- Pleaca! tipam la Michael exasperata.
- Annie! Te rog!
- Ce ma rogi? Lasa-ma in pace. Nu stiam de ce ma purtam asa... de ce il respingeam asa. Nici sa ma atinga nu-l lasam. Dupa ce ca m-am framantat ca nu o sa-l mai vad atata timp, el m-a urmarit pana aici. In mod normal nu as fi fost asa de suparata, dar nu stiam ce-i cu mine... Simteam ca asa trebuie sa ma port acum fata de el...
- Annie, nu am vrut, te rog asculta-ma!
- Ce? Ce nu ai vrut? deja eram confuza. Despre ce tot vorbea?
- Nu am vrut sa fac ce am facut... Daca m-ai putea ierta... Nu stiu ce-i cu mine, te rog...
- Ce-ai facut? am soptit atat de incet incat nu m-a auzit. Eram foarte incurcata. De ce se tot scuza? Ce naiba se intampla? Este ceva ce ar trebui sa stiu, pentru ca nu inteleg nimic...
Vazand ca tac, Michael a continuat exasperat.
- Te rog, da-mi sansa sa-ti explic. Acolo, in padure... am fost obligat sa o fac... Nu a fost vina mea.
Ce? Despre ce tot vorbeste? A fost in padure? Atunci de ce nu ne-a ajutat? Nu inteleg absolut nimic...
- Despre ce tot vorbesti? l-am intrebat intr-un final, nemaiputand rezista presiunii.
Lui Michael au inceput sa-i curga lacrimi la colturile ochilor, si nu-mi dadeam seama de ce...Erau cumva de vina? De ce se purta asa? De ce... Doar daca...
- Tu ai fost! Tu ai facut-o! Tu ai fost singurul vinovat pentru tot ce s-a intamplat in padure! Nu-mi vine sa cred. Lacrimi mi se prelingeau din nou pe obraji, pentru a nu stiu cata oara in ziua respectiva. Nici nu ma oboseam sa mi le streg. Imi venea sa-l iau la bataie, sa-l injur, sa urlu, sa fug, sa tip, sa fac ceva care i-ar fi provocat durere, dar ceva m-a oprit. Ceva ascuns in interiorul meu m-a oprit sa il lovesc, sa ii fac rau. Acum plangeam de-a dreptul. Ma gandeam la Jace, la prin cate trecuse din vina lui Michael, care statea chiar acum in fata mea, ca un nemernic ce e...
- Te rog, Annie! Nu e ceea ce pare.
- Cum ar putea fi macar putin diferit de ceea ce pare? am tipat aruncandu-mi mainile in sus. De ce? De ce ai facut-o, Michael?
- Te rog!
- Lasa-ma in pace! Nu te mai apropia niciodata de mine! Parca iti pasa de mine, nu-i asa?
- Annie...
M-am ridicat plangand, si am fugit din sala de mese, chiar daca nici nu ma atinsesem de mancare. Alergam pe holuri si nici nu stiam unde ma duc. Iti tineam mainile la ochi, si incercam sa ma linistesc, dar nu puteam. Stiam ca am ochii cat se poate de rosii si nu imi pasa. Dupa ce am dat un colt, l-am vazut pe Jace, care probabil mergea la masa. Nu-mi mai pasa de nimic, asa ca m-am aruncat in bratele lui, plangand. Simteam ca lui ii pot spune totul...
- Ce s-a intamplat, Annie? m-a intrebat el ingrijorat.
- Am... am aflat cine a... a taiat... creanga, am spus eu printre lacrimi.
- De ce plangi din nou, totul s-a rezolvat, nu mai plange! a incercat el sa ma linisteasca. Mi se rupea inima la cat de grijuliu era cu mine...
- Nu e tot... un coleg... la scoala, nu un coleg... un ticalos...
- Linisteste-te, te rog. Hai la mine in camera sa-mi explici.
Am mers impreuna pana la el in camera unde m-am asezat pe pat si am inceput sa-i povestesc totul. I-am povestit ce s-a intamplat la premiere, in sala de mese de la scoala, cum a venit Ingrid cu vestea, si pana la ce se intamplase in sala de mese, cu vreun sfert de ora in urma. El ma asculta parand si ingrijorat, si suparat.
