HAYLEY'S POV
- Cred că îți e rău. Foarte rău, spun, convinsă că glumește. Cum să nu părăsesc casa?
- Nu glumesc. Tu nu mai ieşi din casa asta.
La auzul cuvintelor rostite de el, încep să țip, intenționând să trezesc întreaga casă, inclusiv pe Francisco. El mă va scoate din asta, nu? Harry se urcă pe mine şi îmi acoperă imediat gura, dar e prea târziu, căci se aud uşi ce se deschid şi paşi. Într-o clipă intră în cameră Liam, Louis şi Francisco.
- Ce naiba îi faci?! Parcă ne-am înțeles că o laşi să doarmă! spune Francisco pe un ton revoltat, iar Harry se dă imediat jos de pe mine.
- A început să țipe când a auzit că nu îi dăm voie să mai iasă afară, se apără, trecându-şi mâna prin păr.
- Vreau să mă descătuşați, spun pe un ton autoritar, iar văr-miu execută imediat, luând cheile de pe noptiera lui Harry. Francisco, du-mă acasă. Acum, continui, ridicându-mă.
- Nu, răspunde simplu.
- Ce ai spus? mă încrunt, aşezându-mi mâinile la piept.
- Hayley..., încearcă să mă ia uşor. Am decis noi, împreună cu Samuel, că e mai bine să stai mai retrasă. Doar pentru o vreme.
- De când decideți voi pentru mine?! mă răstesc.
- De acum. Trebuie să ai încredere în noi! intervine Louis.
- Cum să am încredere în voi, când ăsta mă leagă cu cătuşe de pat?! strig, arătând spre cârlionțat. Sunteți nebuni! L-ați manipulat şi pe Francisco, naibii! Eu plec chiar acum, rostesc, îndreptându-mă spre uşă, dar cei trei se pun paravan.
- Nu pleci, înțelege, îmi spune vărul meu, mie nevenindu-mi să cred că nu e de partea mea.
- Înțelege că nu rămân aici nici în ruptul capului!
- Calmează-te, Hayley! Vei continua liceul, doar că vei sta supravegheată de noi şi da, vei locui aici până ştim că e ok să te lăsăm singură. O putem aduce şi pe Maddy dacă vrei..., intervine Liam, încercând să se argumenteze.
- Nu mă interesează! Nu voi îmi planificati mie viața, clar? spun, tonul meu scăzând treptat din cauza oboselii pe când Harry stă în pat şi privește scena, cu o expresie neutră. Acum, lăsați-mă să plec.
Băieții se țin tari şi continuă să mă convingă să nu mai fiu aşa revoltată. Ceea ce nu ştiu ei e că eu nu îi mai ascult. Corpul începe să îmi tremure uşor, iar senzația de electroşoc revine puțin. Gâtul mi-e uscat şi simt cum durerea de cap se intensifică. Nevoia să îmi închid ochii e prezentă, dar nu vreau, vreau să merg acasă. Mă aşez pe pat, cu obrajii în palme. Cei trei încearcă să mă facă să vorbesc, dar nu pot scoate nimic de la mine. Nu e corect. Ei nu au dreptul să decidă în locul meu, ar trebui să îşi vadă de propia lor viață. M-aş putea descurca foarte bine şi fără ei, nu?
Camera începe să se învârtă, respirația mea devenind mai grea. Simt cum sunt trântită de un piept care, după parfum, e al lui Harry. Lumina e stinsă, iar băieții cred că au plecat, dar nu îmi pot dă seama din cauza stării mele. Mă chinui să văd ceva prin genele abia desprinse, dar nimic. Brațul lui mă ține bine, de parcă Harry se teme să îmi dea drumul. Îl aud mormăind ceva şi încerc să vorbesc, dar scot doar niște gemete chinuite care par să îi atragă totuși atenția cârlionțatului.
- Ești ok, ai nevoie de un somn bun, iar eu la fel. Avem timp şi mâine de ceartă, spune foarte încet, jucându-se cu o şuviță din părul meu.
Omul ăsta urmărește doar joacă. Mă urăsc că sunt acum la pieptul lui, inhalând parfumul care i se simte în maioul gri. Îmi vine să îl plesnesc şi să fug de lângă el, dar nu pot. Însă imediat ce voi putea, mâine sper, o voi face. El vrea să mă fraierească, să îmi intre pe sub piele şi să câştige pariul, dar nu se va întâmpla.
