HAYLEY'S POV
Sunt trezită de tonul alarmei. Este opt dimineața, într-o oră trebuie să fiu la liceu. Mă ridic şi fac patul, după care mă duc să fac un duş. Părăsesc baia, înfășurată în prosop şi mă îndrept spre dulap. Aleg o rochie de blugi ce se prinde la mijloc cu o curea neagra, iar în picioare bocancii mei negri. Îmi pun niște cercei lungi, ce au câte o aripă ca de înger la capăt şi îmi aplic doar rimel pe gene şi balsam pe buze. Părul îl las liber.
Cobor scările în grabă, căutându-l cu privirea pe Francisco. În schimb îi găsesc pe mama şi iubitul ei în bucătărie, savurând câte o cafea.
- Neața! mă salută Richard, vesel.
- Neața, răspund sec şi, fără să-i privesc, mă îndrept spre frigider. Găsesc tot felul de legume şi chestii sănătoase, ceea ce mă face să mă strâmb şi să închid frigiderul.
- Nu mănânci? mă întreabă mama, eu dând din cap negativ.
Chiar îi pasă sau vrea doar să facă puțină conversație?
- Am plecat, murmur şi părăsesc bucătăria. Îmi iau ghiozdanul pe umăr şi ies din casă.
Decid să merg pe jos la şcoală. Îmi va lua jumătate de oră, dar nu îmi pasă, n-am chef de condus, ci de plimbat.
Ajung la liceu, având direcția spre dulapul meu. Prima oră am geografie. Îmi iau cărțile şi îmi direcționez picioarele către clasă. Profa' nu a ajuns încă. Îl văd pe Randy într-un colț, iar în cel opus sunt Niall şi tipul ăla Zayn, amândoi privindu-mă inexpresiv. Pornesc spre banca de lângă Randy, dar sunt oprită de Sierra şi Helena.
- Uite Helena, ciudata cu sprâncene nașpa şi-a făcut apariția! spune Sierra adresându-se prietenei sale, totodată fosta mea prietenă.
- Observ că doar atât poți, spun, dându-mi ochii peste cap, deja enervată.
- Serios acum, de ce nu îți pui o pungă pe cap? se bagă Helena. Sau suferi că nu l-ai mai văzut pe Felix? continuă, făcând o față dramatică, apoi izbucnind într-un râs prostesc.
- Poate suferiți voi. Am o întrebare, e frustrant să îi satisfaci pe bărbați şi după ei să uite că exişti? Vă întreb pe voi, că voi ştiți.
Sierra se înroşeşte şi ridică mâna, intenționând să mă lovească. Îi anticipez mişcarea nu prea subtilă, îi prind mâna şi i-o rotesc la spate, obținând din partea ei niște scâncete ascuțite.
- Slab, mârâi în urechea ei, Helena privindu-ne blocată.
Deodată simt două mâini pe talia mea şi niște buze ce îmi ating ceafa.
- Ți-ai găsit jucăriile, prințesă? îmi şopteşte Harry, eu dându-i drumul târfei.
- Da. Dar nu sunt bune de nimic, îi zic când mă întorc spre el.
E îmbrăcat într-un tricou gri şi blugi negri, iar părul lui este dezordonat, dar tot arată bine.
- Eu zic să-mi laşi fetele în pace, rostește dur, obținând niște zâmbete din partea lor.
- Eu zic să nu îmi mai dai ordine. Ele au început şi să băgați bine la cap, îi privesc cu ură, dacă cineva începe ceva cu mine, eu sunt cea care încheie. Deci să vă ferească sfântul să-mi mai stați în cale.
- Da, da, cum zici tu, începe Harry. Fii utilă şi adu-mi o cafea, spune, punându-se în fața fetelor.
- Ham! fac precum un câine şi apuc paharul de cafea de pe banca unei fete, aruncând-o spre el.
Se ferește, iar cafeaua le nimerește pe Sierra şi Helena. Tot e ceva. Târfele încep să țipe, iar eu, Harry şi restul începem să râdem.
- Domnișoară Wild, domnişorule Styles! Ce v-a apucat?! La director, acum! se aude vocea profei, se pare că intrase în clasă şi a prins faza.
Ieșim amândoi din clasă, închizând uşa în urma noastră şi ne uităm unul la altul, după care începem să râdem. Ajungem la director, mai veseli ca niciodată. Ciocănesc, auzind imediat un "Intră". Salutăm şi ne așezăm pe scaune.
