Tabara

Capitolul 23

- Si acum? a intrebat Ingrid, dupa proba, dupa ce am aflat ca am castigat, dupa ce am facut amandoua cate un dus cald si dupa ce s-a termiat toata nebunia. Stateam cu fetele la mine in camera, pe pat. Imi tineam picioarele incrucisate, in pozitie turceasca in timp ce eram interogata in legatura cu absolut tot ce se intamplase

- Si acum ce? am intrebat eu stiind la ce se referea.

- Sunteti impreuna sau ce? a intervenit Lily.

- Nu crezi ca e cam devreme sa te gandesti la asta? a zis eu razand.

- Normal ca nu! Este exact timpul potrivit. a zis tot Lily cu un zambet diplomatic. Trebuie, si prin trebuie ma refer la mine si Ingrid, sa va aranjam o intalnire.

- O intalnire? am zis nesigura.

- Da. au raspuns in cor.

- In locul asta?

- Gasim noi o solutie...

- Mai stiti ce s-a intamplat data trecuta cand "ati gasit voi o solutie" cu petrecerea de ziua mea? Are cumva legatura cu Marcus, si cu Michael? Bine ca stiu ca e totul o minciuna, am zis zambetul stergandu-mi-se instant de pe fata.

- Deci raspunsul este... au insistat ele evident mai descurajate.

- Nu! am zis hotarata.

- Nu? au strigat in cor.

- Nu.

- De ce nu?

- Multe motive.

- Cum ar fi, ma rog? a zis Lily lasandu-si capul intre perne si privindu-ma fix.

- In primul rand trebuie sa ne antrenam pentru grupul de elita. In al doilea rand nu avem unde "sa iesim la o intalnire" si in al treilea rand, toata chestia e ridicola.

- Daca spui tu... a zis si Ingrid afisand o mutra de catelus.

- Ma enervezi cu fata asta. am zis eu dandu-mi parul pe spate.

- Stiu! a zis ea razand.

- Dar voi chiar v-ati sarutat? Adica sarutat pe bune? a zis si Lily. Adica pe buze?

- Da, de cate ori sa iti repet? Daca nu ma crezi, intreaba-l.

- Lasa! a zis ea, ridicandu-si picioarele la piept.

- Doamne cat de dragut! Sunt singura careia i se pare dragut? a zis Ingrid ca in visare.

- Cine, Jace? am zis speriata, marind ochii si ranjind ridicol.

- Nu!!! Nu Jace, stai calma! Situatia! a zis Ingrid pe un ton care se vroia a fi linistitor.

- Ok, fetelor, mie mi-e foame. Cine vine jos sa luam o gustare?

- Eu! au zis amandoua, si s-au ridicat de acolo.

In sala de mese se auzeau toti copii glumind si vorbind. Cautam cu privirea prin sala, pana am realizat ce cautam cu privirea, dupa care m-am rusinat si am intors-o. Insa inainte de asta, l-am vazut in rand cu tava in mana. Am hotarat sa nu ma duc la el direct, ci sa astept pana imi iau mancarea. Asadar mi-am luat mancarea si am mers la cea mai apropiata masa libera. Cand Jace s-a apropiat de masa mea si s-a asezat, Lily si Ingrid au facut cel mai prostesc si ciudat lucru:

- Uite, Ingrid, am vazut pe cineva, chiar acolo. Il vezi? Dar am uitat cum il cheama... a zis Lily cu o fata foarte serioasa, dar degetele strans incrucisate de sub masa o dadeau de gol.

- Il vad, dar nici eu nu mai tin minte... ce ar fi sa ne ducem sa il intrebam? a zis Ingrid tinandu-si mainile la gura ca sa nu izbucneasca in ras.

- Pare o idee foarte buna! a zis Lily. dupa care au plecat amandoua ca niste nerusinate de la masa, lasandu-ma singura cu Jace. Asta le era intentia... Jace a inceput sa rada cand si-a dat si el seama. Dupa care am inceput sa radem si sa vorbim degajat, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Eram dezamagita din pricina asta, adica nu simteam nicio retinere sa vorbesc cu el dar ma asteptam sa deschida discutia despre ce s-a intamplat ieri, chiar daca nu aveam niciun chef sa vorbesc despre asta.

