolnăvesc, iar noi doi ne îmbolnăvim destul de rar. Ultima oară am avut un caz serios de pneumonie iar Randi mi-a spus că din cauza faptului că nu mai suntem bolnavi atât de des, imunitatea scade, devine mai slabă.
Nu m-au liniștit deloc cuvintele ei. Înțelegeam faptul că era bolnav, dar nu înțelegeam de ce nu se face bine mai repede.
— Du-te și pregătește copiii de culcare. Eu îl voi băga pe Liam în cadă cu apă rece, mi-a spus Colton, îndepărtându-mă puțin de pieptul lui.
— Ești sigur? Te pot ajuta? L-am întrebat destul de șovăitor, pentru că era ciudat pentru mine.
Colton mi-a zâmbit, știind exact ce gândeam. Nu doream să-l văd pe fratele meu mai mic dezbrăcat. L-am sărutat rapid pe buze, mulțumindu-i pentru faptul că este atât de minunat. M-am întors pentru a-l săruta și pe Liam pe frunte, dar Colton m-a oprit imediat, trăgându-mă departe de el.
— Încă poate fi contagios, kitten, chiar și cu masca pusă, mi-a șoptit iubitor apoi m-a luat de mână și m-a condus spre ușă.
Nu-mi păsa dacă luam și eu. Unul dintre ,,copiii mei avea nevoie de mine și aveam să fiu acolo pentru el, indiferent de consecințe. M-am holbat la ușa masivă din lemn care s-a închis după mine.
Poate că Liam avea nevoie de mine pentru a fi tare, curajoasă. Ca o mică lumină în întuneric. Aveam de gând să fac orice, nu puteam să-l pierd.
Lacrimile s-au adunat din nou în colțul ochilor, doar la acel gând. Ce ar mai fi rămas din mine dacă-l pierdeam pe Liam?
Mă simțeam ca un robot în timp ce-mi ajutam copiii să se pregătească de culcare. Am ajutat-o pe Evelyn să-și facă baie, în timp ce Kaden a făcut duș. I-am ajutat cu pijamalele și cu spălatul pe dinți. Mă simțeam de parcă aș fi fost pe pilot automat, nici nu trebuia să mă gândesc la ceea ce făceam. Continuam să îmi mișc corpul, iar mușchii mei știau deja fiecare lucru pe care trebuia să-l fac.
Chiar dacă copiii mei observaseră schimbarea mea de stare, nu au zis nimic. M-au sărutat pe obraz de noapte bună, iar eu am ieșit din cameră cu gândul să mă duc la Liam.
Dar Colton mă aștepta deja lângă ușa camerei copiilor. De ce nu era în cameră cu Liam? Se întâmplase ceva? Era totul în regulă? Bătăile inimii au luat-o razna și fiecare respirație era tot mai greu de luat.
— Hei, doar doarme, kitten. Randi i-a dat câteva medicamente pentru durere și acum doarme liniștit.
Mâinile lui îmi mângâiau brațele, într-un mod menit să mă liniștească. L-am lăsat să mă tragă după el către dormitorul nostru. Mintea îmi era complet blocată pe imaginea lui Liam. Știam că Randi era foarte bună la ceea ce făcea și avusese grijă de noi și în trecut. Dar poate că Liam avea nevoie să fie dus la un doctor specialist care să fie o ființă umană, ca și noi.
— Poate ar trebui să-l ducem la spital, am șoptit, luându-mi pijamalele din mâna lui Colton și așezându-mă pe marginea patului.
El și-a dat jos tricoul, lăsând la vedere tabloul care mă fascina de fiecare dată, care mă distrăgea de fiecare dată de la problemele mele. Chiar și pe patul de moarte aș fi fost profund fascinată. De modul în care mușchii lui se ondulau după mișcările lui, era ca un cântec al unei sirene care mă amețea de fiecare dată.
— Avem deja un doctor foarte bun, kitten, mi-a spus în timp ce și-a aruncat hainele pe unul dintre fotolii, având doar boxerii pe el.
— Dar poate că are nevoie...
— Avery, are nevoie doar de multă odihnă și antibiotice. Iar tu trebuie să te liniștești. Haide să ne odihnim și noi.
Respirația lui caldă îmi cădea pe față, iar mâinile sale au început să urce de-a lungul coapselor mele, delicat și moale, de parcă eram cea mai fragilă. Degetele sale mi-au desfăcut nasturii blugilor, trăgând ușor de ei în jos.
Aproape că m-am așteptat ca mâinile sale să îmi mângâie pielea, să transforme acele atingeri în ceva mai intim.
Dar nu a făcut-o. M-a ajutat doar să mă îmbrac în pijamale.
Știa că aveam nevoie doar să fie lângă mine. M-a tras în brațele sale, apoi ne-am rostogolit în pat, ajungând să fiu lipită de pieptul său și strânsă în brațe, adormind în scurt timp.
***
M-am ridicat rapid în fund când am auzit un urlet sfâșietor. Aproape m-am împiedicat pentru a-l ajunge din urmă pe Colton care era deja la ușă când m-am trezit eu.
Inima mi-o luase la goană iar respirația mi s-a oprit în gât când l-am văzut cum aproape a dărâmat ușa camerei lui Liam.
Totul se derula cu încetinitorul. Nu știu cum am ajuns la ușă, dar am simțit brațele lui Colton care s-au înfășurat în jurul taliei mele, trăgându-mă înapoi, dar ochii mei deja îl văzuseră pe Liam care avea convulsii în pat.
— Mami? Vocea lui Evelyn m-a readus la realitate și mi-am întors rapid capul în direcția ei.
Stătea pe hol împreună cu Kaden, amândoi având ochii mari și expresia fețelor terifiată. Inima mi s-a strâns când i-am văzut atât de speriați. Colton mi-a dat drumul și s-a repezit către patul unde era Liam.
Mi-am șters rapid fața pătată de lacrimi, încercând să fac cuvintele să iasă cât mai coerent.
— Kaden, ia-ți surioara înapoi în cameră și stați acolo, bine? Vocea mea tremura, dar am reușit să-mi țin emoțiile în frâu.
Kaden nu a mai ezitat, i-a luat mâna surioarei sale și au mers amândoi înapoi în camera lor. Ambele perechi de ochi au fost ațintite spre mine cu teamă, până când au dispărut după ușa din lemn.
Colton a trecut în viteză pe lângă mine, cu un Liam care urla și se zvârcolea la el în brațe. Mi s-a rupt inima în mii de bucățele la vederea lui, încercând să îmi adun toate puterile pentru a înfrunta ceea ce urma.
Cuvintele pe care Colton mi le-a strigat când a trecut pe lângă mine, au fost ca o găleată cu apă rece.
Înghețasem.
Nu reușeam să asimilez totul, iar cuvintele mi se repetau din nou și din nou în cap.
— Se transformă!
***********************************************************************************************
Am revenit. Ce spuneți de asta?:))
Lectură plăcută!