***
Deschid uşor ochii ca mai apoi să realizez că sunt călare pe Harry. Ce naiba?! Mă dau jos de pe el şi mă uit la ceas: este ora două?! Am dormit ceva, iar spre norocul meu mă simt mai bine. Acum, cum ies de aici? Mai întâi hainele. Să îmi găsesc hainele. Îmi plimb privirea prin cameră, zărindu-le pe scaunul biroului. Mă ridic repede, mobilizându-mă pe picioare şi mă îndrept spre ele. Le iau şi intru în baie, unde mi le pun. Tricoul lui Harry îl las pe coşul de rufe. Mă îndrept spre chiuvetă şi îmi despart buzele când văd periuța pe care am folosit-o data trecută. De ce n-a aruncat-o? Ridic din umeri după care o iau şi îmi spăl dinții. Mă uit în oglindă şi constat că arăt bine. Ies în fugă din baie, având surpriza să găsesc patul gol. Părăsesc camera, coborând silențios pe scări.
- ...nu e şi nu e! N-am idee unde dracu s-a dus deci trebuie neapărat să-
- Uite-o frate! îl întrerupe Zayn pe Harry atunci când mă vede, iar toți se întorc spre mine.
- Unde naiba ai umblat? mă ia Francisco la rost iar eu rânjesc, dar îmi reiau imediat postura serioasă.
- Am fost la baie, deştepților.
Toți se uită spre Harry care îşi dă o palmă peste frunte, ca mai apoi să zică cu o față de nevinovat:
- Am uitat că am baie.
- Cum o fi. Eu am plecat, zic şi dau să merg spre uşă, dar bineînțeles că trădătorul de Francisco e aici să mă oprească.
- Ce ar fi să stăm puțin de vorbă? propune şi mă îndeamnă să mă aşez pe canapea.
- Te ascult, zic şi mă pun picior peste picior.
- Trebuie să stai aici, ok? Aşa e cel mai bine pentru tine.
- Doar atât? îmi ridic sprâncenele când observ că nu mai spune nimic. Nu ştiți voi ce e cel mai bine pentru mine şi la ultima verificare, eu conduceam afacerea. Nu tu, nu Samuel, nu ăştia, mă justific, gesticulând nervos.
- Ei doar ne ajută.
- A da? De aia Harry încearcă să mă facă să mă las de afacere?
- Ce? se încruntă, privind spre cârlionțat. Adevărat?
- Nu neg nimic. Dar, dacă v-am promis că ne ajutăm reciproc să scăpăm de Uliu, aşa va fi.
Discuția noastră este întreruptă de... soneria telefonului meu. Mă îndrept spre sursă, ca să îl găsesc pe Louis. Acesta zâmbește nevinovat şi scoate mobilul din buzunar, dându-mi-l. Îmi dau ochii peste cap şi privesc ecranul: număr necunoscut. Mă strâmb, dar decid să îi răspund.
- Bună ziua, domnișoară Wild, aud o voce groasă dar totodată calmă şi senzuală. Am fost profund impresionat de felul cum ai ieșit ieri din mâinile lui Leo. Ca să mă prezint, sunt Uliul. Presupun că ai auzit de mine. Oh! Oare unde te ascunzi? Nu te pot găsi nici prin satelit. Cred că stai bine pitită de băieți, nu? rosteşte așteptând să îi răspund, dar sunt prea concentrată pe spusele lui. Să înțeleg că nu ești prea vorbăreață, dar nu-i nimic, îmi vei spune codul într-o zi. Trecând peste, am o ofertă pentru tine. Ai mult potențial şi te vreau, în echipa mea. Gândește-te, cu mine şi antrenorii mei poți ajunge foarte sus. Şi da, recunosc, ne-ai fi de mare folos, deci aş vrea să ne vedem şi să discutăm. Îți dau răgaz de gândire, dar nu teme, vei veni în echipa mea, de voie sau de nevoie. Să ai o zi plăcută! şi cu asta închide telefonul, dar eu rămân în aceeaşi poziție, privind în gol.
- REPEDE BĂIEȚI, MODUL MAXIM! îl aud pe Liam țipând agitat, ceea ce mă scoate din transă.
Probabil s-a auzit prin telefon ce mi s-a zis, aşa se întâmplă de obicei când mă sună cineva şi e linişte în jurul meu. Niște sunete se aud, iar ferestrele sunt acoperite de jaluzele, apoi de metal. Sistemul de alarmă al uşii se aprinde, iar băieții se plimbă de colo-colo în timp ce eu doar stau pe canapea.
- Puneți şi curtea la modul maxim, ordonă Zayn, iar ceilalți mai apasă niște butoane din sistemele de securitate de pe pereți.
- Deci nu lăsăm pe nimeni în casă, clar toată lumea? Poa' să fie şi băiatul cu pizza, nimeni nu mai intră în casa asta înafară de noi! spune Liam.
- Ăsta e sechestru! mă ridic deodată în picioare.
