Cosa Nostra

Capitolul 24

"—You're playing with fire.
—There are worse things to play with. "

      Elizabeth închise ochii pentru o secundă, inspirând mirosul specific, puternic al cafelei care îi încălzea mâinile. Putea simți pe limbă fierbințeala, gustul amar, care încă nu reuși să îi pătrundă în gură. Ai fi putut număra până la șaizeci ori ai fi putut-o transporta pe Elizabeth de la Trapani până la conacul Kane și senzația ar fi fost aceeași.
        Pentru că peste amărâta aceea de secundă, femeia se aștepta să deschidă ochii unui alt peisaj: patul cu baldachin, cearșafurile din satin roșu, covorul uriaș, cu franjuri moi și pufoase mângâindu-i degetele, geamurile largi acoperite de perdele grele.
      Dar se trezi acolo, în balansoarul ei de bunicuță, la balconul conacului lui Venier, cu marea tronând în toată imensitatea ei albastră. Mirosul dulce de levănțică fu substituit de cel sărat al apei, iar frumoasa ei încăpere, de cei patru pereți în care prezența lui Alessandro pulsa prin fiecare petec de material. Trecuseră luni întregi, dar uneori dorul de casă o lovea în valuri năprasnice și era gata să facă cele mai necugetate gesturi pentru a revedea pentru o ultimă dată casa în care crescuse.

      Strânse neputincioasă cana în mâini, când amintirea cuvintelor lui Mercedes îi strivi până și cea mai ascunsă și moale coardă- Robert demolase toată clădirea ca să găsească blestematele acelea de documente.
      Era un gând care îi trecea adesea prin cap, dar pentru care se admonesta serios: cât de mult îl ura pe Mark Kane pentru că dăduse unei copile ca ea responsabilitatea foilor damnate, conștiința de a le avea în pază și de a fi urmărită de întreaga lume interlopă din cauza lor! De câte ori ajunsese la concluzia că ar fi fost cu mult mai ușor să i le dea pur și simplu lui Venier! Dar răzbunarea? Cum rămânea cu oferirea unei pedepse care să echilibreze măcar cumva durerea prin care Alessandro o făcuse să treacă.

      Buzele lui.

      Amintirea bruscă îi schimonosi fața și se ciupi cu toată forța de coapsă, în încercarea de a-și ține în frâu gândurile nu numai nepotrivite, dar și total irelevante. Acela fusese un moment de slăbiciune și prostie din partea amândurora, pentru că erau extenuați și trecură prin multe în ziua aceea. Atâta tot. Nici măcar nu merita atâta bătaie de cap, pentru că, în mod evident, nu avea să se mai repete vreodată.

      Tornada din cap o determină să lase dezgustată ceașca de cafea pe măsuța din sticlă a balconului și să părăsească încăperea, inenționând să caute altceva care să îi ocupe atenția. O ceartă cu Eleanor ar fi fost oportunitatea perfectă de a elibera tensiune, așa că spera din tot sufletul să o găsească la parter. Tot ce auzi, în schimb, fură voci fioroase și una în particular, care îi trezea fiori de fiecare dată.

      —Alessandro, e nebunie curată! Nu a trecut nicio lună de când..., pauza ce urmă o derută pe Elizabeth, dar vocea Cassandrei căpătă iar putere, iar femeia își continuă discursul cu aceeași înverșunare, de când el a încercat să omoare cei mai importanți membri ai organizației. Și Kane? Abia ai reușit să o recapeți ultima oară.

      —O să arăt slăbiciune dacă nu organizez un eveniment pe care obișnuiesc să îl țin de ani de zile. Nu pot să îi las să creadă că o figură nou apărută, cu o putere și influența încă incertă, mă sperie. Iată asta ar fi nebunie curată.

      Elizabeth avea atât de multe întrebări, încât reușea cu greu să acorde suficientă atenție cuvintelor lui Venier. Găsea deosebit de straniu faptul că el chiar părea să se consulte cu mama lui și mai mult, își justifica alegerile în fața ei.