Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 24

Kyan

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Adrian Păunescu – Rugă pentru părinți

— Avem planuri pentru weekend-ul ăsta? vine întrebarea Aylei, imediat după micul dejun.

— Nu știu, vrei să facem ceva anume? Am putea ieși la cină, sau să vedem un film pe Netflix și să ne îndopăm cu înghețată și ciocolată.

— Hmmm, nu prea cred. De fapt, aș vrea să mergem la mare, îmi spune afișând acel zâmbet inocent pe care fetele îl folosesc de fiecare dată când vor să obțină ceva.

Ea nu are nevoie să folosească „mutra de cățeluș", pentru că orice dorință ar avea, eu voi fi aici ca să i-o îndeplinesc, iar dacă vrea să mergem în clipa asta la mare, atunci mergem la mare. Nu e nimic mai frumos decât să o văd cum îmi zâmbește și cum se bucură de orice lucru mărunt din viața ei.

— Dorința ta e poruncă pentru mine, domnișoară. Ultima oprire e la mare!

— Doar nu vorbești serios?

— Ce te face să crezi că te mint? N-ai zis mai devreme că vrei să vezi marea?

— Ba da, dar nu m-am gândit că o să vrei să-mi îndeplinești dorința.

— Ți-am promis că voi face tot ce-mi stă în putință ca să te fac fericită. Și hai să începem chiar din acest moment.

— Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, îmi spune Ayla sărindu-mi în brațe și acoperindu-mi obrajii cu pupici. Nu știu cum am să-ți pot mulțumi vreodată pentru tot ce faci pentru mine.

— Doar zâmbește, Ayla. Zâmbetul tău e cel mai frumos cadou, așa că doar zâmbește.

— Chiar mergem la mare?

— Doar dacă vei ieși acum pe ușa asta și mergi să-ți pui câteva haine într-o valiză. Între timp eu o să merg la mine ca să mă pregătesc, și ne vedem într-o jumătate de oră.

Entuziasmul i se citește pe chip, și asta nu mă poate decât bucura. Tot ce vreau e ca ea să fie bine, și nimic mai mult. Am lipsit ceva timp din viața ei, dar asta nu mă va împiedica să nu îmi țin promisiunea pe care mi-am făcut-o în ziua în care am decis să mă întorc la ea. Nici James și nici altcineva n-o va putea lua vreodată de lângă mine. Pentru că locul ei, este și va fi lângă mine. Pentru totdeauna.

După ce Ayla dispare în dormitor, strâng masa și spăl vasele în care am mâncat, iar mai apoi pregătesc câteva sandwich-uri pentru drum. Nu i-am spus încă unde vom merge, dar sunt sigur că indiferent de destinație, ea se va bucura oricum.

— Kyan ? Tu ești?

— Da, spun întorcându-mă spre ea.

— Ce faci? Parcă ziceai că mergi la tine să te pregătești. Faci sandwich-uri? mă întreabă apropiindu-se de masă și băgând degetul în borcanul cu unt de arahide.

— Va fi un drum destul de lung, și nu vreau să rămânem fără mâncare. Mai ales tu, completez, în timp ce pun al doilea sandwich în caserolă.