- Mm, Annie, cred ca ar trebui sa vorbim despre ce s-a intamplat ieri... a zis Jace. Serios? Serios? Serios? Abia atunci am realizat ca chiar nu vroiam sa vorbesc despre subiectul asta. Mai bine nu ma mai gandeam la asta, poate Jace citeste mintile oamenilor, cine stie.

- Da... am zis inrosindu-ma. Uram cand se intampla chestia asta. Pur si simplu uram situatile de genul asta.

- Pai... Jace parea la fel de incurcat ca si mine. Am inceput sa rad.

- Ce e? a zis el zambind. Ce e asa amuzant? a zis el incepand sa rada, exasperat. In curand am inceput amandoi sa radem, pur si simplu. Pana la urma eu am deschis prima discutia:

- Atunci nu vorbim despre asta, am zis dandu-mi parul pe spate.

- Ok, nu vorbim despre asta, a repetat el jucandu-se cu paharul gol. Spune-mi despre familia ta.

- Pai... am o mama si un tata. Dar cred ca banuiai asta.

- Da, asa e, banuiam asta, a zis aplecand capul si ridicandu-l din nou.

- Pai nu am frati, sau surori, daca la asta te refereai. Sunt singura la parinti, dar petrec asa de mult timp cu verisorii mei, incat sunt ca niste frati pentru mine.

- Atat? a zis amuzat. Despre parintii tai?

- Pai... mama e artista, ea face fotografii si le deseneaza pe caietul ei de schite, niciodata nu vrea sa picteze pe panza. Tata lucreaza in tehnologie, lucreaza zi si noapte la descoperirile lui inutile, dar, din fericire, nu e niciodata prea ocupat pentru noi.

- Ai vreun hobby?

- Dap. Cant... la pian. Ok, dar gata despre mine, am zis simtind nevoia sa schimb imediat subiectul. Zi-mi despre tine, pentru ca eu chiar nu stiu nimic, am zis incercand sa schitez un zambet.

- Pai eu cant la chitara. Si joc baschet. a zis, trecandu-si mana prin par. Dar nu cu gestul acela mandru pe care il folosesc baietii cand vor sa impresioneze pe cineva, cu un gest mic si scurt. La fel ii era si zambetul. La majoritatea baietilor care stau ca sunt chipesi, zambetul li se transforma usor intr-un ranjet de superioritate, pe cand la Jace, zambetul lui este unul timid, ca si cum nu ar fi constient.

- Atat? am zis copiindu-i intrebarea de mai devreme. Despre familia ta c...

Mi s-a taiat respiratia vazandu-i expresia fetei. Era inexplicabila. Si-a muscat buza dupa care si-a prins capul intre maini, fixand cu privirea podeaua.

- Parintii mei sunt morti. Adica, as prefera sa fie morti. Mama a murit iar tata... nu am auzit mai nimic despre el de multi ani incoace.

- Imi pare foarte rau, Jace, am zis eu cam rusinata pentru ca nu prea ma price la incurajari.

- Fi serioasa, Annie, s-a intamplat oricum de mult, si, in plus, nu aveai de unde sa stii, cum ai zis si tu.

- Vrei sa vorbim despre asta? l-am intrebat constienta fiind ca m-ar putea refuza.

- Nu stiu. Cum vrei. imi era mila de el, dar nu vroiam sa o arat, pentru ca stiam ca nu are neoie de incurajarea mea. Este mult mai puternic de atat si o stiu, insa nu intotdeauna trebuie sa se conserve, cu ce l-ar putea ajuta asta? Pana la urma, am decis sa nu continui subiectul, pantru ca, pana la urma, nici eu nu as vrea sa vorbesc despre asa ceva. Insa, multe intrebari mi se invarteau prin cap. Cand a murit mama ta? De ce? Ce s-a intamplat cu tatal tau? Tu ce ai facut de atunci?

Am mai vorbit despre nici nu mai stiu ce, pana cand am observat ca suntem singurii din cantina, si am inceput sa radem dupa care am luat-o la goana pe coridoarele cladirii de unii singuri. Uitasem deja de discutia de mai devreme.