An nou fericit!!
Și mulțumesc că m-ați scos din impas.
Acesta este cel mai lung capitol din istoria cărții, scuzați eventualele greșeli! Lectură plăcută xx
HAYLEY'S POV
Am trecut prin cinci zile teribile de singurătate şi tristețe, cred că mai am puțin şi cad în depresie, jur. Şi asta datorită lui Harry care este supărat pe mine pentru că am încercat să fug şi, pe deasupra, am mai dat şi de tipul ăla care mi-a propus acel nenorocit de schimb. Efectiv Harry mi-a luat cheia de la cameră şi m-a ținut închisă aici atâtea zile. Îmi deschide uşa ca să-mi aducă mâncare şi doar dacă am nevoie la baie, urmând să mă aştepte să şi ies, ca să mă încuie înapoi în dormitor. La început voia să stau în camera lui, dar asta ar fi însemnat o apropiere prea mare între noi aşa că l-am determinat să mă lase în camera mea. Adulților probabil le-a spus pur şi simplu că nu mă simt bine. Şi chiar nu mă simt bine, fiind atâtea pe capul meu. Logodna dintre ăia doi, informațiile despre actele de custodie şi schimbul pentru numele persoanei care mi-a omorât tatăl... Au venit toate deodată şi am fost dată peste cap. Totuşi asta e ultima zi în care le fac jocul lui Harry şi lui Francisco, nu pot să stau la nesfârşit aici. Nu am idee unde se află CD-ul, iar codul nu este la mine oricum, și până nu aflu la ce folosesc amândouă nu dau nimic la nimeni.
La noapte mă voi întâlni cu intermediarul cu care fac schimbul. Împreună cu Randy, am numit această treabă "Operațiunea: REVELIONUL" şi nu prea mai am răbdare. Am conceput un plan simplu şi previzibil: în loc să-i dau elementele adevărate, voi pune un CD oarecare zgâriat și un cod scris la nimereală. Le voi pune într-un plic de carton și voi face schimbul fără rețineri, având grijă să părăsesc locația cât mai repede cu putință. Plecarea mea depinde și de venirea lui Randy cu mașina mea. Abia aștept să-mi văd Mustangul!
Singurul inconvenient ar fi Harry, pe care sper să-l pierd în mulțime. Mă rog să nu se țină scai după mine.
Deschid laptopul şi intru pe site-ul şcolii pentru a calcula câte ore am în comun cu prietenii mei. În fiecare semestru se schimbă orarul, iar mulți elevi se transferă pe alte specializări sau își schimbă opționalele, printre care şi eu.
Rahat.
Cu Maddy am în comun doar şapte materii din cincisprezece, când înainte aveam zece.
Cu Randy pare că am la fel ca până acum, adică nouă materii, deci e bine.
Cu Francisco nu mai am nimic pentru că idiotul rămâne în San Diego, iar eu chiar nu pot să-l oblig să se întoarcă dacă asta e ceea ce îşi doreşte.
Decid să mă uit şi la cei cinci, ca să mă pregătesc sufleteşte în caz de unul dintre ei are mai multe materii comune decât prietenii mei.
Liam are în comun cu mine cinci materii. În schimb, are destul de multe în comun cu Maddy. Ăsta clar e destinul!
Cu Niall şi cu Zayn am în comun nouă materii, iar cu Louis unsprezece. E ok deocamdată.
Cu Harry am... CE? Avem doisprezece materii comune din cincisprezece?! O să mor. Cum dracu'? Semestrul trecut aveam opt materii parcă. Oh, la naiba, eu sunt de vină că m-am mutat la cursul de spaniolă! Retrag tot ce am zis despre destin. E oribil! Închid laptopul şi mă întind cu mâinile sub cap. Vom face împreună până şi ora de sport şi ora de muzică, la dracu'! Oare e prea târziu să mă transfer la loc? Dar nu pot face asta, am nevoie de cursurile astea...
