Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 7

     În tot acest timp,roșcata scoate în liniște câte o fașă,pe care o așează cu grijă lângă ea.

— Dă-mi mâna,zice aceasta după un timp.

— Nu crezi că e cam devreme ?Nici măcar nu mă cunoști,și deja vrei să ne căsătorim.Ai curaj nu glumă!

— Kyan,vrei să nu mai fi sarcastic pentru câteva minute?Nu e deloc amuzant.

— Nu?o întreb pe același ton.Toate fetele pe care le-am întâlnit până acum mi-au spus că sunt atrase de sarcasmul meu.Ești prima fată care-mi spune să nu mă mai port așa.

— Nu mă interesează ce cred altele despre tine,îmi spune pe un ton înțepat continuând să lucreze cu fașele.

     Încep să râd zgomotos la auzul remarcii ei,însă mă opresc imediat ce ochii mei întâlnesc privirea sa serioasă.Îi întind în cele din urmă mâna și în clipa în care pielea mea face contact cu a sa,simt un fior rece pe șira spinării.O privesc câteva secunde pe cea din fața mea,încercând să caut în mișcările sale vreo urmă de ezitare,însă roșcata pare stăpână pe sine.Execută mișcările cu o precizie pe care n-am mai n-am mai întâlnit-o niciodată la vreun asistent medical începător.Pare că știe ce face,căci nu eztă nicio clipă.Desface fașa murdară cu grijă,și în clipa când ajunge la pansamentul pătat cu sânge,mă privește ca și cum ar vrea să mă întrebe dacă mă doare.După câteva clipe în care se rezumă doar la a mă privi în ochi,î n clipa când ajunge la pansamentul pătat cu sânge,mă privește ca și cum ar vrea să mă întrebe dacă mă doare.După câteva clipe în care se rezumă doar la a mă privi în ochi,în cele din urmă dă glas întrebării:

— E în regulă dacă o desprind?Te doare?

— Poți s-o desprinzi,îi răspund,încercând să-mi ascund durerea ce a început să mă încolțească din toate părțile.

      Cu ajutorul apei oxigenate desprinde pansamentul însângerat,dezvăluind o rană ce este pe de parte de a se fi vindecat.Ce cremă o fi folosit Maddison?Roșcata aplică cu grijă un unguent pentru vindecarea mai rapidă,și în clipa în care îmi atinge zona rănită tresar ușor,lăsând să0mi scape un icnet scurt.Se oprește imediat,analizându-mă cu atenție.

— Ce e?o întreb exasperat.Mă ustură.Ia-o mai ușor,că nu-s făcut din fier.

— Iartă-mă.O să încerc să fiu mai blândă.

     Între noi se lasă din nou tăcerea,întreruptă din când în când de ticăitul ceasului de pe perete.E atâta liniște între noi încât am impresia că-mi pot auzi propriile gânduri.Uneori e așa greu să-mi controlez vocile din adâncul minții,încât uneori simt cum acestea îmi acaparează întreaga ființă,întregul corp.

     Niciodată în viața mea nu m-am simțit mai stânjenit ca acum.Prezența ei aici mă face să mă simt din ce în ce mai confuz.Cu fiecare minut ce trece simt o stare inexplicabilă de discomfort.Dar eu nu sunt așa.Kyan Magnuson nu poate simți asta.Nu acum când e pe cale să plece pentrutotdeauna din acest oraș sufocant.

       Soneria telefonului e singurul ce reușește să mă scoată din starea asta de tot rahatul.Iau mobilul de pe măsuța de cafea din fața mea și răspund,fără să mă mai uit la numele apelantului.

— Kyan,frate,ce mai faci?mă întâmpină vocea lui Damien de la celălalt capăt al firului.

— Bine,amice,spun cu jumătate de gură.Dar tu ce faci?Ai ajuns în oraș?

— Da și voiam să te întreb dacă n-ai vrea să ieși cu mine și cu Madd la o petrecere în seara asta.

— Nu știu,amice.Sunt obosit,și acum chiar nu pot,spun privind-o pe roșcata de lângă mine,care a început să strângă pansamentele murdare de pe masă.