- Cu ce ocazie pe la mine, copii?
- A păi-
Încep dar Harry mă întrerupe.
- Eu şi Hayley am aruncat cu cafea în două fete pentru că ne enervau. rostește, uimindu-mă.
Ce face?
- Adevărat? directorul se uită la mine, dau din cap pozitiv. Nu trebuie să reacționați aşa. Data viitoare vreau să vă controlați. Vă voi da doar detenție, zice, scriindu-ne deja biletele. Acum, puteți pleca, continuă şi ne înmânează biletele de acces în detenție.
Ne ridicăm şi îl salutăm, părăsind încăperea.
- Ce-a fost aia?
- Ce-a fost ce? se încruntă.
- Doar eu am aruncat cafeaua, nu amândoi.
- Da, dar eu ți-am pomenit de cafea. Sunt doar corect, spune, apropiindu-se. Plus, cum aş putea rata ocazia de a sta amândoi la detenție? Va fi interesant! pe fața lui se aşterne un rânjet drăcesc.
- La fel de interesant cum te-am lovit ieri între picioare? îi zic, rânjind.
Ochii lui devin reci, fixându-mă. Mă împinge iar într-un dulap. Mă zbat, dar corpul său se lipește de al meu, iar cu o mâna îmi ține încheieturile deasupra capului, imobilizându-mă complet.
- Ce-am vorbit noi să ai grijă la comportament?
- O, bu-hu-hu! Ce sensibil mai eşti, îi spun, apelând la arma mea cea mai bună, ironia.
- Ai mare noroc că arăți bine. Mare noroc, mâna lui liberă intră puțin prin rochia de blugi, mângâindu-mi coapsa.
- Iar tu ai mare noroc că nu pot să te pocnesc, mă țin tare.
- Hai să facem altfel, zâmbește viclean, nu-i de bine. Trec peste, dacă mă săruți.
- Pff, nu vrei să ne şi căsătorim? spun, sarcastică.
- Încă nu. Suntem prea tineri... Hai, sărută-mă! rostește, parcă nerăbdător.
- În care vise?
- Bine, atunci te pedepsesc altfel, spune şi se apropie de gâtul meu.
Am crezut că doar mă va pupa, dar nu. I-am simțit imediat dinții înfipți în pielea mea, iar mâna ce era pe coapsa mi-a acoperit gura. Se retrage, gâtul meu având acum urmele dinților lui. Doare ca naiba, dar am trecut prin dureri mai mari.
- Ești nebun?! mă rastesc.
- Poate, dar îți place nebunia mea.
- La dracu cu tine!
- Deci, mă săruți sau te muşc şi pe cealaltă parte a gâtului?
-Te sărut, îl fraieresc. Dar mai întâi, dă-mi drumul.
Îşi ia mâinile de pe mine şi se depărtează puțin. Îl întorc, lipindu-l de dulap şi îmi pun o mâna pe pieptul său, păstrându-mi privirea provocatoare. Scot repede pistolul şi îl fixez sub bărbia lui. Ochii mei îi privesc pe ai lui, căutând frică, dar nimic. Nu îi e frică, ba chiar îşi păstrează rânjetul.
- Ascultă aici! Nu ştiu ce dracu' urmărești, dar încetează cu jocul ăsta pentru că n-am chef să intru în el! Clar?
- Frumos pistolul tău cu bile, zice, eu punând pistolul la locul său.
Îmi dau ochii peste cap şi îi arăt degetul mijlociu, după care dau să plec, dar normal că domnul-nu-mi-e-frică-să-fiu-împușcat-în-gât e aici să mă prindă de cot.
- Ești deja în jocul meu. Ne vedem la detenție, prințesă, murmură.
- Nu îmi mai spune aşa că te ia naiba!
- Deja m-a luat, prințeso! îmi face cu ochiul şi se îndepărtează.
Soneria se aude, iar ușile claselor se deschid. Îi observ pe Maddy şi Francisco ieșind din sala de engleză şi mă duc la ei.