***
- Nu! Nu vreau să fiu atinsă de ea cu niciun deget! spun nervoasă, arătând spre stilista Leonorei.
Harry şi Anne mă privesc întrebători.
- Du-te mamă, o voi convinge eu, zice cârlionțatul focusându-şi privirea pe mine.
Îmi pun mâinile în piept privind rochia adusă de stilistă. E groaznică şi galbenă, iar dacă e o culoare pe care o urăsc, aceea este galbenul.
- Chiar eşti atât de plictisită încât vrei să faci o scenă?
- Am stat izolată aici timp de cinci zile, bineînțeles că sunt plictisită!
- Asta pentru că nu ai fost responsabilă!
- Lasă că eşti tu responsabil pentru amândoi, îmi îngustez ochii spre el.
- Nu uita că şi Francisco mi-a sugerat să te închid, deci aruncă-ți ura şi asupra lui.
Înainte să apuc să-i răspund, îmi apucă antebrațul şi mă trânteşte pe scaun, după care se întoarce spre stilista care a asistat până acum.
- Treci la treabă! îi spune iar aceasta se apropie timidă.
Ochii îmi zboară asupra măsuței pe care stilista şi-a aşezat nişte machiaje. Într-un moment, îmi întind brațul spre ele şi le dărâm, acestea trântindu-se zgomotos de podea. Harry dă negativ din cap, stând cu mâinile în sân ca un părinte dezamăgit în timp ce stilista sare speriată în disperarea de a-şi aduna uneltele. Încep să râd fals şi mă ridic ducându-mă la noptieră. Deschid sertarul acesteia şi îmi iau arma, ținând-o la spate când mă întorc spre stilistă.
- Hei, zic captându-i atenția.
Păstrând o atitudine încrezătoare, îndrept pistolul spre săraca femeie care stă pe jos. Face ochii mari şi îşi duce mâinile la gură, tremurând vizibil.
- Ştiam că tu mă vei ajuta să scap de plictiseală, rostesc rânjind.
HARRY'S POV
- Nu, te rog! vorbeşte îngrozită bruneta de pe podea.
O privesc pe Hayley. Ceva nu e în regulă, ceva e diferit. Ceva e schimbat în ochii ei. Dar ce dracu' e?
- Ce ai de gând? intervin eu.
Ochii ei se fixează asupra mea. Cred că e cam nervoasă. Nu înțeleg de ce acționează ca o nebună, într-un mod nesăbuit. O fi avut vreo revelație peste noapte, nu ştiu, dar mă intrigă. De asemenea, trebuie să mă dau bine pe lângă ea dacă vreau să fac rost de CD și de cod. Mă duc mai aproape şi îmi pun încet palma pe încheietura mâinii în care are arma, fără să întrerup contactul vizual.
- De ce vrei să sperii biata femeie cu pistolul ăsta de jucărie? Măcar ai bile în el? rânjesc spre ea.
HAYLEY'S POV
- Iart-o, vrea doar să facă mişto, se scuză Harry față de stilistă. Chiar te va crede nebună dacă vei continua aşa, insistă el întorcându-se spre mine.
- Vreau să plece, glăsuiesc fără emoție şi las pistolul, acesta căzând pe pat.
- S-a făcut, spune bruneta ridicându-se cu machiajele în brațe, urmând să fugă pe uşă.
Pumnul meu se duce direct spre Harry, însă acesta e pe fază şi îmi prinde lovitura. Îl împing pe scaun şi mă urc pe el, avându-i genunchii între picioare. Îl aplic multiple lovituri în piept în timp ce el doar stă, privindu-mă atent cum mă descarc, până se satură şi îmi imobilizează mişcările încruntat.
- Ai draci, prințesă?
- Sunt sătulă de jocuri, ratatule! Mă machiez singură, mă îmbrac singură şi îmi rezolv problemele singură.
- Bine. Poți să începi, doar consideră-mă... un personaj figurant în camera asta.
