După o lună şi jumătate.
HAYLEY'S POV
- Hayley, poți rămâne puțin? îmi spune domnul Joseph când dau să ies din clasă.
- S-a întâmplat ceva? întreb în timp ce mă apropii de catedră.
- De fapt, da. Sunt îngrijorat în privința ta, Hayley.
Îl simt pe Harry cum ne ascultă în timp ce îşi strânge lucrurile.
- De ce? îl întreb confuză pe dirigu'.
- Ți-am citit dosarul şi crede-mă când îți spun că e plin de "buline negre" să zic aşa. Chiuleşti, nu-ți faci temele şi te cerți cu unii colegi. Profesorii spun că ai un potențial mare, dar nu-ți dai silința.
- Nu mă interesează, zic cu o lejeritate maximă.
- Uite ce e, vreau să te ajut. Ce-ar fi să îți găsim niște activități, să îți mai înfrumusețezi dosarul?
- Nu.
- Ai putea fi majoretă sau să faci parte din "Competițiile extraşcolare". Ai putea chiar să încerci să câştigi voturi pentru a fi regină.
- Regină la ce?!
- La "Balul Iernii". Ştii tu, balul ăla făcut special pentru juniori şi seniori.
- Ce titlu neinspirat, gândesc cu voce tare. În orice caz, n-am să particip.
- Mă tem că nu poți da înapoi odată ce te-ai înscris pentru coroană.
- Despre ce vorbiți? Nu m-am înscris la nimic.
- Ba da, apari şi pe buletinele de vot împreună cu Felix Turner.
- Trebuie să fie o neînțelegere. Mă tăiați de pe buletine şi gata.
- Te putem tăia doar dacă şi Felix e de acord.
Îmi pun mâinile la ochi şi scot un murmur frustrat, după care o tai spre cantină. Nu pot să cred că Felix a făcut asta. Adică da, suntem împreună de o lună, dar nu are dreptul să ia astfel de decizii. Iar Harry, de ce stătea acolo? Alt bou. Un bou cu care n-am mai vorbit de o lună şi jumătate. Nici de privit, nu ne privim. Nu ne-am mai uitat unul în ochii altuia de când eram în avion. Rareori mă salută Niall şi Louis, iar Zayn mai rânjeşte spre mine. Iar Liam, ei bine, stă mult cu Maddy, deci inevitabil mai schimbăm două-trei vorbe.
Intru pe uşa cantinei şi îl caut pe Felix cu privirea, găsindu-l la o masă cu fotbaliştii. Îmi duc picioarele în direcția aia, iar când mă observă se ridică şi dă să mă sărute, dar îl resping subtil şi-l duc într-un colț.
- Cum ți-ai permis să mă înscrii la prostia aia pentru balul ăla cretin fără să mă consulți?!
- Iubito, era o surpriză...
- Nu mai face asta vreodată, îi comunic pe un ton strict.
- Bine, iubito. Abia aştept totuși, să te văd la bal.
- Nu vin. Vreau să ieşim din rahatul ăla de cursă pentru coroană.
- Ce? întreabă buimac. Nu vom face asta.
- Ba da.
- Nu o să ne tăiem de pe listă, indiferent de ce ai încerca să faci.
- Mă despart de tine. Cum sună asta?
- Bună glumă. Vom merge la bal, vom câştiga şi tu vei fi frumoasă, zice luându-mi mâinile la pieptul lui.
- Nu, refuz şi mă îndepărtez puțin de el.
- Nu mai fi aşa dramatică şi acceptă, voi face tot ce pot să câștigăm.
- Atunci o să mă port groaznic, să nu mă voteze nimeni, ridic din umeri şi îmi pun mâinile în piept.
- Nu mai vorbi prostii. Mă duc la băieți, zice şi se apropie să mă sărute, dar eu îl resping, determinându-l să ofteze şi să plece.
Privirea mea continuă să fixeze gresia cantinei. Îmi ridic capul, ochii mei conectandu-se totodată cu o pereche de ochi verzi, pe care nu i-am mai văzut de ceva vreme. Harry stă la masă cu gaşca lui, privind spre mine încruntat, dar intens. Atât de intens, de parcă vrea să vadă ce se află în interiorul meu.