***
Orele s-au scurs, iar acum mă îndrept spre sala de detenție. Azi a fost o zi lungă, începând de la întâlnirea cu alea două. Helena a fost prietena mea bună încă din şcoala primară, am avut încredere oarbă în ea, dar când am ajuns la liceu a cunoscut-o pe Sierra şi pe mine m-a lăsat baltă, dezvăluind pe parcurs la lume fiecare mic secret al meu. De exemplu faptul că îmi plăcea de Felix. Am încercat să o ignor, dar când se leagă de mine ca şi azi, furia mea creşte incontrolabil. M-a rănit şi nu o voi ierta. Noroc cu Maddy. S-a mutat acum un an aici, am cunoscut-o la ora de biologie când am stat în aceeași bancă. E singura fată în care am încredere deplină, mi-a demonstrat asta de atâtea ori...
Realizez că stau chiar în fața sălii. Intru. Profu' de sport, domnul Cezar, e aici. În spate sunt Harry şi Zayn, uitându-se suspect la mine, iar într-un colț sunt doi băieți pe care nu îi ştiu şi o brunetă.
- Domnișoară Wild! În sfârșit. Biletul? spune domnul Cezar, eu dându-i biletul. Bun. Acum vă încui aici şi mă întorc peste o oră.
Tipic. A ieșit şi chiar a încuiat uşa. Suntem la etajul doi deci vom fi blocați aici o oră. Mă aşez într-o bancă de la fereastră, începând să îmi butonez telefonul, dezinteresată de restul persoanelor care sunt aici.
- Hayley, vino până la noi!
- Stau bine, Harry.
Nu mi-a mai răspuns, în schimb scârțâitul unor scaune alături de niște pași se aud. Cei doi şi-au tras scaunele lângă banca mea.
- Care-i treaba, frumoaso? rămân uimită la auzul vocii lui Zayn.
- A fost bună, până să veniți aici.
- La fel de bună cum ești tu? zice Harry, ranjind.
- Taci, rostesc, privindu-l urât.
- Ne-ai făcut o pană drăguță aseară, mă informează Zayn.
- Sunt mândră atunci.
- Te-am lăsat eu, să ştii, continuă brunetul, încercând probabil să-şi repare imaginea.
- Eh, ce să zici şi tu acum.
- Oricum, Hayley, diseară vrem să participăm la o cursă la pista aia la care mai mergeți şi voi. Să fii acolo! spune cârlionțatul.
- Nu vin. De unde ştii la ce pistă mergem noi? mă încrunt.
- Magie neagră.
Din nou răspunsul ăsta? Serios?
- Şi da, vei fi acolo.
- Nu.
- Te luăm cu forța, mă amenință Zayn.
- N-aveți decât!
- Ți-e frică să concurezi în fața noastră?
- V-aş învinge şi în somn, mă laud, încrezătoare.
- Demonstrează.
- Nu sunt obligată să vă demonstrez nimic.
- Ori cu frumosul ori cu forța. Tu alegi, zice Harry, privindu-mă amenințător.
- Nu pot să vin, serios nu pot! încerc să-i fac să înțeleagă.
- Ba poți. Dacă diseară la opt nu ești acolo, vin după tine şi te iau cu forța.
Se duc înapoi la locurile lor. Îmi dau ochii peste cap şi oftez exasperată. S-o creadă ei. Eu fac doar ce vreau. Deşi ar merge o cursă, nu vreau să petrec mai mult timp cu ei decât trebuie. Îmi continui treaba pe telefon, auzindu-i pe cei doi şuşotind. Samuel mi-a trimis mesaje cu situația clanului nostru, care pare să se fi îmbunătățit.
Ușa se deschide, eu concluzionând că timpul a trecut repede. Mă ridic şi ies fulger din şcoală, simțind iar gustul libertății, dar nu pentru mult timp căci merg acasă. Vântul adie ușor si e chiar plăcut. Ajunsă în fața casei, apăs manerul şi pătrund în locul unde mi-am petrecut timpul de când m-am născut. Mă îndrept spre bucătărie cu gândul de a mânca căci nu am m-ai făcut-o de la prânz, iar acum e ora patru. Francisco stă la masă alături de... două cutii de pizza.
- Salvarea mea! inspir, un zâmbet mare apărându-mi pe chip.
- Ce te-ai face fără mine?
- Probabil aş ajunge să mănânc legume, cereale integrale şi semințe! râd şi apuc o felie.
- Mergem pe pistă în seara asta, spune.
- De ce se duce toată lumea pe pistă?
- Cursa Mare.
- Styles mi-a zis să vin, urmărește el ceva..., îl informez.
- Şi ce ai de gând să faci?
- Nu merg.
- Vezi că maică-ta e supărată că ai luat detenție, mă anunță, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap.
- Să fie, răspund, complet indiferenta. Unde e?
