Violeta o prinse de mână pe Der-Gagari.
--Ce crezi că faci?
Demona își smuci brațul. Își flexă încheietura. Fața Violetei era atât de palidă încât părea că din moment în moment va leșina.
Der-Gagari o apăsă cu putere la pământ. Căzu fără sunet pe un muntișor de cenușă adunat la poalele unei tarabe.
--Nu pot să am mâinile ocupate. Trebuie să am acces la tăișuri. Paloș. Cuțite. Înțelegi?
Explică războinica cu o voce mai blândă, de parcă îndemna un iepuraș la coșul cu varză, se gândi Violeta.
Aceasta dădu din cap în semn că înțelegea ce spune demona.
Își trecu dinții peste buze.
Pe stradă, piața încet încer se trezi dintr-o liniște de cavou. Pe umerii demonilor încă apăsau cuvintele zeilor. Nu era ușor să le înduri.
Exista un motiv pentru care cu toții se închinau cu burțile lipite de pământ.
Când zeii alegeau să vorbească insăși lumea se oprea pe loc. Niciun zgripțuroi nu străbătea cerul, atât de puternic erau cuvântul lor.
Umbrele zvâcneau și pocneau de parcă erau copiii cu prea mult zahar in sistem, observă Violeta, uitându-se în jur, cum, unde erau o concentrație de umbre, mici erupții de flacări se puteau vedea.
Demonii săreau să stingă flăcările, cu cârpe sau arucând funingine.
--De ce fac asta?
Der-Gagari văzu încotro se îndreptase atenția Violetei.
--Ah. Nu toți demonii pot să mânuiască umbre. Trebuie să o ai in tine.
--Ce să ai?
--Os.
Violeta se ridică în fund sprijinindu-se mai bine. Culoarea în obraji părea că-i revine. Cute îi apărură pe suprafața frunții:
--De mâncare? Trebuie să mănânci os? Ce ? Spui numai os și te aștepți să stiu ce zici!
Der-Gagari se ridică în picioare fulgerător de repede, iar la fel de repede lovi cu piciorul in pulberea de cenușa. Violeta tuși cu putere.
Proprietarul tarabei îi aruncă demonei o privire calculând dacă sau nu să se ia de ea. Der-Gagari ridică o sprânceană. Proprietarul brusc și-a dat seama că are de adunat cenușă in cealaltă parte.
--Ce? strigi la mine? După ce te țin în viață? Ce crezi? Că meriți orice răspuns la orice tâmpită de intrebare care-ți vine pe gura aia inutilă cu dinți atât de tociți că nici carne nu poți roade?
Violeta citi ceva printre rânduri căci atunci când se ridică in fața demonei, o lumină îi strălucea în ochi.
--Nu știi. Nu știi ce-i face pe unii demoni să manipuleze focul, așa-i?
Câțiva demoni se uitară in direcția lor. Demona bătu din aripi.
--Nimenu nu manipulează nimic. Vorbește mai tare, dacă poți adună un cârd aici de spectatori.
--Cârd?
Urechile demonei se înroșiră.
--Mulțime am vrut să spun. Acum mișcă-te. Trebuie să dau de uroi inainte să facă ceva stupid și idiotic.
--Nu mă mișc de aici până nu-mi dai un răspuns.
Violeta își implantă picioarele și-și ridică aripile de pe jos.
Era destul de dureros să-și folosească mușchii aripilor, dar avea să-și primească răspunsul.
Der-Gagari își trecu degetele peste cureau ce-i ținea cuțitele.
--Fato nu mă vrei ca dușman. Fă ce-ți spun și poate după ce termină Damian cu tine nu am să-ți tai aripile de pe spate.
--Doar spune că nu știi. Nu înțeleg de ce faci așa dramatisme?
Începeau să aibă spectatori.
Violeta își și trase pelerina pe o parte astfel încât să poată să-și lase aripile la vedere. Iar aripile ei atrăgeau atenție.
