Tabara

Capitolul 12

Mergeam cu vreo doi pasi in spatele lui Jace si ne indreptam spre padure. Lumina soarelui se reflecta pe tricoul lui negru in timp ce mergea. Nu ma puteam abtine sa ma uit asa la el. Am mers timp de 10 minute prin padure, Jace spunand tot felul de glume, ca sa treaca timpul mai repede, pana am ajuns la un mic foisor din lemn, marginit de iarba pretutindeni, care avea o masa in mijloc, inconjurata de doua banci mari, tot din lemn.

- Locul asta e incredibil! am exclamat eu incantata.

- Stiam ca-ti va placea. a spus el zambind stramb.

S-a dus pana la masa unde si-a lasat ghiozdanul cu o mica bufnitura. A inceput sa-si desfaca ghiozdanul din care a scos o pusca imensa de pantball, dupa care o alta, si mai apoi doua haine mari negre complet. Luand una dintre pusti in mana si intorcandu-se spre mine zambind, mi-a zis:

- Asa, dupa cum iti spuneam, asta este... al doilea test ca importanta din toata tabara, a spus el.

- Al doilea? am spus incruntandu-ma. Mai e o proba importanta de care ar trebui sa stiu?

- Mda... a spus el lasand pusca pe masa, langa cealalta, asezandu-se pe banca de langa, si indemnandu-ma si pe mine sa fac astfel cu o miscare simpla din mana. I se spune "Proba viselor", si e un fel de test final. a continuat el gandindu-se o secunda.

- Nu inteleg de ce la spui probelor, teste. S-a intamplat ceva anul trecut? am spus eu curioasa si putin ingrijorata.

- Nu s-a intamplat nimic, insa ultimele cateva probe nu sunt deloc ca restul, sunt foarte grele, obligatorii, epuizante, rapide, aproape crude... Proba viselor este una dintre ele. Se stie ca cea mai mare temere ne este ascunsa in ganduri, vise. Gandurile, visele, ne sunt tuturor permise. Ei bine, ne intra in minte si ne-o stimuleaza, exact cand te astepti mai putin. Groaznic! Nici nu vreau sa-mi amintesc cum a fost anul trecut... contrar afirmatiilor pe care tocmai le facuse, el continua sa zambeasca.

- De ce fac ei toate astea? am spus din ce in ce mai speriata.

Jace arata de parca ii trasese cineva o palma peste fata. Statea neclintit in fata mea, parca incercand sa-si calculeze cuvintele in asa fel incat sa-mi dea un raspuns. Dar nu mai raspunea, si nici nu mai schita zambetul lui specific. Pe chipul lui nu se citea nici panica, nici frica, nici ingrijorare, nici sarcasm, nu se citea nimic. Era total inexpresiv, cum este de obicei, am observat eu, in astfel de momente. Intr-un final a oftat si a zis:

- Nu ai cum sa intelegi... Este foarte complicat si in plus nu am voie sa spun nimic. (a oftat din nou). In regula. De fapt, s-a intamplat ceva anul trecut. Exista o organizatie formata de conducatorii taberei in care sunt recrutati copiii cu cele mai bune rezultate in tabara anterioara... si se formeaza un fel de grup de elita, care se antreneaza.

- Pentru ce? am intrebat.

- Nu ni s-a spus, dar dupa felul in care se comporta antrenorii acum, as spune ca urmeaza sa se intample ceva foarte curand. Ai observat ca eu nu asist la nicio proba de-a voastra? Nici macar la probele echipei mele nu merg. In timpul ala eu am antrenamente. Ne antrenam si noaptea...

- Cum ramane cu Ingrid? Si ea a mers anul trecut...

- Da, a mers, dar a refuzat sa intre in grupul asta.

- Au lasat-o?

- Nu au avut de ales, m-a lamurit el. Mama ei a fost un membru foarte important al conducerii, antrenorii fac tot ce le spune mama ei.

- Si este obligatoriu sa vii si in anul urmator, daca ai fost printre cei mai buni in anul anterior?

- Nu, nu este.