13. „ Monstrul din el a ieșit din nou la iveală. ”
Ziua aceasta devine din ce în ce mai plictisitoare și dubioasă. Nu l-am văzut pe Erick decât o dată și m-a ignorat complet. Nu știu ce s-a îmtamplat aseară, totul îmi este în ceață și nu pot pune totul cap la cap pentru a înțelege ce mama naibi s-a întamplat. Și totuși, de ce s-a enervat Erick? De ce reacționează astfel?
Aproape se înserează, iar Erick nu mai apare în vilă. Nu știu de ce îl caut, pur și simplu vreau o explicație. Este ora 19 și sunt în bucatarie, gătind orez cu ciuperci, mai mult pentru distragere, dar apare Erza cu o privire mult prea serioasă pe care am început s-o prevăd ca fiind o viitoare furtună.
— Vino aici, spune Erza cu vocea rece și așezându-se la masă, trage un scaun lângă ea, așteptandu-mă.
Tonul ei e serios și poate și supărat, de aceea trebuie să mă țin bine.
Mă așez lângă ea și îmi fixez privirea spre ochii ei negri. Aceasta trage aer în piept și-i oberv iritarea pe chip.
— Ce este între tine și Erick?
Întrebarea ei mă ia prin surprindere și aproape mă înec cu salivă și aer în același timp, încercând să procesez întrebarea ei. Ce naiba a apucat-o?
— P-poftim? mă bâlbâi și îmi simt obrajii cum ard. C-ce să fie între noi? Ce treabă am eu cu nebunul ăla?
— Karina, începe să vorbească mai calmă dar încă supărată, Erick m-a întrebat ce mâncare preferi, de ce m-ar întreba asta? Și nu-mi spune mie că nu este nimic între voi, nu ar întreba asta de nebun. Vreau să-mi spui clar și sincer ce legătură ai cu el.
— Chiar dacă ar fi ceva, de ce te panichezi astfel? Nu e ca și cum m-ar omorî.
— Karina! ridică tonul către mine. Taci și fii atentă, fetițo! Orice prietenie se formează între voi vreau s-o rupeți, clar? Karina...ce să fac să înțelegi că este un om periculos din toate punctele de vedere? Erick este un pericol pentru tine, vrei să-ți desenez asta? Stai naibi departe de el. Caută-ți dracu' ceva de muncă și pleacă de pe capul meu, ai înțeles? Nu ești în siguranță aici, Blackband este un loc ... care, pur și simplu te distruge psihic. Nu vei fi niciodată în Blackband. Te rog, Karina, pleacă. Iar până pleci, stai cât mai departe de Erick.
* * *
Nervii încă nu mi s-au domolit, merg cu chitara lui Erick, pe care am reparat-o cu ajutorul lui Kj, și o duc către cabana sa. Nu am de gând să-i dau apă la moară Erzei, eu văd și o parte bună în Erick, nu-l văd un monstru cum ea-l vede și cum el se vede. Se vede clar că suferă și trece printr-o perioadă instabilă, de ce să nu-i fiu alături așa cum pot? Plus că...trebuie cumva să le arăt tuturor că pot face parte din Black și voi face. Doar că am nevoie de puțin ajutor... și nimeni nu mi-l poate oferi în afară de Erick.
Ajung în fața cabanei sale cu chitara și sper că este aici, pentru că dacă nu este, va trebui să aștept. Deoarece nu vreau să mă mai duc acasă. De fapt... nici nu este " acasă ". Erza aproape mă gonește, ceilalți membrii nu mă înghit, iar Erick mă ignoră și mă deranjeaza acest lucru prea tare.
Bat în ușă de câteva ori și aproape îmi pierd speranța de a se afla aici, când ușa se deschide cu un mic scârțâit și dau de chipul încruntat și iritat, ușor nervos, al lui Erick. Îi zâmbesc cald și prietenos și, deși nu m-a invitat înăuntru, am curajul de a mă strecura pe sub brațul mare și gros. Se uită spre chitara pe care o am în mână și i-o întind zâmbăreață în continuare, chiar dacă chipul îi este plin de emoții negative.
Apucă chitara și o ia în mâinile sale, studiind-o intens. Își ridică privirea spre mine, după care o așează lângă celelalte chitări.
— Mulțumesc, îmi mârâie umilitor și se așează pe scaunul biroului, scriind ceva, pe mine ingorandu-mă complet de parcă nici nu mă aflu acolo.
Mă apropii de el, însă acoperă imediat foaia cu palma sa mare, iar eu tresar.
— Dacă nu mai ai nimic de zis, ieși afară.
Mârâie din nou către mine, iar zâmbetul meu piere ușor. Nu-i înțeleg supărarea, dar mă simt atât de dezamagită. Eu ar trebui să fiu supărată pe el, nu el le mine!
— De ce ești supărat? întreb fără să mă clintesc de lângă el, chiar dacă și-a astupat lucrarea ce o scria.
— Nu-s supărat. Ăsta sunt eu.
— Serios? Pe cine încerci să duci de nas, Erick? Ce s-a intamplat?
Acesta se ridică de pe scaunul biroului ușor nervos și începe să-și strângă foile împrăștiate.
— Nu am nimic. Ăsta sunt eu zi de zi, dacă nu mai ai nimic de spus, ieși afară.
Îmi încordez maxilarul nervoasă și aș vrea să-i mai zic vreo două, dar îmi dau seama că s-ar putea termina urât și nu are rost să creez și alte bariere între noi.