Îmi îngustez ochii şi îi reproduc rânjetul. Nu pot da înapoi acum, şi nici nu vreau. Mă ridic şi mă indrept spre şifonier, deschizându-l. Încep să mă uit pe bara cu umeraşe oftând frustrată deoarece ştiu că am luat-o şi totuşi nu dau de ea. Însă, când simt cu degetele dantela fină şi neagră mă felicit în gând. O scot şi o aşez pe pat, privind rochia până în genunchi, destul de simplă, dar mult mai bună decât cea galbenă. Conştientă de prezența lui Harry, încep să mă dezbrac.
- Ce faci? mă întreabă acesta când rămân în lenjerie.
- Nu e evident? rostesc văzându-l încordat în scaun.
- De obicei nu faci asta de față cu mine.
- Nu e ceva ce nu ai mai văzut până acum, corect? zic după care îmi trag rochia peste cap ca mai apoi să mă străduiesc să ajung la fermoar. Oricum cu mine vei rămâne doar în poziția de privitor.
Harry observă că mă chinui şi se ridică să-mi tragă fermoarul. Își lasă palma ușor pe spatele meu.
- Cu tine e diferit, șoptește în ceafa mea.
- De ce e diferit, Harry?
- Nu ştiu, dar sunt sigur că e diferit.
***
Mai că îmi vine să-mi bag capul în podea, ca struții, şi nu de ruşine. Aş face asta numai ca să n-o mai aud pe Leonora urlând atâta. Cred că mă încearcă o migrenă...
- Eşti o nerecunoscătoare! Fac atâtea pentru tine, iar tu faci numai ce te taie capul!
- Eu măcar am cap, mă trezesc bombănind.
- Întoarce-te în cameră şi pune rochia galbenă pe tine!
- Nu! E urâtă-n draci.
- Vocabularul! intervine Richard.
- Şi tu ce dracu' mai vrei? adaug intenționat înjurătura.
Harry coboară zgomotos treptele în smoking-ul lui clasic şi vine lângă mine vizibil furios. Cutele dintre sprâncene alături de ochii lui verzi şi plini de ură alcătuiesc imaginea perfectă a răului. Din septembrie până acum am ajuns să deduc această imagine a lui foarte bine. Oare el a reuşit s-o deducă pe a mea?
- Dacă mai aştept mult, mă enervez şi stau în pana mea acasă! Vrea să meargă îmbrăcată aşa, ce căcat o mai frecați la melodie?! Să plecăm dracului. Anne unde e? Îmi bag ceva! Mai stăm mult şi după ea?
Wow. Chiar e iritat.
- Sunt gata fiule, nu te mai ambala aşa, zice mama lui coborând scările într-un mod rafinat. Ce frumoşi sunteți, copii! Mai bine cu această rochie, scumpo, te asortezi mai bine cu Harry, adaugă aceasta zâmbind nostalgică.
Simt cum Leonora mă săgetează cu privirea, dar nu mai spune nimic. Ieşim afară, îndreptându-ne spre maşini. Când vede că merg spre maşina lui Richard, Harry mă prinde repede de încheietură iar eu îmi întorc capul confuză. Efectiv sunt gata să sar până la maşina părinților lui, dar vocea ascuțită a Leonorei mă opreşte.
- Harry te rugăm să îi dai drumul, vom avea o discuție de familie cu ea în maşină.
Când aud "familie" mi se pune un nod în gât. Cârlionțatul îi trimite săgeți verzi şi probabil se gândeşte cum ar fi să îi pună cremă depilatoare în şampon. Bine, de fapt eu mă gandesc la asta. Ar fi amuzant, dar prea tipic. Plus, îşi va lua o perucă scumpă sau mai rău, îmi va cere bani să-şi planteze păr. Harry se întoarce spre mine şi îmi cercetează reacția care nu există. Dar sper să-şi dea seama că deşi eu sunt tăcută, mintea mea e zgomotoasă. Nu pot să cred că-mi vine să-l implor să nu mă lase singură cu nebunii ăia. Poate mă duc într-o excursie prin Carolina de Nord, cine ştie?