- În oraş.
- Normal. Dacă banii tatei nu ar fi în contul meu, iar tu nu ai deține averea alor tăi...
- Am fi amândoi la bunica în San Diego, mă completează, zâmbind amar.
Crede că nu ne-am prins de falsitatea ei... Se ducea în Spania cu pretextul că are întruniri de afaceri imobiliare, dar se ducea să se vadă cu Richard. Îl înşela pe tata de ani buni. Deşi tata a aflat pe când eu aveam unsprezece ani, nu i-a zis nimic mamei, iar mie mi-a spus doar ca să nu am un şoc în caz de ea nu se va mai întoarce acasă. El chiar a iubit-o, de aceea i-a dat drumul...
- Baftă la cursă! spun, văr-miu dând din cap.
Părăsesc bucătăria si urc în camera mea, unde mă scufund în muzică si laptop. Teme? Am, dar nu-mi pasă de ele.
***
Ecranul telefonului se aprinde, făcându-mă să-mi iau privirea din ecranul laptopului. Număr necunoscut.
- Da, zic cu jumătate de gură.
- E opt jumate. Ce ți-am zis eu?
- O, Harry, ce surpriză! exclam ironic. De unde ai numărul? Francisco? Maddy? Randy?
- Încearcă dosarele confidențiale ale şcolii. Coboară.
- Nu, zic simplu.
- Am auzit ceva?
- Da, ai auzit un refuz mare şi clar.
- Hayley. Coboară. Acum, spune fiecare cuvânt cu pauză.
- Harry. Nu. Cobor.
- O s-o răpesc pe mă-ta.
- Dă-i drumul.
Nu o va face.
- Pe Maddy? O voi rapi pe Maddy. Am văzut-o pe pistă. Mă voi-
- Vin! îl întrerup.
Nu Maddy, nu o pun în pericol. Îi sunt datoare.
- Sunt în fața casei tale, mă anunță iar eu închid.
Cobor la parter, având grijă ca în drumul spre uşă să îmi apuc geaca din cuier. Harry stă rezemat de maşină, privindu-mă furios. Mă apucă de mână cu o mișcare bruscă.
- Să nu te mai prind că îmi încalci ordinele, clar?
- Ordine?! Tu nu eşti şeful meu!
- Uite că sunt! Treci, spune şi mă împinge în mașină.
- De ce dracu vrei să merg la cursa aia amărâtă?! îi zic când intră.
- O, nu, prințeso! Ai ratat şansa să stai lângă prietenii tăi. Acum mergi acasă la noi! rămân mască la vorbele lui.
- Ce? Nu! încerc portiera, dar a avut el grijă s-o blocheze.
- Ai auzit de Uliu? mă întreabă.
Uliul era dușmanul tatei, din vorbele lui Samuel.
- Ce e cu el?
- E aici si plănuieşte o vizită acas' la tine, ridică din umeri. La cursă ai fi fost în siguranță, dar încăpățânarea ta...
- Ow...
- Deci în seara asta stai la noi.
- Deci, să înțeleg că sunteți de partea mea? mă încrunt.
- Ce amuzantă eşti! chicoteşte.
- Samuel a zis că are el grijă. De ce vă băgați?
- Samuel ăsta te minte de rupe! răbufneşte.
- Spune Harry! De ce vreți să mă protejați?
- Oh, prințeso, nu te gândi că suntem de partea ta!
- Atunci?
Oprește mașina şi se apleacă spre urechea mea, şoptind:
- Pentru că vrem să fim singura ta problemă.
Iese, ocolind mașina până la portiera mea pe care o deschide. Picioarele mele fac contact cu pământul, în timp ce ochii mei îl privesc urât pe cârlionțat. Acesta dă să înainteze, dar îl prind de cot.
- Să nu o mai folosești vreodată pe Maddy ca să mă şantajezi.
Dă din cap, probabil ca să scape de mine şi mă îndrumă spre intrarea vilei.
Intrăm direct în sufragerie, găsind restul băieților aici. Aceştia ne salută, dar doar Harry le răspunde. Nu studiez nimic pentru că nu mă interesează şi îl întreb direct:
- Cât s-ar presupune să stau aici?
- Calm prințesă, mâine te duc înapoi. Ți-e foame? mă întreabă, eu răspunzând cu o mișcare negativă a capului.
- Unde voi sta?
- În camera mea. Vei dormi cu mine, spune cu un rânjet pervers pe față.