- Ba nu. Doar te ținem aici împotriva voinței tale, zice Niall, punând suc de portocale într-un pahar.
- Asta înseamnă sechestru, îl informează Louis când trece pe lângă el.
- A, da? Atunci da Hayley, ăsta e sechestru.
- Eu vreau să mă întâlnesc cu el, mă resemnez, vorbele mele făcându-i pe toți să se uite ciudat la mine.
- Sigur că nu vrei. Acum treci în cameră şi mai fă nani o oră, e clar că nu te-ai odihnit bine, spune Harry, venind spre mine.
- Ba da, sunt perfect odihnită, zic, ferindu-mă din calea lui. Trebuie să ştiu ce va face să mă determine să accept, nu?
- Exclus, zice Francisco, dând negativ din cap.
- Nu voi decideți. E decizia mea.
- Da prințesă. Dar noi decidem cine iese din această casă şi ghici ce? Tu nu vei ieși, îmi comunică Harry, punându-şi mâinile pe umerii mei.
- Pui o întrebare şi tot tu răspunzi la ea. Inteligent, îmi dau ochii peste cap.
- Tu clar ai nevoie de un somn. Hai, continuă el şi mă împinge spre scări.
- Nu mă mai împinge idiotule! Poate mă poți ține aici, dar nu mă poți face să fac ce vrei tu!
- Ba sigur că pot, spune şi mă ia de coapse, ridicându-mă în brațele lui.
- Stai Harry! Vreau să mănânc, îi zic când dă să urce pe scări.
- Băieți, ce avem de mâncare? spune, lăsându-mă jos.
- Nimic, tre' să facem cumpărături, spune Zayn şi mă rog în mintea mea să plece toți.
- Ok, ne schimbăm şi mergem atunci. Cine o păzește pe Hayley?
- Eu trebuie să merg la sediu, spune văr-miu când toți se uită la el.
Îmi pun mâinile în piept şi aştept să văd pe cine voi păcăli ca să scap din casa asta cretină. Toți ceilalți băieți zic că vor să meargă să caute nu ştiu ce, iar Harry se întoarce spre mine.
- O să te încui în cameră. Doar ca să mă asigur că nu faci vreo prostie.
O, nu nu nu! Asta nu se poate întâmpla. Dacă ajung încuiată acolo şansele mele să scap sunt egale cu zero. Băieții se duc să se schimbe, iar Harry mă ia de mână pe scări. Gândește Hayley, gândește...
- Harry..., mă opresc brusc pe scări, iar el se întoarce. Nu crezi că mă poți lăsa să stau în sufragerie? spune pe un tot suav, punându-mi o mână pe pieptul lui.
- Bună încercare, dar nu.
- Hai Harry... oricum aveți sistemul ăla idiot pe care nu l-am văzut în viața mea şi n-am idee cum naiba se folosește..., mint, păstrându-mi tonul.
Pun şi cealaltă mână pe pieptul lui şi îmi mijesc ochii la el.
- Nu, zice sec şi continuă drumul, trăgându-mă după el.
Mai am doar o variantă. Înghit în sec şi fix când ajungem pe ultima scară, îl întorc şi îmi lipesc buzele de ale lui. Îmi intră rapid în joc şi își așează mâinile pe talia mea. Ni le frământăm puțin şi înainte să se ajungă la mai mult -intervenția limbii- mă retrag. Se desparte cu greu de mine şi îmi spune rânjind:
- A fost tare, dar ar fi fost şi mai tare dacă dura mai mult.
- Mă laşi să stau în sufragerie? spun, ocolind afirmația lui. N-am să fac nimic rău, continui când îl văd stând pe gânduri.
- Fii atentă. Te las, dar dacă te prind că nu ai stat cuminte, nu va fi bine, şopteşte.
Atunci mă voi asigura că nu mă prinzi.
- O, şi încă ceva. Când mă întorc, vom continua ce tu ai început, bine prințesă?
- Poți să nu îmi mai spui aşa?!
- Vrei să te încui în cameră?
- Nu, nu.
- Deci zi, ai înțeles ce facem când mă întorc?
- Da.
Adică nu.
- Fată bună. Hai, mergi în sufragerie, cu asta, el intră în cameră iar eu cobor la loc.
Mă aşez pe canapea şi pornesc televizorul, privind absentă cum doi inteligenți discută un scandal. Trebuie să mă port normal ca să nu dau de bănuit, dacă nu deja am dat. Am o presimțire cum că Harry s-a prins. Adică, nu i-am dat un motiv pentru care aş vrea să stau aici, plus faptul că m-am dat la el. Aud paşi şi îmi întorc capul spre scări, unde îi văd pe toți, schimbați. Să înțeleg că Francisco şi-a adus şi haine aici?!
