Caroline își dori ca podeaua camerei sale să se deschidă sub fotoliul și s-o înghită cu totul. Era jignită de moarte. Se simțea umilită. Era în chinurile unor torturi psihice cumplite. Dar din fericire, sensibilitatea ei nu era chiar atât de delicată. Însă mai presus de orice era furioasă. Era furioasă pe ea pentru stângăcia care o adusese fără voie în brațele acelui bărbat. Încă mai simțea palmele mari, continuate cu degetele lungi, puternice, dar extrem de fine, încolăcite posesiv în jurul mijlocului ei. Nu prefera să rămână în apa care îi provoca furnicături în tot trupul, dar nici să se lasă privită fără nici o jenă de niște ochi curioși și reci.
Sorbi o înghițitură de ceai pentru a-și mai calmă nervii, mulțumindu-i în gând mamei sale că nu era acasă. Abia se ținuse pe cal, făcând eforturi mari să nu alunece din cauza rochiei îmbibate cu apă. Părul aranjat cu grijă, scăpase din agrafe și i se lipise în șuvițe umede pe gât și pe piept. Cu siguranță Emilie Dorring nu ar fi putut face față unui asemenea tablou, "dezolant" pentru o tânără.
Ceașca zdrăngăni când o așeză la loc pe farfurioară. Sunetul o făcu să înțeleagă cât de încordați îi erau nervii. Din acel moment era doar o chestiune de timp până când avea să verse lichidul pe covor. Încerca să se relaxeze, dar trupul se încăpățâna să rămână rigid pe fotoliul îmbrăcat în catifea aurie, iar gândul îi fugea fără știre la frumusețea salvatorului sau misterios.
***
— La naiba! Nu înțeleg de ce vrei să dăm o serată, chiar mâine, conte Lucas? întrebă Lordul Faringdon ridicând din sprîncenele lui stufoase când își privi chiriașul.
Se afla la obișnuita lui vizită, însă până acum contele nu dorise să schimbe prea multe vorbe cu el, adesea fiind cufundat în lectura vreunui ziar sau a vreunei scrisori.
— Cred c-ar putea fi amuzant, spuse Lucas neridicând privirea din scrisoarea pe care tocmai o citea.
— Amuzant? Ce oare găseșți amuzant la o adunătură de feţe false care-ți invadează casă, implicit intimitatea? Oricum nu contează, spuse repede neașteptând vreun răspund, dând din mână a nepăsare, apoi ocupă fotoliul din față contelui punându-și palmele mari cu degete botocănoase peste abdomenul umflat.
Lucas nu îl bagă în seama, gândul fugindu-i la imaginea ademenitoare a tinerei Dorring. Și acum îi apărea în fața ochilor chipul uimit și îmbujorat, pe care aceasta îl avea atunci când o scoase din apă. Nu era nicidecum isterică sau speriată de postura vulnerabilă pe care o avea în față lui, a unui străin. Nici cel mai mic gest nu schițase pentru a-și ascunde cei doi bumbi mici ce împungeau materialul ud al rochiei. Probabil nu băgase de seamă, ori avea o stăpânire de sine puternica. La naiba! Simțea că se aprinde numai gândindu-se la ea. Părea ușoară și mlădioasă în mâinile lui. Se încruntă și într-o clipă își recăpăta stăpânirea de sine care îl caracteriza.
***
Câteva ore mai târziu, Lucas renunță la încercarea de-a adormi. Dădu la o parte pledul gros, coborî din pat și își puse pantalonii, cizmele și o cămașă. Apoi luă pe mână pelerina și ieși în hol. Neliniștea îl rodea de când se retrăsese la culcare, cu câteva ore bune în urmă. Poate că o plimbare avea să îl ajute.
Casa era friguroasă și întunecată. Se gândi să aprindă o lumânare, dar se hotarî să n-o facă, întotdeauna văzuse bine pe întuneric. Coborî fără zgomot treptele acoperite cu covor și apoi străbătu holul ce ducea la bucătărie. Un moment mai târziu, păși în noaptea senină de afară. Îi era destul de ușor să găsească drumul spre St. Claire Hall prin pădurea scăldată de lumina lunii. Trecuseră ani de zile de când nu mai străbătuse cu piciorul acel pământ, dar nu uitase calea.