- Nu pot sa cred ca este prieten cu tine.. a spus intr-un final.
- Il cunoseai si inainte?
- Da, a fost anul trecut...
- Poftim? Mie de ce nu mi-a zis...?
- Crezi ca stiu? Dar am fost foarte buni prieteni anul trecut.
- Si eu credeam ca imi este prieten, am spus oftand. Mersi, din nou.
- Nu ai pentru ce...
M-am despartit de Jace si am mers in camera mea, unde m-am trantit in pat. Lily si Ingrid plecasera, asa ca eram singura. Nu aveam ce face, asa ca mi-am deschis telefonul. Aveam 6 mesaje de la Michael, si 13 apeluri pierdute. Nu aveam de gand sa-i raspund, dar m-am uitat aproape din reflex la mesaje:
"Annie, te rog, da-mi sansa sa-ti explic tot ce s-a intamplat. Ne vedem la ora 22:00 in fata cladirii."
"Te rog vino! Nu e ceea ce pare, te rog, Annie!"
La restul mesajelor nu m-am mai uitat. Nu stiam ce sa fac. Sa ma duc, sau nu? Nu puteam sa-l iert pe Michael asa, pur si simplu. Mai ales dupa ce ne facuse mie si lui Jace... M-am uitat la ceasul de la telefon, era ora 21:45, iar mesajele erau de la 21:15, adica imediat dupa ce am plecat de la masa.
Pana la urma m-am hotarat ca nu am ce pierde, mi-am luat jacheta si am iesit din camera. Cand am ajuns in fata usii de la intrare nu era nimeni acolo. Mi se parea destul de ciudat. Am asteptat vreo doua minute, in care deja incepuse sa mi se faca frig.
Deodata am simtit doua maini puternice care ma trantesc in perete si ma tin strans de umeri lipita de perete si neputincioasa, in timp ce alte doua imi legau mainile la spate. Cand au terminat, cele doua maini care ma tineau de spate mi s-au pus la gura, in asa fel incat nu puteam tipa, iar celelalte doua m-au trantit pe spate, in iarba, dupa care au inceput sa-mi lege picioarele. Ce naiba? Am simtit cum pamantul imi fuge de sub picioare si sunt ridicata si purtata in brate de una dintre cele doua perechi de maini. Incercam sa tip, dar nu puteam nici sa ma misc. Eram purtata cu forta spre padure si incercam din rasputeri sa-mi eliberez mainile, in jurul caror incheieturi mi se formasera rani.
Nu mai aveam putere sa fac nimic, nici macar sa plang, dar l-am muscat pe cel care-mi tinea mana la gura si am tipat cat ma tinea gura. O bucata de vreme nu s-a intamplat nimic, dar dupa vreo doua minute, aud pe cineva tasnind prin iarba. Am vazut cum cineva ii da un pumn celui care-mi tinea mana la gura, si un sut celui care ma tinea in brate, eu aterizand in iarba cu o bufnitura. Ma dureau mainile si picioarele de la incordare, si spatele de la cazatura. Eram ingrozita si tremuram de frica si de frig.
- Esti bine? s-a auzit vocea ingrijorata a lui Michael. Lasa-ma sa te ajut!
- Pleaca de langa mine! am tipat la el, dandu-ma in spate si lovindu-ma cu spatele de o banca de la liziera.
El nu m-a ascultatat si a venit spre mine dezlegandu-mi mainile agil. Am inceput sa-mi frec incheieurile, care aveau rani adanci de la frecarea cu franghi, dupa care mi-am dezlegat si picioarele.
- Ce naiba a fost asta? Simteai nevoia sa raman fara maini inainte sa vorbasti cu mine? am strigat eu de jos.
- Nu a fost vina mea. Eu i-am oprit!
- Cu siguranta! am zis sarcastica. Exact cum i-ai oprit si sa taie creanga aia, nu?
- Nu, aia a fost altceva.. a spus cu capul lasat in jos...
- Presupun ca de-aia m-ai chemat aici, dar, in momentul de fata, ma cam deranjeaza ca am fost legata si adusa pana aici! am spus ridicandu-ma. Te ascult!
- Ok... si a inceput sa povesteasca...