Kyan [FINALIZATĂ]

CAPITOLUL 3

Dintr-o dată, ușa salonului se deschide brusc, lovindu-se cu zgomot de de perete. Sunetul mă face să tresar, și să-mi îndrept privirea spre sursa acestuia. Când ochii mei, îi întâlnesc pe ai săi, simt cum toată furia acumulată în ultimul timp, stă să iasă afară. Dacă e ceva ce urăsc cel maim ult pe lumea asta, acela este unchiul meu, James, cel care stă în ușa salonului meu, privindu-mă ca pe un obiect odios, nedemn de el. Rânjetul de superioritate pe care îl afișează, îmi crează repulsie, și o stare predominantă de vomă pe vârful limbii. Dacă aș putea m-aș ridica din patul ăsta incomod, și l-aș pocni. Are mare noroc că mi-am rupt un picior și că n-am să mă pot ridica din pat nici acum, și nici în următoarea perioadă

— Ai fi putut să mori, Kyan! îmi spune pe un ton de afecțiune prefăcută.

— Și eu mă bucur să te văd, răspund săgetându-l cu privirea. Își menține acel rânjet enervant, însă ochii îi emană mânie. De ce ai venit?

— Am auzit că nepotul meu cretin a avut un accident. Ce-a fost în capul tău, băiete? mă întreabă, iar zâmbetul îi piere brusc.

— Cretin? îl întreb, imitându-i tonul enervant. De când îți pasă ție dacă mor sau trăiesc?

— Mi-am făcut griji pentru tine.

— Nu zău!? Dar na-m murit, James. Promit să anunț în presă când se va întâmpla asta.

— Băiete, nu-mi pune răbdarea la încercare! îmi spune pe un ton amenințător.

— Altfel ce? O să mă dezmoștenești? Uite ce e, James, chiar nu-mi pasă ce aveți de gând să faceți. Nu mă mai interesează absolut nimic ce are legătură cu familia aia. James mă privește mirat. Probabil nu s-ar fi așteptat la replica asta. Pe același ton de mai devreme continui: nu știu ce-ți închipui tu despre mine, dar te asigur că pe mine nu mă vei vedea niciodată îmbrăcat la costum și umblând de colo-colo prin firma voastră.

— Nu poți face una ca asta, familiei. Tatăl tău și cu mine am muncit pe brânci pentru ca firma asta să ajungă unde e astăzi. Nu poți să dai cu piciorul viitorului tău.

Simt cu furia îmi cuprinde întreg corpul. Sângele îmi pulsează cu putere prin vene, bătăile inimii se accelerează pe măsură ce cuvintele unchiului meu, mi se întipăresc pe creier.

— Familia asta n-a făcut nimic pentru mine, spun nervos. Și nici eu nu voi face ceva pentru ea. Eu nu mai am familie, m-ai înțeles? îl întreb accentuând ultimele cuvinte.

Expresia feței i se schimbă brusc. Devine furios, pupilele i se măresc, iar privirea sa o susține insistent pe a mea.

— O să regreți foarte mult cuvintele pe care le-ai spus!

Tonul pe care mi-a vorbit a sunat îngrozitor, și cu toate că uneori James mă înspăimântă, decid să nu-i răspund la amenințări. În schimb, acesta deschide ușa, dintr-o dată, și fără să îmi mai arunce vreo privire, părăsește camera, trântind-o în urma sa.

Se lasă liniștea din nou. O liniște în care-mi pot auzi până și bătăile inimii. Închid ochii pentru câteva minute, încercând să procesez toată conversația mea cu James de mai devreme. Automat în minte mi se formează imaginea fetei cu părul ca de foc, care mi-a salvat viața în urmă cu două zile. Cuvintele sale îmi răsună cu ecou în minte, ca și când cineva le-ar fi pus pe repeat: "Te rog nu mă părăsi."

Deschid ochii, și am nevoie de câteva clipe pentru a mă obișnui cu lumina puternică. Durera își face din nou simțită prezența, parcă mai puternică ca niciodată. Strâng cu putere cearșaful în pumni, înăbușindu-mi un țipăt. Cu un mic efort reușesc să apăs butonul pentru urgențe, despre care mi-a menționat asistenta acum ceva timp. Nu observ că e cineva e în salon, decăt abia atunci când o siluetă subțire se apropie de patul meu. În momentul în care privirea mea o întâlnește pe a ei, încremenesc: părul de culoarea focului îi cade în bucle perfecte,peste umeri: "Te rog nu mă părăsi ",aud în urechi pentru a doua oară, în ultima jumătate de oră.