Zece minute mai târziu, Lucas urcă drumul lung și elegant ce ducea la conac, cu cizmele protestând sub pavajul de pietre. Se opri la baza scărilor elegante un moment, apoi se întoarse și merse prin grădinile de lângă casă. Tresări când văzu o lumină plăpândă strălucind prin draperia fină a uneia dintre camere. Se îndepărtă puțin și privi mai atent fereastra. Chiar în dreptul geamului văzu silueta mică și ușoară a unei femei, și o recunoscu imediat: era tânăra Dorring, Caroline. În scurta întrevedere cu Lordul Faringdon aflase și numele tinerei, fără a fi nevoit să povestească întâmplarea ce avusese loc între el și tânără. De asemenea, lordul insistase să scrie personal invitația către singura fiică a lui Patrick Dorring, un lucru ce nu avea să trezească ulterioare suspiciuni, gândi Lucas. Acum, privind-o, constată că purta o rochie simplă, legată pe umeri cu două breteluțe prinse în panglici, iar părul despletit, îi cădea liber pe umerii săi mici, asemenea unei cascade. Părea extrem de vulnerabilă așa cum stătea aplecată și concentrată deasupra unui volum legat în piele.
Contele mai privi câteva minute, spunându-și în gând că ar fi momentul să plece. Însă chipul tinerei, luminat de plăpânda lumină a lumânării, părea îngeresc, iar conștiința îi dădea primele semne de retragere, făcând imposibil gândul de a o face o armă în răzbunarea lui crudă, dar mult prea mult așteptată.
Deodată încăperea se cufundă în beznă, însă exclusese varianta în care tânăra îl văzuse, astfel încât continuă să privească fereastră, până când se hotarî ca trecuse suficient și sosise timpul să se înapoieze la casa închiriată și să-și pună în ordine gândurile, dar mai ales scopurile pentru care se reîntorsese după douăzeci de ani.
***
Ceasornicul din bibliotecă bătu ora unsprezece. Caroline stătea în fotoliul ei și asculta absentă tic-tacul ceasului și răpăitul ploii de afară. În poală îi zăcea împăturită elegant, scrisoara sosită cu poșta de dimineață, din partea lordului Faringdon. Acesta avea plăcerea de a o invita să ia parte la serata găzduită de el chiar în acea zi. Și pentru a da o aliură mistică "balului", invitații trebuiau să vină neînsoțiți și cu chipurile acoperite de măști.
De cum citise acele rânduri îndrăznețe, pline de nou, obrajii i se coloraseră puternic și un soi de emoție, îi fulgeră trupul.
Încă de la frageda vârstă de 15 ani fusese prezentată în societate. Mama ei se ocupase să angajeze o elegantă și stilată doamnă a lumii mondene, ce se ocupase de ea în acest scop. Fiind o tânără educată și încântătoare în simplele discuții de la acea vârstă, orice moft sau doleanță îi erau satisfăcute atât de părinți, cât și de domnii în căutarea unei viitoare soții. Dar nimic nu o atrăsese într-o căsătorie incomodă. Însă acum, la douăzeci de ani simțea că devenise o povară mai mult sufletească, decât materială, pentru părinții ei; mai cu seamă pentru mamă. Și chiar dacă cererea în căsătorie venită din partea tânărului Julian nu o surprinsese deloc, îi îngreună situația și îi fusese imposibil să o accepte. Atât posesivitatea, vulgaritatea, cât și lipsa dragostei jucaseră un rol important în decizia finală, aceea de a-l refuză politicos, însă diplomația ei îi produse tânărului furie. Înainte de a trânti ușa în urmă lui îi promisese că într-o zi avea să fie a lui chiar dacă trebuia să o forțeze.