Harry pufneşte şi-mi deschide portiera din spate a maşinii lui Richard. Trag aer adânc în piept şi urc, pregătindu-mă mintal pentru un alt schimb de focuri "în familie". Nu apuc să închid portiera. De ce? Pentru că Harry se urcă lângă mine. Îmi duc ochii spre cer şi mulțumesc. O văd pe Leonora strâmbându-se, dar nu mai zice nimic. Mai mult ca sigur este înfricoșată de cârlionțat, chiar dacă nu a văzut nici măcar jumătate din partea întunecată deținută de acesta.
Drumul parcă nu se mai termină, iar tăcere amestecată cu tensiune pluteşte în maşină. Harry stă pe telefon, iar eu mă uit pe geam la tabloul de seară din Mount Baker. Cu puțin noroc şi cu multă atenție, asta va fi ultima noapte petrecută aici. Abia aştept să se termine şi să merg la sediu ca să-mi încep cercetările. Va trebui să aflu rolul pe care îl au elementele, să gasesc locul unde e CD-ul şi să descopăr cine este Fuston Boyce, omul care îmi este trecut ca tutore. Şi, să nu uităm de informațiile în legătură cu tatăl meu. Dacă planul meu dă roade, ar trebui să le primesc fără probleme la această petrecere. Mă uit la ceasul din telefon, este abia nouă deci mai am trei ore până la termen.
Când maşina se opreşte în fața restaurantului de cinci stele și de cinci etaje al familiei Hiner, expir adânc şi îmi trec rapid degetele peste pistolul ascuns în jartieră. Va fi ok.
Fiecare părăsește maşina pe partea lui, dar îi sunt super recunoscătoare cârlionțatului că nu m-a aruncat în mâinile celor doi afurisiți.
Tocmai de aceea, din recunoştiință, îi accept brațul când mi-l întinde şi înaintăm împreună cu adulții pe un covor roşu care duce înăuntrul clădirii. Urcăm până la etajul patru pe nişte scări din marmură la capătul cărora este un bărbat şi o femeie, ambii dichisiți cu haine scumpe. Adulții se salută cu ei, iar aceştia ne urează bun venit şi distracție plăcută, după care continuă să întâmpine alți oameni. Cred că ei sunt Hinerii. Atmosfera este foarte rafinată, sunt multe mese și zăresc chiar și un Candy Bar. În drumul spre masă, îmi plimb ochii pretutindeni văzând foarte mulți oameni bătrâni, dar îmbrăcați elegant şi femei care poartă rochii spectaculoase şi bijuterii foarte mari, care mai de care mai sofisticate. Apoi mă gandesc la modul simplist în care arăt eu. Cu nişte pantofi negri cu cureluşă, rochia de dantelă, părul îndreptat puțin şi machiajul simplu, dar care dă efect, făcut de mine. Mult mai bine decât dacă mă lăsam pe mâna altora.
Masa noastră este rotundă şi are opt locuri. Îmi dau jos cardiganul negru şi îl aşez pe spătarul scaunului pe care Harry mi-l trage, iar după ce mă pun, se aşează şi el lângă mine fără să scoată o vorbă. Mă uit agitată prin jur în căutarea omului cu care voi face schimbul, dar mă opresc când dau de privirea suspicioasă a băiatului de lângă mine. Nu îndrăznesc totuşi să-mi întorc capul pentru a ne deconecta privirile, aşteptând să o facă el primul. Îşi îngustează ochii spre mine şi aleg să fac la fel.
- Eşti cam roşie la față. Te simți bine?
- Mă simt perfect.
În scurt timp vin la masa noastră domnul şi doamna Hiner pentru că, aparent, cu ei împărțim masa. Acum se explică masa de opt când noi am venit în formulă de şase. Nişte chelneri ne-au adus aperitivul, urmând ca între toate felurile de mâncare să fie o scurtă pauză. Nu am schimbat vreo vorbă cu nimeni și am stat pe telefon încercând să par ocupată. Harry începuse să se bage în discuțiile adulților despre afaceri și îmi mai arunca o privire scurtă din când în când.