Oftez, îmi duc o mână la ceafă şi îmi schimb repede direcția capului. Încep să mă deplasez către mâncare. Trebuie să consum şi eu ceva pe ziua de azi. Însă, când ajung în fața vitrinelor, îmi piere pofta. Nu mai are caşcaval pane, nu mai are pizza, nu mai are nimic din ce-mi place. Presupun că am ajuns prea târziu.
Fac stânga-n prejur şi mă îndrept hotărâtă spre ieșire, dar nu scap nevăzută de gaşca mea, care începe să mă strige. Învinsă, mă aşez la masa lor. Francisco îmi întinde o porție de cartofi prăjiți şi zice cu un zâmbet pe buze:
- Am prins ultimele porții.
- Mersi.
- Ghici cine dă petrecere diseară, spune Maddy entuziasmată.
- Cine?
- Liam şi băieții.
- O, păi, distracție plăcută! îi urez, îndesând un cartof pai în gură.
- De fapt, mergem toți. Adică inclusiv tu, intervine Randy.
- Nu prea cred, îi spun sincer.
- Ba da, trebuie să te mai şi distrezi, îmi comunică Francisco.
- Băieții ne-au zis să te luăm şi pe tine, continuă bruneta, dându-şi părul de după ureche.
- Nu merg, ok? Am decis că stau departe de ei.
- Hai Hayley, nu mă determina să fac asta...
- Să faci ce?
Bruneta se ridică repede şi se duce spre masa celor cinci. Vorbește spre ei. Harry îi zice ceva, apoi Louis zice şi el ceva, iar Zayn se ridică şi vine cu Maddy spre noi. Fac ochii mari şi îl privesc pe văr-miu. Îmi umezesc buzele şi îmi trec mâna prin păr atunci când Zayn se aşează lângă mine.
- Ce mai faci tu, Hayley? mă întreabă vesel. N-am mai vorbit de ceva timp, huh? continuă şi îşi pune o mână pe spatele meu.
- Spune ce vrei, Zayn! zic deja enervată.
- Să vii la o petrecere, cerem oare prea mult?
- Cerem? reproduc spre el.
- Da, toată gaşca te vrea acolo.
- E frumos să vrei. Poți să pleci.
- Deci vii, da?
- Nu pot. Am teme, mint rapid pentru a scăpa de el.
- O să venim să le luăm pe sus dacă prietenii tăi nu reuşesc, mă amenință.
- Dacă tu zici, spun deja plictisită.
- O fi fost Harry de acord să stea departe de tine, dar totuși, vrei să-l superi?
Total sătulă de această discuție inutilă, mă ridic şi înaintez spre ieșire, auzind totuși în urma mea cum Zayn le spune calm prietenilor mei:
- Să vină cu orice preț.
***
-Haide Hayley, ne pui şi pe noi într-o postură nasoală față de ei, insistă Francisco în legătură cu petrecerea.
- Afară e frig, nu-i vreme de petrecere.
- Petrecerea n-o să fie afară.
- Ştiu, răspund şi mă aşez pe canapea. Dar zău acum, cine dă petreceri joia?
Telefonul lui Francisco sună.
- Da! zice el când răspunde. Nu, încă nu. Da, sunt cu ea. O, nu ştiu. Păi..., face o pauză şi se uită la mine. Mai bine ți-o dau pe ea la telefon.
Îmi întinde mobilul şi îl apuc nesigură.
- Alo? zic.
- Spune-mi că vii la petrecere, aud vocea lui Louis în receptor.
- Nu mă lasă mama.
- Vin să vă iau. Să fii gata până la opt.
- Nu, stai! spun brusc. Nu veni, continui mai încet ştiind că mama e în bucătărie.
- Ba da, vin.
- Nu înrăutății lucrurile mai mult, Louis...
- Te vrem aici, asta e tot ce contează. Să fii gata până la opt!
- Nu te mai deranja. O să vin cu Francisco.
- Bine. Dar dacă la opt jumate nu ești aici, o să ne supărăm rău.