- Eu mă întorc abia diseară aici, nu îmi dai un pup pe obraz, ceva? spune acesta când ajunge în dreptul meu, dar spre nefericirea lui aleg să îl ignor.
- Ea mă pupă doar pe mine, zice Harry şi se apleacă, sărutându-mi buzele atât de scurt şi rapid încât nu apuc să reacționez.
Toți părăsesc casa după ce îmi țin un preludiu lung despre faptul că trebuie să nu plec şi se asigură că sistemul este pornit. Să o creadă ei! După ce sunt convinsă că a trecut destul timp ca să fie plecați, mă ridic şi mă îndrept spre sistemul de securitate. Am mai întâlnit unul, deci ştiu cum să îl dezactivez. Este un model modern, System Y270 cu antene ce blochează depistarea pe satelit. De aceea Uliul nu m-a găsit. Apăs câteva butoane şi am speranța că într-un minut voi simți gustul libertății, dar nu. Îmi cere parola de 4 cifre. Ce aş putea pune?! Nu ştiu pe ce date s-au născut sau pe ce dată s-au cunoscut între ei. Doar dacă...
Tastez singura variantă care îmi vine în minte, anume 1234.
- Bingo! şoptesc când micul ecran se face verde, iar uşa se deschide singură. Se dau mari inteligenți. Pufnesc şi îmi dau ochii peste cap, apoi înhaț un hanorac din cuier şi îl pun pe mine, aşezându-mi şi gluga pe cap. O să îl înapoiez prin Francisco, că tot sunt prieteni. Nu mai pierd timpul şi ies, izbindu-mă de aerul uşor rece al lunii octombrie şi încep să mă îndepărtez de casă. Mă aflu undeva la periferie, deci îmi va lua ceva să ajung unde vreau să merg, dar asta nu ştiu. Să mă duc la Maddy este exclus, dar totuși o sun să văd dacă mă poate ajuta cu transportul.
- Hayley, tocmai mă urcam în mașină să vin la voi! mă anunță pe un ton vesel.
- Tu ştiai?!
- Azi dimineață am aflat. Ești bine?
- Da. Am scăpat din casa aia de nebuni şi acum nu ştiu unde să mă duc ca să nu mă găsească.
- Unde eşti? Barem să vin să te iau şi vedem după.
- Păi..., fac o pauză pentru a mă uita în jur. Sunt lângă un supermarket numit Angelli's.
- Hai că îl ştiu. Nu te mişca, ajung într-o clipă.
Îmi dau jos gluga şi îmi pun mâinile la piept, fredonând o melodie. Vrând, nevrând, propunerea Uliului îmi revine în minte, instalând noi întrebări. De ce? Nu intenționa să mă omoare? Neclaritățile astea mă fac să îmi doresc mai mult să îl întâlnesc, cât despre acel cod, n-am idee. Propunerea lui iese din discuție, căci n-aş accepta nici într-o mie de ani, nu i-aş face asta tatei. Băieții însă, trebuie neapărat scoși din ecuație. Ei n-au nici măcar o legătură cu noi, dar aparent Samuel şi Francisco au decis că sunt oameni de încredere. Le voi băga mințile în cap, le voi demonstra că nu-
- Hayley? vocea lui Niall îmi întrerupe gândurile.
VOCEA LUI NIALL?!
Mă întorc automat spre supermarket de unde cei cinci băieți ies cu cumpărături. Serios?
- Ce mama naibii faci aici? spune Louis agitat.
- Serios acum, cine e atât de prost să pună parola 1234?! Ah, da, voi sunteți, spun plictisită.
- Înainte să te luăm pe sus, ce ai de spus în apărarea ta? mă întreabă Harry, încruntat şi pe un ton răgușit.
- Nu v-am dat dreptul să îmi controlați viața, răspund, păstrându-mi calmul.
Maşina lui Maddy apare lângă mine, aceasta aşteptând încruntată la volan. Îl văd pe cârlionțat înghițind în sec. Îşi trece limba peste buza inferioară şi îşi fixează privirea pe a mea, după care spune:
- Eşti liberă să pleci.
Cu un ultim schimb de priviri intense între noi, nu mai pierd timpul şi urc în maşină, prietena mea pornind imediat.
HARRY'S POV
- Adică noi chiar o lăsăm în pace? întreabă Liam, oprind maşina în fața casei.
- Bineînțeles că nu. Ea crede că s-a terminat, dar nu e aşa.
- Deci ce urmează? întreabă Zayn, privindu-ne pe rând.
- Am avertizat-o că îi voi face ceva dacă o prind că nu a stat cuminte şi mă voi ține de cuvânt, deci luni, la liceu, îşi va învăța lecția.