Îi arunc o privire dezamagită și supărată pentru ultima oară, însă acesta nu se uită la mine și ies afară din cabană, trântind ușa cu putere în urma mea.
Și acum nu știu ce să mai cred, e atât de greu să mă obișnuiesc cu Erick, încât simt că o iau razna. Și mă întreb, de ce-mi bat capul? O fi în spatele acestora doar dorința de a intra în Blackband pe spatele lui? Pentru că sper că este doar asta, pentru că dacă încep să mă atașez de el ca și persoana, va fi foarte greu. Când l-am întâlnit prima oară acea același comportament ca și acum, de asemenea, are același comportament și în prajma prietenilor săi. Aceasta să fie personalitatea sa? Sau cea în care este serios dar amuzant în același timp? Sau o fi cea în care țipă plin de nervi?
Prinsă în gândurile mele, nici nu observ cât de repede am mers și am ajuns la vila Blackband. Intru în casă, pregatita de un urlat în pernă, însă am ghinionul să dau peste necioplita de Minerva, fiind acompaniată de Diablo, cel mai dubios tip din Blackband, după Erick, bineinteles. Aceasta avea o doză de energizant, însă o scapă din mână la contactul puternic cu mine. Minerva țipă oripilată, iar Diablo stă doar și privește scena și circul ce Minerva avea să-l dezlănțuiască.
— Ești proastă sau chioară? țipă atât de tare, iar la nervii pe care îi am îmi vine să o scuip în față.
— Dă-te din calea mea, Minerva!
— Oh, i-auzi, micuța Scarlet a prns curaj. Închide gura, oaieo.
— Am zis să te dai fin calea mea.
Râde. Pune nervii mei prea mult la încercare. Încerc să mă calmez și să nu fac vreo prostie, dar...e atât de greu!
— Nu o să mă dau. Trebuie să ai respect în fața unei membre Blackband, fraiero.
— Voi fi și eu în Blackband, curând, isteațo. Stai calmă, o sã îți dovedesc asta. Că pot. Așa că marș din fața mea!
— Tu? începe să râdă atât de tare încât mă zgârie pe creier. În Blackband?
— Dispari, Minerva! ridic și eu tonul, deja atingând o coardă sensibila și ea observă asta.
— Uh, micuța Scarlet vrea în Blackband, corect. Am uitat, să mă scuzi, blondo. Dar hai să-ți zic un secret, tu nu ai față de Blackband, clar? Așa că ai grijă cum îmi vorbești că-ți sunt superioara aici. Nici să nu mai visezi să devii un membru Blackband, ești sub nivelul meu și a tuturor de aici. Iar singurul ce poate să îți dea măcar o șansă este Erick, iar el...ei bine, blondo, el e cea mai complicata persoana pe care o cunosti.
Încerc să mă calmez dar e imposibil, cine-mi zice mie ce pot sau nu ce să fac? Fac câțiva faci înspre Minerva și-mi fixez privirea spre a ei.
— Nu mă provoca, Minerva.
Însă Minerva tocmai asta face. Se apropie și ea de mine, iar Diabko se pozitioneaza undeva prin spatele meu. Nu mă intimideaza, însă mă înroșesc la față groaznic din cauza nervilor.
— Și dacă te provoc, ce vei face, Karinuțo? Sau ești acel tip de blondă?
Ce nu e clar? Ia-ți gândul de la Blackband, tu ești zero.
— Știi ce e trist? Faptul că tu ești în Blackband dar ești sub nivelul meu din toate punctele de vedere.
Aproape toate.
— O cauți cu lumânarea, Scarlet. Mai bine ieși afară din vilă până nu...
— Până nu, ce? Dacă îi spun lui Erick ce faci acum, cum crezi că va reactiona, hă? spun hotărâta și se schimba imediat la față.
— Nu-mi va spune nimic, proasto. Nu ești în Blackband, deci–...
— Nici la petrecere nu am fost, dar tot ți-a dat cu flit.
— Scarlet! reușesc s-o enervez, însă îmi dau seama ca nervii pe care îi am acum nu sunt doar din cauza ei, ma răzbun pe Minerva din cauza lui Erick. Dacă mai îndrăznești să mă ameninți–...
— Du-te dracu, Minerva! Și tu, și el, spun și fac semn în spate spre Diablo. Și pe toți din Blackband.
Vreau să plec, dar aceștia doi se înțeleg numai din două priviri și în secunda următoare, Diablo mă prinde de brațe pentru mă imobiliza. Și dintr-odată simt cum capul mi se îndreaptă brusc în partea cealaltă cu o durere cumplită de îmi stârnește o durere de cap oribilă și sânhele pe nas.
Minerva tocmai m-a lovit și nu e pe cale să înceteze, de aceea mă lovește de mai multe ori, iar eu nu mă pot apara în niciun fel. De ce? Pentru că sunt slabă, așa cum toată lumea spune.
Durerea mă face să izbucnesc în lacrimi, ceea ce o entuziasmeaza pe Minerva maxim:
— Așa, cățea! Plângi! De acum să ai respect față de mine și față de Blackband.
După lovituri nenumarate, până când aproape amețesc, aud cum ușa se deschide și într-o fracțiune de secundă situația se schimbă radical. Minerva este bușită pe jos de nu se mai poate ridică abia după minute bune, strâmbându-se de durere, iar Diablo este lovit de mai multe ori până când chipul îi este scăldat în sânge.
Erick.
Însă nu se oprește. Monstrul din el a ieșit din nou la iveală.
Și este de neoprit...
~
Diablo London†