Blackband

Capitolul 13

— Știi cine a fost liderul Montanei? Cel pe care l-am omorât? A fost de fapt tatăl tău, cel vitreg. Crezi ca eu pot trăi cu fata al cărui tată l-am omorât?

Îl privesc. Îl analizez și nu glumește. Nici macar nu e vremea de glumit. Gândurile mele se amesteca cu totul. Ce legătură are tatăl meu vitreg cu toate astea? Cum naiba sa fi ajuns acel betiv liderul Montanei? Și mai grav, de ce ar ajunge Erick sa il omoare?

— Era toamna, începe Erick a-mi povesti de parcă mi-a citit gândurile. Montana ne băgase pe toți în cacat, însă eu nu am constientizat pericolul la acea vreme. Am plecat, m-am făcut nevăzut și era începutul Blackband. Însă cei de la Montana m-au prins și m-au dus la ei. Erza era cu tatăl tău și ne-am îndrăgostit la sediul lor. Erza era acolo cu forța. Tatăl tău o abuza, însă nu mi-a spus. L-am prins în fapt. O abuza sexual pe sora ta și nu m-am putut controla. L-am bătut până nu a mai mișcat și am plecat impreuna.

Erick termina de vorbit. Nu inteleg de ce, însă simt o compasiune gravă pentru sora mea, însă in acelasi timp mă doare să îl aud vorbind despre prima sa iubire.

— Nu e tatăl meu, murmur încet. Ai procedat așa cum ar proceda oricine altcineva.

Spun ceva, dar simt altceva. Însă nu vreau să îi fac vreo dramă. Încă nu este vindecat complet.

— Și mai este ceva, îl aud din nou vorbind. În timpul în care am stat despărțiți, Liana m-a înfundat în pușcărie. M-a scos un domn care susține că este tatăl tău adevărat. Nu știu dacă știi despre el sau...

— Știu, îl întrerup tristă. Vince vrea sa repare greșeala din tinerețe de a mă renega.

— De ce nu mi-ai spus ca Erza nu e sora ta și de tata?

— Mai contează, Erick? A contat vreodată?

— Nu știu, recunoaște el.

Sunt prea multe informatii, prea greu de digerat. Încă nu sesizez ceea ce Erick mi-a spus. Nu știu de ce Vince, tatăl meu despre care nu am mai auzit de ceva vreme, se bagă din nou în viața mea și mai ales cum naiba l-a găsit pe Erick.

De asemenea, sunt puțin tulburată de ceea ce Erick mi-a mărturisit cu atâta ușurință ce până acum a ținut secret. Acest lucru l-a ținut departe de mine, crezând că mi-a omorât tatăl și îl voi urî. Însă cum a înțeles situația, aceea că l-am urât pe tatăl vitreg, Eugene, din tot sufletul meu pentru tot ce mi-a făcut mie sau surorii mele. Acum inteleg de asemenea de ce Erza a ales să plece brusc, lăsându-mă singură. A vrut să mă scape pe mine si pe mama de monstrul care a rost. Ne-a salvat, sacrificându-se pe ea. S-a îndrăgostit de Erick, însă crima lui i-a despărțit.

Însă, oare pot eu sa ii port pică lui Erick Hills că a făcut un bine lumii? Este acesta un motiv să nu ne putem iubi?

— Nu este, murmur la fel de trista și deprimata, captandu-i atenția lui Erick asupra mea. Nu este, Erick... Nu exista niciun motiv care sa ne interzică noua să nu ne iubim. Am trecut prin atâtea și uite...suntem tot aici. Însă nu pot să trag de tine. M-am oprit din ziua în care ai plecat sa mai trag de oameni.

Mă ridic de pe scaun și îl privesc de sus.

— Nu voi lupta pentru tine, Hills. E rândul tău să o faci. Însă dacă tu consideri ca ceea ce mi-ai spus este un motiv să nu lupți, atunci da-mi pace. Te faci bine, te aduni și vreau să pleci din Blackband.

— Crezi ca mie mi-e ușor? ridică tonul dintr-odată, ceea ce mă face să tresar.

Își smulge perfuziiile din mână si se ridica cat poate.

— Crezi ca eu nu am o conștiință? Ți-am omorât tatăl, am iubit-o pe sora ta, iar acum toți sunteti in pericol din cauza faptelor mele, Karina.

— Bine! strig cât pot de tare, ceea ce îl șochează și pe el, dar și pe mine. Bine! Fugi! Pentru că asta e tot ce știi să faci. Chiar crezi că îmi pasă așa mult ca ai omorât un nenorocit? Își viola fiica, la naiba! Oricine ar fi procedat astfel. Dacă știam, l-aș fi omorât chiar eu. Și povestea ta și a Erzei de dragoste este una nevinovată. Ma bucur ca a trăit sentimentul de iubire. Un sentiment al naibi de frumos. Cu un bărbat...la fel de frumos și bun ca tine. Nu vad astea fiind o piedică. Tot ce mi-am dorit din momentul în care mi te-ai scurs prin mâini când ai fost împușcat, a fost să te trezești, să îmi spui o țară și să fugim acolo. Nu am crezut ca treaba se va agrava astfel. Aveam nevoie de tine, Erick, știi? Am crezut...eu chiar am crezut că...tu, eu...

— Vino aici, murmură Erick și îl privesc surprinsă.

Cu lacrimi în ochi și ca un copil mic, mă duc spre el și îmi face loc lângă, în patul de spital. Mă ghemuiesc lângă el și încep să plâng. Ma descarc de toate în brațele lui și mă simt al dracului de bine și tot ce îmi doresc e să țină acest sentiment la infinit. Vreau ca Montana, tata, Silvana, Liana, El Nïno și toți care ne tulbură liniștea să dispară și să ne lase să ne trăim iubirea. Și mă întreb în sinea mea, cer atât de mult...?

Erick mă strânge în brațele lui. Mă simt protejată, ca și cum nimic nu mi se poate întâmpla. Îl strâng la rândul meu. Îi simt căldura corpului și zâmbesc involuntar.

— Crezi ca am procedat corect? murmură în cele din urmă Erick și eu încuviințez imediat.

— Nu spun că la început am fost șocată și am simțit o mica repulsie, spun cu sinceritate, însă după m-am axat pe prezent. Iar prezentul meu ești tu... Eu chiar nu mai pot face nimic fără tine. Am nevoie de tine ca de aer... doar te rog, nu-mi frânge inima din nou. Nu știu cât voi mai rezista.

Se lasă liniștea. Îi aud respiratiile greoaie, după care trage aer puternic în piept și îmi șoptește:

— Vrei să ne facem iar o promisiune?

Ridic capul spre el și zâmbesc involuntar. Acesta ridică degetul mic de la mâna stângă, cea cu care nu mă strânge în brațe, și închide ochii. Surâd și îi întind degetul și eu, de asemenea.

— Hai sa ne promitem ca nu ne vom mai frânge inimile niciodată. Și că orice ar fi , vom merge prin foc, prin vânt, împreună mereu de azi înainte.