Zeii din Infern

Vuiet dulce

Sofia se uita la femeia om cu copilul om în brațe. Mama îi șoptea fiului, la ureche, într-un ton agresiv că dacă nu se va potoli nu îi va mai lua înghețată. Ușile autobuzului lăsaseră un șuierat, apoi se închiseră cu un pocnet satisfăcător de familiar.

În același timp, continuase să-l privească pe Decesus din colțul ochiului. Era absorbit de ecranului telefonului proaspăt cumpărat. Era atât de nou, că nici folia cu indicații nu îi era dată jos. Sofia se întrebase cât de mult îi va lua să-și dea seama că trebuia îndepărtată. Măcar putea să înțeleagă semnele convenționale umane? Nu știuse să recunoască stația de autobuz după indicatorul albastru amplasat pe stâlpul telegrafic.

--Dă-mi-l pe al tău.

Sofia îți deschise degetele legate în jurul cutiei. Nu-și deschise cutia telefonului, încă.

--Aprinde-ți-l și pe al tău. Vreau să ne vedem în tel'von.

Sofia începea să se obișnuiască încetul cu încetul cu modul lui de a pronunța cuvântul. Era un cuvânt pe care nu avea un echivalent din limba demonică pe care să-l folosească. Aparent, când se adresa tatălui ei vorbeau o limbă pe care oamenii o considerau undeva între suedeză și finlandeză.

--Nu chiar acum.

Șoptise înapoi Sofia menținându-și vocea cât mai jos posibil.

--Dă-l aici.

Decesus îi luase cutia din palme. Sofia își strânse repede pumnul drept. Însă, a fost de ajuns cât să vadă o parte din rana proaspătă care îi străbătea palma dreaptă.

--Așteaptă până ajungem în cameră.

--Nu. Cooperează.

Îi întinse cutia înapoi. Sofia rupse scotchul. Un zâmbet slab îi trase un colț al gurii. Mare lord demon și tot ce îl împiedică este o bucată de scotch bine plasat. Trase de ambalaj. Trase folia de pe ecran. Deschise telefonul. Ecranul se ilumină. Momentul îi făcuseră ochii să clipească dureros. Îi amintea mult prea tare de senzația trecerii prin portal.

Decesus îi urmăriseră mișcările cu atenție. Trase folia de pe ecran, într-un final. Sofia suflă grav printre nări. Își întinse palma spre el.

--Pot?

Murmură ceva care semăna cu o aprobabre și-și lăsă telefonul să cadă în mâna ei. Sofia scrâșni din dinți. Telefonul fierbea. Rănile de pe spate începuseră să o scarpine. Nu o lăsau să uite ce a făcut cu propria ei mână.

Își tăiase de una singură aripile. Decesus stătuse cu lama în mână privind-o cum se răscolea în lumina Infernului. Poate că o înnebunise spaima ce o cuprinse în zvârcolirea umbrelor ce veneau să o apuce de brațe, să o sape până la os. Altfel, nu-și explică ce putere pusese posesie pe mintea ei cât să spună ,,Am să o fac eu. Am să mi le tai eu. Eu. Numai eu mă ating de aripile mele.". Decesus arătase aproape mândru când îi înaintase cuțitul cu mânerul îndreptat spre ea. În clipele acelea scurte filtrase cu gândul de a împinge cuțitul cu lama în stomacul lui.

--Trebuie să pun cartele.

Sofia îi servise ca explicație când se aplecase și mai tare înspre ea să-i urmărească pașii. Nu-i durase mai mult de douăzeci de secunde.

--Cum ai reușit să obții banii pentru telefoane?

Întrebase ea, încercând să se mai distragă. Mama și copilul coborâseră în stație. Sofia îl văzuse prin geamul autobuzului cum bătuse cu piciorul în pământ. Nu avea să-și primească înghețata.

--Nu e prima dată când vin aici.

Era mândru și arogant. Era atât de plin de sine încât considerase întrebarea Sofiei ca pe o jignire. O zgâria pe creieri vocea lui. Îi aruncase telefonul în poală.