Blackband

Partea 2 - Capitolul 1

Karina Scarlet nu a fost niciodată lașă.

Da, am avut momentele mele de slăbiciune, dar mereu am mers cu privirea-nainte. Și așa am mers timp de doi ani.

Doi ani în care am mers cu privirea înainte indiferent de obstacol.

Doi ani în care m-a încercat viața, însă eu am tinut piept.

Doi ani în care am spus " da" , dar spuneam ca ei și făceam că mine. Pentru ca eu sunt cel mai important om pentru mine. Si asa am reusit in viata cât am putut.

În acest doi ani mi-am infiintat propria sală de fitness si pot spune că a avut un succes la care nu mă așteptam niciodată. Nici nu stiam ca imi place atât de mult sportul, însă pot spune că banii sunt pe masura eforturilor mele si continua sa fie din ce in ce mai multi. Nu am stat nicio secundă și am trudit din greu. De la ' nimic ' , am ' totul ' , sau aproape totul.

— Toată ziua visezi, murmură Alicia de lângă mine când îmi întinde o altă lista de abonamente la sală.

— Și am avut grija sa mi se adevereasca visul de fiecare dată.

Îmi zâmbește strengar și eu îi întorc zâmbetul triumfator.

Alicia este cu puțin mai înaltă decât mine și am întâlnit-o la unul dintre cursurile despre acest job minunat. O admir din toate punctele de vedere: de la părul ei lung și blond, cu acei ochi albaștri - clasicii ochi albaștri- îi e imposibil să nu fie cuceritoare. De asemenea îi admir curajul și dedicația pentru acest job. Într-adevăr, ne-am asociat când sala ei era deja popularizata de oameni, însă a știut că nu sunt o pierde vara și peste puțin timp ne-am asociat.

— Ti-ai îndeplinit și visul mult dorit, îmi spune pe sub gene, asteptandu-mi marele zâmbet de mândrie.

Știu la ce se referea. Si " visul" acesta, de fapt sunt mai multe vise la un loc.

Am renovat vila Blackband. Da, pentru mine nu e fosta vilă Blackband. Pentru mine mereu va rămâne vie. Am luat-o de la zero, mi-am luat " drepturile de autor" și astfel am reusit sa fac dintr-o vila ruinata și lipsită de vreun farmec, intr-una splendita: de data aceasta are balcoane, camerele sunt mult mai spatioas, bucătăria mult mai avantajoasă și băile mult mai accesibile.

Însă are un singur defect.

E goală.

Însă astăzi e ziua cea mare în care îmi asum riscul de a mă muta în acel loc singură. Înconjurată de atâtea amintiri extrem de dureroase, însă nu vreau și nici nu mă pot desprinde de această locuință. Nu contează că voi locui singură, între timp am realizat ca asta e tot ce am. Pe lângă Alicia și mama, care și-a revenit aproape complet, nu mai am pe nimeni. Si nici nu vreau, mă simt bine astfel și îmi convine.

Poate ar trebui să îmi fie frică să petrec timpul singură în acel loc unde e mai retras față de oraș. Însă în acești ani, nu numai ca am muncit în domeniul sportului , însă am dezvoltat și abilități de apărarea extraordinare care m-au ajutat si ma vor ajuta în continuare. Box-ul e clișeic, însă nu și în cazul meu. Deși e tot un sport, mi-a fost greu la inceput. Însă trebuia sa imi umplu fiecare minut din viața și să nu am timp sa ... mă gândesc. Căci dacă făceam asta , ei bine, m-ar fi doborât dorul. De ei. De EL.

— Sigur nu vrei sa stau cu tine? Boris nu cred ca se va supăra dacă mai lipsesc câteva zile de acasă, râde Alicia și eu mă strâmb.

— Ar fi ciudat pentru iubitul tău să te duci la o " prietena " câteva nopți, râd și mimez ghilimelele și ea își da ochii peste cap.

Nu, nu voiam. Preferam sa fiu singură decât cu persoanele greșite. Da, Alicia mi-e prietena și îi sunt recunoscatoare pentru tot ce a făcut pentru mine, însă suntem mai mult pe interes în plan profesional. Nu prea iesim la o cafea și nu ne scriem în timpul liber. De asemenea, vorbim de cele mai multe ori doar profesional și niciodată lucruri personale. Rareori se întâmplă să ne mai ia gura înainte și recunosc că mereu ne-am ascultat reciproc, chiar dacă asta a fost doar de câteva ori de când ne cunoaștem.

Nu era la ea problema. Era la mine. Nu voiam prieteni. Adică voiam, dar nu pe ea. Poate sunt răutăcioasă, însă sufletul meu ii cere pe ei continuu.

Blackband îmi lipsește enorm.

Blackband era tot ce aveam.

Iar Blackband trebuie să se reunească, altfel voi muri de dorul lor.

       Și cum am spus, în acești doi ani am făcut foarte multe lucruri productive. De asemenea, am încercat să dau de fiecare membru în parte. Unii au ajuns bine, alții nu. Nu am putut lua legătura cu ei, nu eram pregătită.
Însă nu am dat de o singură persoană: Erick Hills.

       Si recunosc ca acest nume mi-a bântuit cei doi ani. Mi-a bântuit inima și sufletul, insa cred ca am reusit. Erick Hills este un subiect închis pe bune de data aceasta.

  Fara sentimente, fără resentimente - acum sunt bine.

      
     * * *

      Vila e tot sinistră fără ei. Însă azi e ziua în care plec in cautarea lor și vor fi obligați să mă urmeze fie că vor sau nu. Iar prima în țintă e Minerva.

        A rămas să muncească la același job de 2 ani, în același orășel. Sora ei merge la școală și este un copil vesel și...normal, indiferent prin ce a trecut. A fost surprinsă când m-a văzut și i-am văzut îngrijorarea pe chip.

         — Nu sunt aici sa iti aduc probleme, clarific treaba și se uită în spatele meu să se asigure că nu mai are clienți la casă.

        Însă, cand nu ma așteptam, Minerva trece pe lângă casă și vine, luându-mă în brațe.
  
        — Nu credeam ca o sa te mai văd vreodata.

      Minerva nu s-a schimbat fizic prea mult. Părul îi e acelasi doar puțin mai scurt decât înainte, dar același ten palid și ochi verzi.    

       — Ce te aduce pe aici?

       — Cred că știi în sinea ta.

     Respiră zgomotos și buzele i se îndreaptă într-o linie.

       — Uite, eu te inteleg, începe să mi vorbească rezemandu-se de blatul casei, stiu ca iti e dor de ei și înțeleg de ce vrei sa reunești oamenii ăștia...însă trebuie să fii realistă. Nimeni nu se va mai întoarce, Karina.

      — Știu unde sunt o parte din ei și voi merge la ei și ii voi lega de mine daca e nevoie. Nu se poate termina aici, Minerva...

      — Karina, la fel ca si tine, și au refăcut viețile. Spre exemplu...Eu am întâlnit un bărbat minunat pe care nu l-as părăsi pentru nimic în lume. Majoritatea probabil și-au întemeiat familii. Crezi ca le vor pune în pericol?

     — Dar nu e niciun pericol! mă agit, dar Minerva rămâne calma. Și au trecut 2 ani, nu 10.

     — Karina, trebuie să accepți. Blackband a murit.

     — Am venit aici să te reinvit în clan, insa cine nu crede în Blackband nu are ce căuta în această bandă.

        Și cu acestea, mă retrag în liniște fără să ne mai adresăm vreun cuvânt.

       Refuz sa cred!
   
       Blackband nu a murit! Mereu va rămâne vie în inima mea.