Caută-mă

Sunt aici #5

14 mai, scrisoarea a 7-a.
Nu ti-am mai scris de ceva vreme.
Deşi viata mea e la fel de monotona si devine o rutina din ce in ce mai greu de suportat pe zi ce trece, s-au intamplat multe. Am incercat sa ma ascund in carti, in exercitii fizice si probleme la mate, departe de orice urma de scenariu sumbru sau problema reala. Am devenit mai distanta, nepasatoare si in acelasi timp responsabila si ceva mai organizata, dar totusi aceeasi. Ori m-am dezvoltat, ori am inceput s-o iau razna, cert e ca ma simt mai stapana pe mine si-mi place.
In urma cu mai bine de doua luni simteam ca nu mai pot controla nimic in jurul meu, dar in acelasi timp totul incepuse sa se lege si imi mergea bine, iar atunci universul a decis sa intervina si mi-a tulburat cursul obisnuit al vietii. Si uite-ma acum, dupa 65 de zile, gandindu-ma ca n-o sa te mai astept niciodata unde obisnuiam s-o fac si ca n-o sa te mai vad in aceleasi zile pe saptamana, la aceleasi ore. Ca nu am apucat sa imi iau la revedere de la multi oameni care candva insemnau ceva pentru mine si care mi-au influentat, probabil, alegerea pe care urmeaza s-o fac in lunile ce urmeaza. Candva a fost ultima zi in care i-am urat pe toti din tot sufletul, gandindu-ma la ziua in care nu vor mai face parte din viata mea, ca sa realizez ca mi-ar fi placut, totusi, sa imi iau "ramas bun" asa cum trebuie, nu doar de la ei, ci de la o etapa din viata mea care cu siguranta va conta enorm mai tarziu.
Se pare ca universul ne vrea in continuare impreuna, ca tu nu faci parte din acele persoane si ca vei face in continuare parte din povestea mea, ca vei fi in continuare o parte importanta din dezvoltarea mea si ca nu voi ramane cu regretul ca ultima data cand te-am vazut am refuzat sa-ti vorbesc.
Mă vei găsi, candva, curând.