Îi închid, fără să îi mai zic ceva şi arunc telefonul pe jos. Văr-miu se repede la el şi ce rău îmi pare că nu s-a spart.
- Cred că ar trebui să te îmbraci, să nu întârziem.
- Nu merg. Dacă te întreabă cineva de mine, pur şi simplu bagă o minciună. Ceva gen "A apărut ceva şi a trebuit să meargă la sediu".
- N-am să mint, Hayley.
- Pf. O să mă duci cu forța la o petrecere.
- Eu nu. Dar ei da. De ce nu ușurezi lucrurile?
- Mi-am făcut promisiunea de a sta departe de ei.
- E o petrecere cu liceeni, la naiba! Nu te pune nimeni să stai cu ei.
- Bine.
Cu asta, o zbughiesc pe scări, surprinzându-l cu decizia bruscă de a veni.
Îmi iau un maiou alb cu un imprimeu abstract, prin care mi se vede bustiera neagră şi o pereche de skinny jeans negri. Mă încalț şi cu bocancii mei negrii, şi aia e. Bineînțeles că nu merg la petrecere. Nu-s nebună. Cobor scările tiptil. Văr-miu e la duş, iar adulții sunt încă în bucătărie. Şansa mea. Mă apropii de cuier, înşfăcând pardesiul. Îl pun pe mine şi îmi dau părul pe spate. Deschid uşa silențios, iar când mă aud strigată, nu mai stau pe gânduri şi plec în fugă. Când ajung la colțul străzii mele, încetinesc ritmul. Cred că mă duc la cafeneaua de lângă liceu, e un loc liniştit. Luna decembrie e deja în toi, iar aerul răcoros se simte. În Seattle nu e ca în Malibu gen, să fie cald tot anul. Fără să realizez, ajung în fața cafenelei. Intru, cu direcția barului. Îmi comand un frappé, care e gata repede. Plătesc, îl iau şi mă duc spre o masă mai retrasă, începând să mă joc cu paiul în pahar. Mi-am pus telefonul pe masă, care sună încontinuu, dar e pe silențios. Dacă răspund, mă pot găsi. Nu vreau să merg. Sau poate nu vreau să interacționez cu Harry. Da, mai degrabă asta.
Uşă cafenelei este deschisă şi râsul inconfundabil umple încăperea. OH NU, NIALL!
Într-o fracțiune de secundă îmi trag gluga, îmi întorc capul la perete şi îmi pun cotul în aşa fel să mă acopere. Inima începe să-mi bată în ritm alert când aud şi vocea lui Harry. Îi simt trecând pe lângă mine în drumul lor spre bar. Îmi iau repede telefonul şi îl pun în buzunar, ca să nu se vadă sunând. Trebuie să stau potolită.
Trec câteva minute bune, pe care ei mai mult ca sigur le petrec la bar. Ce naiba fac acolo?!
- Te rog, te rog, te rog..., şoptesc pentru mine.
- La ce te rogi? tresar când aud vocea blondului, simțindu-l cum se aşează pe canapea, lângă mine.
Am dat de dracu'.
Mă las pe spate şi, cu un gest ferm, îmi îndepărtez gluga de pe cap. Oftez zgomotos şi îmi întorc capul spre Niall cu o expresie neutră. El zâmbeşte strâmb. Îmi duc ochii spre brațele lui Harry care poartă o cutie, probabil cu cafea sau ceva. Îmi readuc privirea asupra blondului, dar îl simt cu coada ochiului pe cârlionțat cum îi face semn din cap amicului său. Acesta pricepe şi se ridică, ca mai apoi să mă prindă de cot pentru a mă ridica şi mă trage după ei.
- Îmi poți da drumul. Vin cu voi, îi spun privindu-l sincer şi având un ton plictisit.