Și astfel s-au scurs două ore și puțin. Mai mult am ciugulit din mâncare, lucru care nu-mi stă în fire, dar sunt foarte stresată și nerăbdătoare. Tare păcat însa că desertul este programat după miezul nopții, când eu nu voi mai fi aici. După ce beau o gură de apă, îl anunț pe Harry că merg până la baie. Acesta mă privește lung dar dă din cap afirmativ. Mă ridic de pe scaun și mă deplasez spre o ușă cu semnul doamnelor poziționată în fundul sălii lângă o altă ușă cu semnul domnilor. Pătrund într-o cameră spațioasă și modernă și mă privesc în oglindă, rezemându-mă de chiuvetă. Încă puțin. Doar o jumătate de oră nenorocită și totul va fi bine!
Mă spăl pe mâini și ies în grabă din baie, lovindu-mă de cineva. Murmur un "scuze" și dau să-mi continui drumul, dar brațul respectivului se așează pe spatele meu ținându-mă în loc. Îmi ridic privirea puțin și întâlnesc un chip de băiat cu părul brunet și ridicat în sus, cu ochii căprui și oblici și cu un zâmbet larg. Cred că este asian sau ceva.
- Nu-ți cere scuze, n-ai de ce! spune vesel și cu un accent ciudat.
- Ba sigur că da, am fost neatentă și m-am ciocnit de tine.
- Și eu am fost neatent, deci e și vina mea, dar sincer nu mă plâng având în vedere că ești o fată așa frumoasă. M-aș ciocni de tine zilnic.
Am zâmbit puțin de fațadă, deoarece chiar nu vreau să-i dau apă la moară. Nu-l cunosc, așadar nu vreau să mă complic. Expir ușurată când mâna lui îmi părăsește spatele ca să se întindă în fața mea.
- Numele meu este Lee Young! se prezintă băiatul la fel de vesel.
- Îmi poți spune Hayley, zic grăbit și îi strâng mâna.
- Hayley și mai cum? întreabă cu un rânjet înainte să-mi dea drumul.
- Doar Hayley și atât, îi zâmbesc cu subînțeles și îmi retrag mâna.
- Discretă... îmi place! Deci, Hayley și atât, dorești să mă însoțești într-o excursie până la Candy Bar?
- Am să zic pas!
- De ce?
- Vrei să întreții discuția sau chiar ești curios?
- Te așteaptă iubitul? Am văzut că ai venit la braț cu un tip.
Deci m-a văzut și înainte... hm!
- Nu este iubitul meu.
- Atunci nu va avea nicio problemă dacă stai cu mine. Să mergem! rostește și îmi ia încheietura.
Băiatul ăsta începe să-mi danseze pe nervi. Simt cum ajung un vulcan care e gata să izbucnească din clipă în clipă. Stau pe loc enervată, iar el se întoarce confuz la mine, cu zâmbetul ăla nenorocit pe buze.
- Te-am refuzat deja, ești băiat mare, învață să accepți un refuz!
Zâmbetul îi piere pentru o clipă când îmi aude tonul serios și furios, dar revine repede.
- Tu chiar ești interesantă!
- Să vezi ce interesantă voi fi când o să-ți rup brațul ăsta și o să ți-l îndes in fund!
- Aș vrea s-o văd și p-asta!
- Chiar o s-o vezi, și mai important o s-o simți, dacă nu te îndepărtezi urgent de ea! spune Harry furios, apărând de nicăieri și înfășurându-și posesiv brațul de talia mea, lipindu-mă de el. Toate bune, iubito? adaugă analizându-mi privirea.
Rahat! A pus accentul pe cuvântul ăla intenționat!
- De nu e chiar mărețul Harry Styles!
- Lee Young, a șoptit cârlionțatul precaut.
- Te-ai săturat să-ți tot fuți viața în Anglia și te-ai gândit să încerci prin America? zice Lee păstrându-și tonul vesel.
