Zeii din Infern

Ciugulind cărbune

Furtuni pot smulge stâncile din pășiunile de cenușă, iar zmeii să dărâme palate, căci mai repede cataclismele se vor ivi decât Violeta să asculte de altcineva decât persoana ei. Nimeni nu o va controla.
Vreodată. Niciodată.

Dacă Demona crede că va sta să aștepte cu mâinile în săn venirea ei și a  rudei Sofiei se înșeală amarnic.
De cum Der-Gagri își luă zborul, Violeta traversă străduța îngustă în căutarea unui loc mai înalt de pe care și-ar putea lua avânt ca să-și întindă aripile.

Să zboare spre demonă.
Ochi o spărtură în ceea ce era o rămășiță de zid. Avea să se urce pe el și apoi să--
Cineva o trase din mulțime. Violeta lovi. Pumnul ei se izbi puternic în palma lui Damian.

--Când vrei să pocnești ca lumea și să-ți și păstrezi măna după aceea, închide-ți degetul mare înăuntrul pumnului și apoi lovește.

Damian spuse privind-o pe Violeta cum își freca degetele una de alta, în speranța de a diminua din impactul loviturii.

--Dă-mi să văd dacă ți-ai întins ceva.

Violeta își reținu un zâmbet de cum își așeză pumnul întredeschis în palma fermă a lui Damian. Violeta privi cum îi pipăie degetele căutând ceva înneregulă.

--Ești bine.

Îi lăsă mâna să cadă brusc. Violeta se încruntă.

--Unde e Der-Gagari și de ce nu e cu tine?

--Te-ar omorî să vorbești puțin mai frumos cu mine? Nu sunt făcută din piatră spre deosebire de alții, cuvintele chiar mă rănesc.

--Bera, uită-te la mine și spune-mi dacă am timp de văicărelile tale ? Nu răspunde.

--Unde te duci?

Strigă Violeta ușor îngrijorată. Dintre compania lui Damian și cea a demonei ar alege mereu să stea cât mai departe de demona temperamentală cu prea multe cuțite la îndemână și o prea mare nevoie de a le folosi.

--Spre călătoria vieții tale.

Brusc vocea lui Damian deveni dulce, ademenitoare.
O luă de încheietură pe Violeta zâmbind, mai mult deschizându-și maxilarul într-un rânjet decât orice altceva.
Șiruri de broboane trecură pe spinarea Violetei, tremurând în răspuns. Îi se întoarse stomacul pe dos.

*

Cassius alunecase printre saci, o crăpătură care era în balcon pe care nu o văzuse, podeaua cedă sub el și căzu de la o înălțime impresionantă. Însă avuse noroc ca în cădere să fie prins cu hainele de botul unei statui ce ieșea în relief pe coloana ce susținea balconul.

Încercase să-și înfigă unghile undeva, oriunde numai să se poată ține de ceva. Brusc copii de demoni bătură din aripi și zvâcniră în aer înconjurându-l.

Nu înțelegea ce vorbeau, colții li se ciocneau unii de alții când vorbeau, iar cuvintele abea că le ieșeau din gură.

--E cu mine.

Vocea demonei războinice îl făcu pe Cassius franatic. Nu-l putea găsi în poziția asta. Atât de neajutorat.

--Bine, bine, însă mai repede te rog că am de lucru.

Se auzi vocea demonei ce mai înainte prezentase pe podium cei doi oameni.
Dintre copii Der-Gagri răsări, acoperind orice rază de  soare. Cassius o privi cum rotea printre degete o lamă lată cât palma.