Îmi dă drumul, cu nesiguranță, iar când vede că îl urmez în liniște pe cârlionțat, o lasă baltă. Ieșim din cafenea şi mergem, se pare, spre maşina lui Harry. Acesta deschide uşa din spate aşezând cutia, după care aşteaptă să intru şi eu. Mă uit nesigură la banchetă, după care întorc capul spre partea opusă, partea cu libertate. Cei doi sunt pe poziții în caz de încerc să fug, dar nu mai e cazul. Am obosit să fug. Mă urc în maşină, iar el închide portiera. Se urcă amândoi în față şi pornim. Telefonul îmi sună şi răspund, conştientă că e Francisco.
- Aa, bună mami. Păi uite eram la cafenea şi au venit doi huligani de m-au luat cu forța la o petrecere. Pa.
- Ce..., dar Francisco nu mai apucă să zică ceva căci închid.
- I-ai telefonul! strigă Harry spre blond, care imediat se întoarce spre mine.
Îi întind mobilul fără opunere, dar cu un rânjet drăcesc pe față.
- Nu vă faceți griji. Era de fapt Francisco. Puteți verifica dacă vreți.
- Avem încredere în tine, spune Niall.
Cuvintele astea, ale naibii cuvinte!
Maşina se opreşte în fața vilei cretine de unde răsună muzica. Cei doi ies, dar portiera mea e blocată. Harry o deblochează când ajunge în dreptul ei şi o deschide. Ies, iar Niall îmi dă telefonul şi se întinde după cutia cu care am împărțit bancheta. Nu-i mai aştept şi mă grăbesc spre intrarea în clădire. Pătrund într-un fum dens şi o atmosferă încinsă. E plin aici. Adolescenți parțial beți, dansând. Îmi dau pardesiul jos, iar Niall îl preia informandu-mă că îl va duce la Harry în cameră.
Când prietenii mei mă văd, încep să chiuie şi să sară în sus.
- Hayley! Ce faci?! spune Randy cu un zâmbet electrizant.
- Ați băut?
- Nu, mamă..., răspunde Maddy râzând.
- De fapt, am băut. Vreo problemă? adaugă Francisco.
- Da. Una. Vreau şi eu! spun, țipând ultima parte.
Şi ce fac? Dau pe gât vreo trei pahare de bere. Când să-l dau pe următorul, cineva mi-l ia din mână.
- Ar fi cazul să te oprești, spune Louis.
- Ar fi cazul să taci.
- E de ajuns atâta bere, Hayley.
- Ştii ceva? Ai dreptate! Ajunge cu berea, vreau whisky, spun îndreptându-mă spre o sticlă de pe o masă, pe care o iau, o desfac şi beau.
Louis vine din urmă şi îmi ia sticla.
- Hei! reacționez supărată.
- I-ați prietenii şi veniți cu mine.
- Io, io, prietenaşi! Haida, ne duce Louis la plimbare! le zic celorlalți, făcându-i să aclame veseli.
Louis îşi dă o palmă peste frunte şi mă prinde de încheietură, conducându-ne pe toți într-o încăpere luminată slab, unde câțiva stăteau pe jos, în cerc. Ne aşezăm şi noi, Maddy fiind lângă Liam, Randy lângă Sierra, Francisco pe unde a apucat, iar eu lângă Helena. În fața mea e Harry. În timp ce Zayn aşează o sticlă în mijlocul cercului, scot telefonul şi îi trimit mesaj lui Niall, al cărui număr nu-mi pot aminti cum a apărut aici. Mesajul sună cam aşa: "Bună Niall. Sunt beată. Tu cmf? Mă mai iubeşti?". Acesta îşi scoate telefonul, citește mesajul şi râde, după care îi arată lui Harry care e chiar lângă el.
- Să-i dăm drumul, spune Louis, iar Zayn învârte sticla.
Au loc câteva provocări neinteresante, la care nici nu sunt atentă, cel puțin până îmi aud numele.
- Hayley, începe Eric, tipul din ultimul an. Ce alegi?
- Provocare.
- Te provoc să stai fără maiou jumătate de oră.
Ridic o sprânceană după care îmi apuc marginea de la maiou şi îl dau peste cap, rămânând în bustieră. Bineînțeles că atrag priviri, dar jocul merge mai departe.
- Eric, începe Sierra, fixându-l cu privirea. Te provoc să săruți cea mai frumoasă fată de aici.