Demona știa ce gândeau demonii uitându-se la Violeta. Felul obscen în care lumina ii treceau prin aripile străvezii, cum se ridicau și cădeau odată cu fiecare expirația și inspirațiea de a ei. Trebuiau să se miște.
--Dacă te miști îți voi răspunde cât voi putea.
Violeta zâmbi ca pisica cu brânză pe mustăți. Demona le aruncă o privire trecătorilor. Și lamele ei străluceau destul de bine în soare.
Violeta se întoarse in spate:
--Nu vii?
Der-Gagari murmură ceva intangibil pe sub bărbie.
--Ei?
--Simplu ar fi să-mi spui dacă ai observat ceva diferit între tine și Sofia.
--Că pe ea Damian o numeste tavra; iar pe mine mă strigă bera.
--Altceva. Nu numai aia.
--Deci și numele alea au o semnificație?
--Nu, nu în discuția asta.
Violeta își trecu degetele pe sub bărbie. După câteva momente ridică din umeri.
--Nu știu la ce te referi.
Demona pufni vizibil.
--Ea poate să atingă umbrele. Nu ai văzut in tot timpul ăsta cum pare că lumina se mișcă diferit in jurul ei? Nu ți s-a intâmplat să o privești dintr-un anume unghi și să ai impresia că vezi o diferită persoană? Numai pentru că umbrele și lumina îi joacă pe față?
Violeta dădu ușor din cap. Credea că era ceva înneregulă cu ce mâncase sau poate avea halucinații.
--Poți să controlezi umbrele? Auzi ceva melodie sau cuvinte? Așa fără ca nimeni aparent să le spună?
Violeta dădu încet din cap în semn de nu.
--Asta pentru că Sofia are os; iar tu nu.
*
Sofia își roti sosul dintr-o parte a gurii în cealalta. Lăsă lingura de metal să se rotească în tocanița din fața ei.
--Nu pot să cred că exiști.
Sofia strânse mai tare metalul în mână. Dacă s-ar putea face mai mică și mai invizibilă ar disparea sub masa ridicol de ornată și înaltă. Trebuia să stea pe un scaun de mărimea unui tron numai ca să ajungă la bolul de mâncare.
De cealaltă parte era așezat nimeni altul decât așa zisul ei tată.
--De acum încolo îmi vei spune Susced. Numai copii pot avea onoarea de a-și chema pe numele sfânt părinții.
Pentru careva motiv asta părea să fie mare lucru pentru că demonul care urma să le așeze tabloul în față aproape că scăpă tava in poala Sofiei.
--E doar numele tău întors.
Susced dădu din cap afirmativ, zâmbind subțire, mândru de parcă descoperise un nou pământ.
Nu-și luase ochii de pe Sofia de când se așezaseră la masă. Era de parcă se aștepta să dispară din moment în moment și voia să-și imprime în memorie, cât mai bine, fiecare trăsătură a ei.
Sofia se juca cu gândul de a se scuza la baie. Numai că dacă se cerea la baie asta implica câteva tehnicalități de care nu avea habar.
Exista baie în palatul ăsta care se denumește umil ,,restaurant"?
Iar dacă era baie ce se poate aștepta să fie mai exact acolo?
Pentru că atunci cănd Susced i-a spus că vor merge să mănânce ceva se aștepta la ceva baracă, la o masă lungă pe o băncuță joasă înghesuită intre alte persoane care îsi sorbeau porțile din boluri ciobite.
Nu se astepta să intre in ceva construcție cu doua etaje, acoperiș, coloane la tot pasul, ziduri efective care împiedicau cenușa să patrundă inăuntru, aerul mirosea a parfum, mesele erau de câte patru-opt, demoni și demone imbrăcați de parcă erau ceva stăpânitori de regate, care prin mișcările lor inspăimântau cu controlul lor și stăpânirea de sine. De parcă urmărea feline în savană.
,, Noi facem legea. " striga fiecare colțișor.
Sofia înghiți o a doua lingură de sos.
//07.apr.2018; 22:34//