- De fapt, m-am gândit s-o fut pe mă-ta!
Uuuuuuuuuuu! Asta a fost directă! Se încinge atmosfera aici, sper că restaurantul ăsta are aer condiționat.
- La fel de recalcitrant. De ce-ți pierzi timpul cu fraierul ăsta, frumoaso?
- Ca să nu mi-l pierd cu tine! răspund nervoasă.
- Dar tu Lee, ce cauți în America? Nu te mai lasă sufletul să stai dracului la tine în China?
- E Coreea!
- Tot aia.
Izbucnesc în râs, atrăgându-i privirea încruntată a coreeanului insuportabil. Sunt sigură că Harry a făcut mișto de el acum, la ora de geografie era brici când voia și mai mult ca sigur știe că tipul nu e din China, având în vedere că se cunosc.
- Cum de umbli în sfârșit cu o fată și sexy și cu capul pe umeri? zice Lee analizându-mă, iar ca reacție brațul lui Harry mă strânge mai tare.
- Ia-ți ochii de la ea dacă nu vrei să ții scot cu furculița!
- Ușor cu amenințările, Styles. Este anul nou, ar trebui să fim mai buni, corect? zice coreeanul dându-se un pas în spate și ridicându-și mâinile în lateral. Voi avea grijă să ne mai întâlnim, frumoaso! adaugă după care îmi face cu ochiul și pleacă.
Pufnesc, iar Harry își îndreaptă fața spre a mea.
- De unde îl cunoști? întreb imediat.
- Treburi mai vechi, tipul e dat dracului. Ascultă-mă, Hayley, stai departe de el mereu. E periculos!
- De tine am auzit mereu că ești periculos.
- Hayley, tipul e dus cu pluta! Are doar un neuron care doarme tot timpul. Doar ocolește-l cât mai mult cu putință! Am presimțit eu că a ajuns în state...
- Ce ți-a făcut?
- Mi-a tras clapa. De aceea trebuie să-l eviți și tu, bine?
- Nu! Nu bine! Harry, vreau amănunte. Așa mulți spun despre tine lucruri oribile și totuși iată-mă aici lângă tine! Spune-mi ce s-a întâmplat!
Nu-l plac pe Lee, dar chiar vreau să știu ce s-a întâmplat între cei doi.
- Nu vreau, Hayley! Nu vreau să-ți zic pentru că a fost oribil. Tu doar stai dracului departe de el! Jur că dacă îl mai văd vreodată lângă tine, am să-l omor, iar pe tine am să te lipesc de mine cu Super Glue!
Ei bine, n-am vrea ca asta să se întâmple. Ar ieși un adevărat dezastru, eu și cu el, lipiți...
- Ești gelos? am zis încruntată. Dar n-ai de ce, noi doi suntem... nimic.
- Dar poate vom fi... ceva.
Dau negativ din cap și îmi unesc buzele într-o linie dreaptă. Ochii cârlionțatului trimit confuzie spre mine, iar brațul lui încă se află pe talia mea. Îmi îndrept ochii spre boxe unde un om tocmai a pus una dintre cele mai emoționante piese pe care le știu: I don't wanna miss a thing de la Aerosmith.
- Dansează cu mine! rostește Harry teoretic împingându-mă spre spațiul în care mai multe cupluri au început să se legene.
- Ai auzit de replica: îmi acorzi acest dans?
- Da, am auzit, dar nu-mi permit un refuz din partea ta în acest moment.
Așa ajungem în mijlocul mulțimii. Harry vede că eu nu fac niciun pas așa că nici nu mai așteaptă și îmi pune mâinile în jurul gâtului său, el așezându-și-le pe mijlocul meu. E periculos de aproape de mine, dar nu schimb situația și accept să ne legănăm pe ritmul melodiei care îmi fură urechile mereu.
- Știi... se spune că persoana cu care vei sta când se face trecerea dintre ani, va fi prezentă în viața ta și în noul an, îmi șoptește în ureche.