Eric se ridică şi se îndreaptă spre Helena, dar în ultima secundă îşi schimbă direcția spre mine. Se pune pe vine, îmi ia fața în palme şi mă sărută. Îi răspund pentru că, până la urma urmei, este o provocare. După ce termină şi se retrage din fața mea, ochii îmi cad spre Harry. E încordat. Foarte încordat. Mai trece ceva timp în care Helena e sărutată de Harry, Francisco şi un tip Nate, iar Sierra o duce bine călare pe Randy. Maddy stă şi ea comod la Liam în poală, sărutându-se. Decid că nu mai am ce să caut aici şi îmi pun materialul la loc pe mine, ieşind apoi din încăpere. Nu sunt cu adevărat beată. Făceam mișto, dar prietenii mei sunt beți din toate punctele de vedere. Atmosfera este în toi, casa fiind plină de oameni care dansează. Mă duc în bucătărie şi îmi torn un pahar cu apă, pe care-l beau rapid. Când văd ceasul de pe perete îmi vine să-mi dau palme. E aproape două dimineața, ceea ce înseamnă că am cam încurcat-o cu mama. Dau fuga înapoi în încăpere, dar prietenii mei nu sunt aici. Trebuie să îi găsesc ca să mă ducă acasă. Decid să-mi iau mai întâi pardesiul din camera lui Harry. Urc scările repede şi încerc clanța, dar degeaba, e încuiată. Mă sprijin de balustradă, căutându-l pe cârlionțat în marea de oameni. Oftez teatral când nu-l văd şi mă întorc fulger spre scări, nimerind într-un piept tare. Îmi ridic privirea spre cel de care m-am ciocnit. Bineînțeles că e Harry. Ochii lui mă privesc scrutător, iar expresia lui este una nervoasă.
- Am nevoie de cheia dormitorului tău, îi zic evitând să-l privesc.
- Pentru? îi aud vocea răguşită adresându-mi ceva după atâta timp.
- Să-mi iau pardesiul.
- E destul de cald deci n-ai nevoie, continuă intenționând să plece.
- Stai! strig şi îl prind de braț.
Se opreşte automat şi, cu mişcări robotice, se întoarce spre mine.
- Nu pot pleca fără pardesiu.
- Atunci nu pleci.
- Harry, te rog, doar dă-mi cheia...
Îşi încleştează brusc maxilarul. Îmi retrag mâna ce-l ținea de braț, în timp ce el scotoceşte în buzunar. Scoate un rând de chei şi se duce la broasca uşii, iar după ce o deschide şi îmi face semn să intru. Aprind lumina dormitorului şi îmi zăresc pardesiul pe scaunul de la birou. Însă, până să ajung acolo, lumina este stinsă. Cu ajutorul luminii ce vine din partea lunii pline, îl văd pe Harry în întuneric, apropiindu-se amenințător de repede spre mine. Ajunge în dreptul meu şi mă priveşte. Doar stă şi mă priveşte.
- Eşti bine, Harry? întreb deja puțin stânjenită de situație.
Un râs ironic îl cuprinse imediat după întrebarea mea.
- Dacă sunt bine?! întrebă oarecum răutăcios. Tu cum crezi că sunt când te văd atinsă de alți băieți?! continuă cu o uşoară ridicare a tonului.
- Ai băut? îl întreb direct, ignorând cuvintele sale.
- O lună jumate nu te-am privit față-n față..., începe pe un ton plin de reproş, făcând un pas înainte.
- Harry? fac un pas înapoi.
- O lună jumate nu ți-am vorbit..., zice şi mai face un pas.
- Harry?! mai fac şi eu un pas înapoi.
- O lună jumate nu te-am atins...
Face şi al treilea pas înainte.
- Harry! strig şi fac al treilea pas înapoi, deja atingând marginea patului cu gleznele. Trebuie să plec acasă altfel-
- Eşti acasă.
Spunând asta, mai face un pas înainte, ajungând aproape nas în nas cu mine. Dacă se apleacă puțin...
- Felix te face să te înfiorezi aşa când te privește?
