Tabara

Epilog

A trecut o saptamana de la lupta cu Marcus si Alexia. O saptamana in care Lauren nu s-au obosit sa isi faca aparitia ca sa se intereseze macar de starea lui Michael. O saptamana in care am avut cosmaruri ingrozitoare cu Marcus, si ma trezeam in bratele liniștitoare ale lui Jace. O saptamana in care conducerea a fost luata de cineva al carui nume nu m-am obosit sa il retin. Un barbat, in orice caz. O saptamana in care, tot ce am facut eu si gasca mea de prieteni a fost sa vorbim, sa ne jucam, sa innotam in piscina si sa jucam baschet. Ba chiar am facut si niste tricouri din alea haioase pe care am pus sa se semneze fiecare copil de care dadeam in cale. Acum era ultima zi. Cea mai grea.

Am iesit grabita din cladire, strand dupa mine trolerul gigantic care era mult prea greu pentru mine. In fata portii asteptau o multime de masini, printre care si dubita unchiului Ben. Super! Inainte sa imi intampin parintii, mi-am asezat ma bine esarfa, a treia oara in ziua aceea. Le-am inmanat bagajele, i-am imbratisat rapid pe parintii mei, dupa care m-am intors sa imi iau la revedere.

Michael se vindecase aproape complet, aparent, exista niste elixiluri din alea care ajuta la insanatosire, asa ca m-am dus si l-am imbratisat:

- Vacanta placuta, Michael!

- Ne vedem la toamna, Annie, a spus acesta, dupa care s-a indepartat schiopatand putin. Inainte sa imi iasa din aria vizuala, am strigat in urma lui „Succes!"

- Annie... am auzit-o pe Maya din spatele meu. M-am intors si am imbratisat-o. Urasc despartirile. Chiar mi-am facut prieteni aici. L-am imbratisat mai apoi si pe Nick, pentru ca in momentul ala nu parea asa nepotrivit.

- Succes cu umarul, Nick.

- Stii, Annie, daca as fi putut, in momentul ala as fi omorat-o pe Alexia cu mana mea. Doar ca... a incheiat fluturand palma de la mana dreapta... intelegi tu. Si chiar imi pare rau ca, aparent am fost acolo, dar nu am fost.

- Ssh. Pa, Maya. Pa, Nick.

- Pa, Annie!

Mi-am luat un „pa" scurt si de la Dennis, pe care incepusem mai mult sa il respect dupa ce m-a salvat in felul ala, dupa care am ajuns la Ingrid.

- Nu imi plac despartirile, a spus ea, parul blond stralucindu-i in lumina soarelui. S-a aruncat la gatul meu, iar eu am prins-o intr-o imbratisare calduroasa.

- Promite-mi ca vii la anul.

- Promit! a zis solemn, punand mana pe inima, dupa care a inceput sa rada. Iar, mai apoi, dupa inca o imbratisare, a plecat. M-am dus la liziera, pe o banca, unde stiam mai mult ca sigur ca aveam sa il gasesc pe Jace.

- Jace... acesta s-a uitat in sus pentru o secunda, dupa care s-a ridicat privindu-ma in ochi.

- Chiar trebuie sa fii atat de romantic?!? Mi-e si asa destul de greu! am tipat, dupa care l-am imbratisat.

- Annie, ne vedem la anul.

- Uite, am spus, ducand mana la spate si scotand lanticul in forma de ingeras. Tine-l tu! Si, cand il vezi... gandeste-te la mine, am zis, o lacrima prelingandu-mi-se pe obraz.

- Annie, pastreaza-l.

- Nu vreau sa ma uiti, Jace.

- Nu o voi face, promit, a spus, dupa care mi-a potrivit pandantivul in pumn. Ca sa nu te mai gândesti la... Stii tu ce. Si m-a sarutat. Nu vroiam asta, imi va fi asa de greu. Atat de greu sa il uit si sa imi continui viata.

- Pa, Jace!

- Pa, Annie, a zis, iar in momentul ala tot ce imi doream era ca „pa"- ul sa nu se transforme in „adio".

Cand am ajuns la dubita, toti erau acolo. Stephan, care parea in culmea fericirii, Amely, care era oarecum plictisita, si Larisa care radia, lucru care m-a determinat sa ii ciufulesc usor parul. Lily se uita la mine îngrijorata.

- Esti ok?

- Asa sper.

Chiar inainte sa plecam, inainte sa parasit locul care imi schimbase viata definitiv, m-am uitat inapoi. Si l-am vazut pe Jace. Si, in momentul ala mi-am promis ca ma voi intoarce. Lily, parca citindu-mi gandurile, a soptit:

- Si la anul?

- Logic.