- Am o întrebare.
- O ascult atâta timp cât nu distruge momentul.
- La ce folosesc codul și CD-ul?
- Și... a distrus momentul!
- Lasă-mă cu momentul tău și răspunde-mi!
- Dacă ai ști nu ai mai fi dispusă să mi le dai.
- Nici acum nu sunt dispusă.
- Încă.
Îmi îngustez ochii spre el, dar el doar rânjește. O face din nou! Vrea să-mi intre pe sub piele ca să obțină ce-și dorește! Trebuie să scap de aici, dar cum dracu? Totuși când capul lui Harry se apropie și mai mult de al meu, astfel încât nasurile noastre se ating, încep să mă pierd.
Don't want to close my eyes
I don't want to fall asleep
'Cause I'd miss you baby
And I don't want to miss a thing
'Cause even when I dream of you
The sweetest dream will never do
I'd still miss you baby
And I don't want to miss a thing...
- Se uită o babă ciudat la noi, am zis deodată încercând să mă ancorez în rațiune și l-am făcut să pufnească în râs.
- Ești incredibilă!
Fruntea lui se presează de a mea și îi zâmbesc fără să-mi dau seama. Ce se întâmplă?
Harry se uită la mine nesigur pentru o secundă, parcă cerându-mi aprobarea, dar dupa această secundă își lipește buzele fine de ale mele. Creierul meu intră în pauză, iar degetele mele se prind mai bine de ceafa lui.
I don't want to miss one smile
I don't want to miss one kiss
I just want to be with you
Right here with you, just like this
I just want to hold you close
Feel your heart so close to mine
And just stay here in this moment
For all the rest of time...
Sărutul este unul aprins, lung și pasional. Harry sărută ca un om care a tânjit multă vreme după afecțiune, iar eu mă înfrunt cu un mix de sentimente. Nu vreau asta. Sunt conștientă că el doar urmărește niște chestii, dar nu am mai simțit de atât-amar de vreme ceea ce simt acum. Când își așează delicat palma pe obrazul meu, adâncind și mai mult sărutul, simt efectiv cum fiecare celulă a corpului meu se încălzește. Melodia se termină, urmând una normală pe care eu nu o știu, dar nici că mă străduiesc să o aflu. Aici și acum sunt doi oameni care se sărută. Îmi duc o mână în cârlionții lui, el gemând lung în sărut. La dracu', băiatul ăsta!
În clipa în care auzim lumea strigând: "ESTE MIEZUL NOPȚII!" și alte urale tipice anului nou, ne despărțim un milimetru, amândoi respirând sacadat. Mă privește intens și este primul care vorbește:
- An nou fericit, Hayley!
- An nou fericit, Harry!
Înghit în sec și mă uit la buzele lui. Ce s-a întâmplat nu se mai poate întâmpla. Vrea elementele și doar atât. Am auzit zvonuri și apoi m-am și convins că el nu va urmări niciodată să aibă o relație stabilă, iar eu nu am timpul necesar să mă joc.
- Asta a fost... foarte... foarte... ugh... Hayley, nici n-am cuvinte să descriu! șoptește încă privindu-mă fix.
- Nici nu trebuie. A fost doar un sărut, nimic mai mult, nu-i așa? zic indiferentă.
- Sărutul ăsta a fost cel mai... viu. A fost viu, Hayley!
- Îmi zici asta doar pentru că vrei nenorocitele de elemente, nu-i așa? De aceea ai precizat acel "încă". La naiba, Harry, crezi că nu m-am prins?! mă răstesc și mă desprind total de el.