- C-Ce? mă bâlbâi în fața lui.
Tocmai m-am bâlbâit. Ce este în neregulă cu mine?
Îşi pune mâinile pe talia mea, trântindu-mă pe pat, apoi urcându-se deasupra mea. Cu o mână îmi ține încheieturile deasupra capului, iar cu cealaltă îmi mângâie coapsa prin blugi.
- Felix te face să te cambrezi aşa când te atinge?
- Chiar trebuie să plec a-
Nu mai apuc să termin propoziția pentru că mă trezesc cu buzele lui Harry peste ale mele. Își forțează intrarea, dar nu-i răspund. Păstrându-şi calmul, îmi apucă buza inferioară între dinți. O muşcă tare şi profită când îmi deschid gura. Intru în joc, creând un sărut pasional şi puțin sălbatic. Îmi scapă un geamăt gutural, fapt ce-l face să zâmbească în sărut. Mâinile lui se mută pe abdomenul meu. Se opreşte puțin, stând la fel de periculos de aproape de mine, pentru a spune:
- Felix te sărută aşa de pasional?
Îi ignor şi această întrebare, îi iau fața în mâini şi continuăm să ne sărutăm. Adrenalina provocată de la alcool e de vină.
Harry însă se opreşte iar, coborând cu săruturile pe maxilar, apoi pe gât.
- Răspunde-mi, îmi comandă în timp ce îmi suge ușor pielea gâtului.
- E-eu..., mă bâlbâi din nou ceea ce e ciudat.
Nu obişnuiesc să mă bâlbâi.
- Hai Hayley, spune-mi.
- Nu...
- Nu ce? zice muşcându-mi lobul urechii.
- Eu..., este tot ce pot scoate pe gură.
- Răspunde-mi! repetă, de data asta mai enervat, continuând să-mi sărute clavicula.
- FELIX NU MĂ FACE SĂ MĂ SIMT AŞA, strig eliberând cuvintele.
Auzind asta, Harry rânjeşte şi îmi capturează buzele într-un nou sărut.
Dar apoi realitatea mă loveşte.
- Stai..., îl opresc determinându-l să se uite confuz. Trebuie să ajung acasă..., continui sincer.
- De ce?
- Mama mea e-
- Dă-o dracu'! îmi sărută obrazul.
- Nu, Harry, ascultă-mă, îi spun şi îi iau din nou fața în mâini. Ea a zis că dacă mai am o abatere o să mă pună să lucrez ca asistenta lui Richard. Nu mi-e frică de muncă, dar nu aş mai avea timp să mă ocup şi de afacerea tatei..., îi explic cât de bine pot.
Se ridică din pat şi întinde mâna spre mine. O apuc şi mă ridic şi eu. Îmi ia pardesiul şi îl desface în spatele meu, pentru a mă îmbrăca cu el apoi se îmbracă şi el cu geaca şi ieșim din camera pe care o încuie şi mă ia de mână pe scări.
- Prietenii mei nu sunt aici, constat când ajungem lângă ringul improvizat de dans.
- Am să te duc eu, mă informează în timp ce părăsim casa.
- Ai băut.
- Şi? spune spre mine ca şi când ceea ce am zis ar fi complet irelevant.
- Pot conduce eu.
- Nu! îmi răspunde răspicat şi deschide portiera scaunului din dreapta.
Neavând altă variantă, mă urc în mașină. Mă uimește viteza cu care Harry conduce atât de lejer. În scurt timp suntem în fața casei mele, iar când Harry deblochează maşina pun mâna pentru a deschide portiera. Acesta mă prinde de cealaltă mâna înainte să ies, determinându-mă să întorc capul spre el.
- Dacă mă-ta te pedepsește, în orice fel, vreau să mă suni imediat. Te voi ajuta cumva.
Încredințez din cap şi, cu o ultimă privire, părăsesc maşina. Merg pe poteca grădinii, iar când ajung la uşă mă uit în spate. Harry e acolo. Mă priveşte. Apăs clanța şi pătrund în casă.
Mama stă chiar în fața mea, cu mâinile încrucișate la piept.