Zornăitul produs de stropii din ce în ce mai mari de ploaie ce băteau în fereastră, o treziră pe Caroline din gândurile sumbre pe care le avea. Se ridică, aranjandu-și rochia plisată, din muselina crem, și se îndreptă spre fereastră. Vremea nu era promițătoare, însă o astfel de ocazie îi era dată rar, și avea să facă ceva cu care nutrea speranța obținerii unei vorbe bune din partea mamei, așa că se înapoie la masivul birou, începând să scrie pe o bucată de pergament, îngrijit, un răspuns afirmativ lordului Faringdon, nutrind în suflet speranța că misteriosul ei salvator va fi și el prezent.
***
— Asta-i tot, Merryn. Acum poți pleca. Lucas își auzi notă de nerăbdare, improprie vocii lui, în timp ce-și expedia valetul și se încruntă. Faptul că peste o jumătate de ora avea să o revadă din nou pe Caroline, îi făcu sângele să clocotească, afectându-i perfecta stăpânire de sine.
— Dacă asta-i tot, atunci, domnule conte, lăsăți-mă să vă urez o seară plăcută.
Marryn, un bărbat puternic, înalt, rămăsese în slujba contelui în ultimii cinci ani, fiind nelipsit din călătoriile sau simplele deplasări ale acestuia. Nu se arata ofensat de bruschetea din vocea contelui, fiind obișnuit cu stările fluctuante ale acestuia. De fapt, există un licăr de plăcere în ochii lui șterși.
— Mulțumesc, Marryn, spuse Lucas, scurt.
— O seară bună domnule, mai spuse Marryn înainte de a ieși din încăpere, ascuzându-și un surâs provocat de dispoziția ciudată a contelui.
Privirea lui Lucas se îndreptă imediat spre pendula de lângă șemineu care bătea ora 20. Ceva se încordă în el, făcându-l să devină nervos. Încercând să-și ascundă zbuciumul interior, puse mâna pe clanța ușii și pașii apăsat pe holul luminat, de o parte și de altă de mici raze de lumină, călăuzindu-i calea spre sala care găzduia "balul" din acea seară.
***
Puzderia de culori și zumzetul neîncetat produs de voci, îi dădu o agitație neînțeleasă. Înaintă în sala elegantă, împodobită cu boboci proaspeți de trandafiri și crini și luminată de razele strălucitoare ale lumânărilor, răspândite în întreagă încăpere de lampadarul ce cobora din tavan. Rochia simplă, albă, acoperită parțial de un șal bleu, asortat la o pereche de mănuși înalte până la cot, îi scotea în evidență silueta zveltă, conturându-i formele bine definite. Masca albă, elegantă, împodobită cu paiete de aceași culoare, îi era prinsă în fundă la spate, acoperindu-i buclele prinse lejer cu mici fluturi bătuți în pietricele. Picăturile mari de ploaie căzute pe părul carliontat, îi străluceau, asemenea unor mici diamante.
De cum făcuse primii pași în încăpere, simți insistentele și curioasele priviri aruncate de chipurile mascate ale celor prezenți. Se strecură cu greu printre aceștia, încercând să găsească o faţă familiară, sau măcar pe aceea a gazdei seratei.
Pantofii din satin, legați de încheieturile picioarelor cu panglici fine, nu făcură nici un zgomot, când Caroline se îndreptă către un grup de bărbați de la baza scării. Costumele elegante, în nuanțe puternice, o făcură să zâmbească inconștient, dând la iveală cel mai radiant zâmbet.
***
În cele din urmă Lucas o descoperi pe Caroline în mulțimea agitată a acelei seri. Întâmplarea făcuse să ridice privirea tocmai când tânăra se îndrepta cu pași vioi spre grupul lordului Faringdon, de cealaltă parte a încăperii. Rochia elegantă pe care o purta i se involbura la picioare, făcându-i mersul să pară mai mult un plutit. Chiar dacă masca lipită de chipul ei îi ascundea o parte a feţei, putea să jure că vede clar trăsăturile ei delicate la fel ca în ziua când o scoase din apele învolburate, care riscau să o înece. Odată amintite acele clipe, simți din nou acel tremur zguduindu-i trupul și o pulsație arzătoare cuprinzandu-i mijlocul. Se încruntă la propriile gânduri, retrăgându-și în același timp privirea de pe trupul Carolinei, hotărât să nu-și mai lungeasca agonia, punându-și chiar din această seară planul în aplicare.