Pe chipul lui se citește uimirea. Îi arunc o privire urâtă și profit de faptul că toată lumea se îmbulzește să iasă afară pentru focul de artificii. Plec de lângă Harry, rugându-mă să mă piardă în mulțime. Ajung la masa noastră și îmi iau cardiganul împreună cu gentuța neagră, verificându-mi repede mesageria. Așa cum mă așteptam, am un mesaj de la numărul blocat care spune simplu "Acoperiș". Nu mai stau pe gânduri și urc la etajul cinci. Este un coridor cu mai multe uși aici, dar mă îndrept spre o scară de fier aflată în capătul opus la coridorului. Ridic o trapă și urc, aflându-mă astfel pe acoperiș. Datorită artificiilor, reușesc să deslușesc o siluetă neagră puțin mai în față. Pășesc silențios, pregătită de orice. Ajung aproape, iar tipul se întoarce către mine. Îl analizez rapid pe omul cu care m-am întâlnit în urmă cu câteva zile.
- E bine că ești aici, spune acesta.
- Hai s-o terminăm repede, zic și el dă din cap.
Scot din geanta mea neagră plicul de carton, iar el îmi întinde un plic normal de scrisoare, închis cu o ștampilă roșie. Eu pun mâna pe acest în timp ce tipul pune mâna pe plicul de carton, privindu-mă suspect.
- Cum știu că aici se află elementele?
- Nu știi. Așa cum nici eu nu știu dacă aici se află informații despre tatăl meu, îi răspund pe un ton convingător. Totuși, ești liber să verifici, nu cred că șeful tău te-ar suspecta cu ceva dacă l-ai deschide fără el de față, nu? Ar fi absurd să te acuze că ai fi furat sau înlocuit ceva când va vedea ca plicul a fost umblat, gesticulez în încercarea de a manipula bietul intermediar.
- Am să merg pe încredere! zice acesta, o umbră de panică observându-se pe fața lui.
Încredere pe naiba!
- Cum consideri, ridic din umeri și fiecare își însușește plicul.
Râd grav pe dinăuntru deoarece chiar a mușcat momeala.
- A fost o neplăcere să fac afaceri cu tine! îi arunc din mers, părăsind apoi acoperișul.
Randy îmi dă un mesaj cum că e în fața clădirii și că mi-a luat rucsacul din cabană. I-am lăsat cheile sub preș pentru că nu puteam să mă car cu lucrurile aici. Nu mai pierd timpul și cobor la parter cu simțurile în alertă, chiar dacă nu am dat de Harry până acum. Părăsesc clădirea și-mi văd imediat Mustangul gri. Zâmbesc instant când deschid portiera și mă așez în scaun, brunetul întâmpinându-mă cu un zâmbet mândru.
- Calc-o, frate! îi zic râzând.
- Așa-mi mulțumești, sălbatico? zice râzând și el în timp ce pornește în trombă.
- Când suntem cu zece kilometri mai departe de Harry, am să te iau în brațe și am să și fumez cu tine, promit!
- Ți-a făcut ceva?
- Pff, nu, nici nu ne-am atins, zic mințindu-mi prietenul. Dar simpla lui prezență îmi provoacă repulsie! continui, partea asta fiind puțin mai adevărată.
- Așa te vreau! Maddy pare că s-a împăcat cu Liam, se pare că el și Niall au venit mai devreme acasă.
- Maddy cu Liam din nou?! întreb șocată. Frate, cum de nu mi-a zis?!
- Nici mie nu mi-a zis, dar i-am văzut cu ochii mei.
- O să discut cu ea când ajungem. Pe bune Randy, îți sunt super datoare că ai bătut atâta drum!
- Fac orice pentru tovarășa mea de țigară!
Zâmbesc. Alături de Randy am învățat să fumez, am început amândoi în același timp și de atunci am rămas cu discuțiile noastre la țigară.
Telefonul meu scoate un beep semnalând primirea unui mesaj pe care îl citesc cu voce tare:
"Unde dracu' ești? Sper că la cabană, și nu la naiba-n praznic! - H"
Dacă îi răspund risc să-mi afle locația, așa că mai bine nu. Trec două minute și primesc un alt mesaj:
"Răspunde naibii! Îmi fac griji. - H"
- Oh Harry, tu ești ultima persoană care să-și facă griji pentru mine..., zic dezamăgită și închid telefonul aruncându-l în geantă.