Zeii din Infern

49. La această răscruce de drumuri

Zgripțuroiul își deschise gura larg, pliscul despărțit, dinții alungiți ascunzând limba încolăcită, îmbălsămată în saliva mult adunată în cupele fălcilor. Gâtul solzos și-l arcui, omoplații și-i smuci sub pielea slinoasă. Deschise odată aripile flancate de gheare încovoiate și sări în aer, apucând curenții asprii  pe sub burta adunată. De abia cuprins cu privirea, umbra lui densă acoperi văi și dealuri.

Era primul în capul unui șir ce se ținea în v, despicând cerul, zgripțuroii aliniați în coada lui trecură vârfurile de turete, peste capete de case, deasupra Scatreiului, făcându-se nevăzuți în zare.

Un strigăt gutural despică regiunea, cenușa suptă de sub călcâie, funinginea se scuturase de pe pereții caselor aplecate. Scatrei se întunecase.

Un întuneric nou, o răcoare ca de tăiș de lama, traversa Infernul.

Demonii căzuseră din ceruri.

*

Aripile li se îndoiseră, vântul se oprise. Corpuri, ca ghiulele de foc, cădeau din mai marele cerurilor, lovind pământul cu bubuieturi de izbeliște. Țipete și strigăte. Copii erau sculați din pătuțurile lor, bătrânii înghesuiți în adăposturi. Casele se cutremurau în zidăria subțire, iar fierul se scutura de rugină și putreziciune, rupt, ceda și se afunda în cenușa ridicată în nori de praf.

În coate, cățărată pe marginea unui balcon, săpat în rămășițe de case, Violeta stătea cu o mână trasă la gură, respirând sacadat prin funingine și praf, clipind des și bâjbâind. Picioare grele îi striviseră degetele, demonii grăbiți o loviseră peste cap, nasul îi sângera, dar ea continua să-și facă loc de trecere prin mulțimea de demoni. O căldură moleșitoare o cuprinse, saliva I se adunase în spatele gurii, iar dinții îi clănțăniră în gură. Foamea o rodea pe intestine și durerile lunii îi încercau bazinul. Își mușcase buza, inhală mai mult praf. Fugi în patru labe prin tunelurile subterane.

Scatrei se cutremura, numai sălașul zeilor era de nevăzut, de neclintit, în mijlocul a tot. Protejat de orice lovitură orice viitură. Porțile Caaburo-lui au fost strâns ferecate. Demonii băteau la uși, pumni înroșiți și gheare imflamate, gâtleje secătuite după strigătele de ajutor adresate.

Niciun răspuns.

*

De deprte, cât un zbor de pasăre uriașă și încă ceva, într-un castel cocoțat pe vârful unui deal aplecat, o demonă deschise ochii. Lanțurile îi zornăiră în jurul încheieturile roase de șobolani, pilea se legănă pe oasele subțiate, iar maxilarul îi tremura sub greutatea cu care se chinui să-și deschidă gura.

Degete rotunde și bătătorite trecuseră de gratii, o atine pe obrazul rupt.

--Mama, mama, sunt eu, Cassy.

Își închise ochii, doar pentru o clipită, să-și întipărească în minte respirația lui caldă și vocea aproape spartă. Băiețelul ei o găsise. O lacrimă, i se prelinse pe bărbia ascuțită.

*

În uitare se afundase, ascunsă, în genunchi și aplecată, fata lui stătea aplecată în vine, privind în gol.

Stăpânul Castelui o privea fără ca ea să-l fi observat. Se ascunse în ungherul cel mai strâmt, cel mai catadicsit al întregului castel. Stătuse de una singură în tot acest timp, privind în gol și lăsând umbrele să i se joace în palme. Întocmai pre cum mama

ei. Fetița lui suferea, iar el nu putea să o ajute. Stăpânul Castelului își trase pelerine peste pieptul lat, pumnii strânși alături, îi făcu o promisiune mută, că orice ar fi îi va aduce mama acasă.

*

Demona își strânse puternic maxilarul, buzele subțiate îi pliaseră fața, umerii rotiți în spate și pieptul ridicat, mușchii încordați. Aplecată pe trunchiul de beton, cu lamele în palme, simți zguduitura pământului. Oasele I se clănțăniră, iar pielea I se zbârci în repulsie.

--Zeii.

Scuipă în cenușa ce sâsâi. Umbrele mușcau lumina, înfometate și excitate, nesupravegheate, dar mai rău, înmânat de suferința Ei. Der-Gagari își încreți pilea nasului, privind spre castelul în care Ea se adăpostise. Demona stătea în soare, acoperită de cât mai multă lumină cu putință, căci stăpâna umbrelor ăstora era prea dezechilibrată ca să le țină în frâu mereu.

Der-Gagari mai scuipă odată, peste lama care trecuse pila dintr-o mișcare scurtă și sigură. Schelete o înconjurau, cărând vase de apă și lemne pentru foc, cărând pietriș sau curățând scările de cenușa care era readusă de vânt cu prima ocazie. Stătea printre schelete ascuțindu-și lama și întrebându-se ce va face de acum încolo uroiul. Cassian.

*

În jurul gleznelor i-au fost legate fire din aurul cel mai fin tors, iar în picioare i-au fost date încălțări din piei de zgripțuroi. Pe umeri i-a fost așezată mantia lungă, încovoiată și ușor răsucită la vârfuri, sclipind în albul cerurilor dispărute, cusută de mâini de îngeri și îngrijită de cei mai puri dintre puri. O coroană i-a fost așezată între buclele stacojii, iar ochii negri îi sclipiră în armonie cu nestematele întunecate bătute în metalul ce vibra cu forța focului albastru.

Pe podiumul cel mai înalt el a fost urcat. Mâini cu gheare, mâini cu degete rotunde, mâini cu pene și cu solzi, deodată i-au atins pielea negricioasă. O sărutară i-a fost așezată pe fruntea lată, iar în brâu I s-a pus sceptrul și globul.

Înspre vecie  de către Mai Marilor, un nou zeu a fost adus, să poarte de veghe peste regi și cerșetori, peste creaturi leproase cât și peste cele înnobilate. Întregul a strigat, urarea ce s-a desprins din coșurile tuturora, acolo sus, departe, în sălașul celor ce nu au nici viață nici moarte: ,,Închinat în fața Mai Marilor, Zeul Kasgard a fost încoronat."

*

Cum fiecare drum s-a despicat și fiecare si-a ales calea sa, povestea nu se va termina, căci ea necesită continuare. Infernul nu și-a stins focul, iar demonii nu au pierit cu totul, așa că cititorule ia aminte că ceea ce s-a petrecut de aici încoace a fost o căzătură în coate. Suferințele lor au fost multe, însă numai de acum vor fi pe de-a întregul cunoscute.

//26.oct.2018; 13:42//