Cosa Nostra

Capitolul 16

"—I'm not eager to face life again.
Think I'm a coward?
—No, I think you're unhappy ."

Alessia. Numele făcea tâmplele lui Elizabeth să zvâcnească de câteva zile deja; nu auzise vreodată de ea și era al naibii de sigură că îl urmărise pe Venier îndeaproape dintotdeauna. I se părea de neconceput că, în clipe de delir, cineva ca Alessandro ar fi rostit numele unei...femei; i se părea mult prea uman pentru o bestie ca el. Nu îl mai văzuse pe bărbatul care îi pricinuise atâtea bătăi de cap de zeci de zile, iar pauza psihologică de el îi făcea bine, o făcea să se simtă liniștită, oricât de straniu ar suna, dată fiind situația ei. Nu mai avea dureri de cap, amețeli și nopți nedormite din cauza unor răni fără origine și cauză; se complăcea vieții ei de prizonier într-un conac în care nici nu era nevoită să vadă mai mult de câțiva oameni pe zi. În toată stupiditatea gândului, găsea că nu mai fusese atât de degajată și lejeră în ceea ce privește toată dilema suferindă a vieții ei de ani de zile, de când era doar o copilă fără responsabilități. Lua mesele principale ale zilei cu toți membrii conacului, mai puțin Alessandro, desigur și găsea asta extrem de ciudat- faptul că pe ei nu părea să îi deranjeze să mănânce la aceeași masă cu o persoană care le-ar ucide cu plăcere oricând. O ignorau, la rândul lor, unica care își mai permitea replici acide fiind, în mod evident, Eleanor. Liz se întreba dacă toată atitudinea lor provenea dintr-un ordin neînțeles al lui Venier sau dacă pur și simplu ființa ei le era total indiferentă; realiza cu greu că o durea oricare dintre variante. Încercase de multe ori să afle de la Matteo sau Valentino ce se întâmplase cu două săptămâni în urmă, dar până și unicii oameni care vorbeau cu ea refuzau să îi dea cel mai mic indiciu despre situația încurcată; tot ce primea era un rece: "Caută-ți de treabă, principessa." Ura să se afle în ceață mai mult decât orice pe lumea aceea neguroasă în care îi era dat să trăiască, iar acum se afla în situația tulburătoare în care nu știa cine avea în plan să o omoare. Blestematul de Robert îi adusese pe cap toată mafia italiană, iar acum trebuia să se păzească nu numai de familia Venier, dar și de celelalte nume pe care le auzise de la Alessandro la petrecere. Se întreba dacă Romano sau Camberra sau Rizzo și-ar fi permis să încerce să o fure chiar de sub nasul lui Alessandro, dar i se părea mult prea stupid și lipsit de tact chiar și pentru italienii pe care îi desconsidera atât de mult. Se întreba dacă pe asta miza, de fapt, Venier, dacă acesta fusese mărețul lui plan de la început. Cu cât mai mult îl analiza, cu atât mai bine începea să realizeze cât de ingenioasă a fost ideea lui; serata aceea se solda în orice caz cu un răspuns pentru el- acum putea fi sigur că niciunul dintre cei mai mari rivali ai lui nu încercase să o ucidă pe Liz la depozit. Această revelație târzie trezea, totuși, o mulțime de alte întrebări- cine reușise să treacă nedectat de radarul lui Alessandro, dar și să dețină suficientă putere încât să organizeze o întreagă încercare de sechestrare? Toată situația o lăsa rece. O surprindea cât de schimbătoare îi era firea- uneori era gata să miște munți din loc pentru a-și atinge scopurile, iar alteori ar fi luat cu plăcere un pistol chiar din mâinile lui Venier și și l-ar fi îndreptat cu ușurință spre tâmplă. Situațiile prin care trecuse în casa aceea o făcuseră atât de moale și maleabilă, încât uneori i se părea că nu fusese vreodată cu adevărat puternică. I se părea că ajunsese acolo atât de crudă, ca o păpușa de porțelan, care dăduse numai ordine până atunci; așa și era probabil. Briza răcoroasă venită dinspre mare contribuia mult la modul lejer în care își analiza propriile gânduri; nici măcar nu era chinuită de ura de sine sau de regrete sau de dezgustul propriului declin. În fapt, îi era totul incredibil de indiferent. Să nu îl vadă pe Venier pentru o perioadă atât de lungă de timp avea, aparent, acel efect asupra ei. Numai un lucru o măcina cu adevărat în zilele acelea- ce naiba urma să facă Alessandro cu ea? Doar nu putea să o țină la nesfârșit în casa lui; ar fi fost stupid și ireal.