capitolul iii

77 14 70
                                    

CAPITOLUL III - VEVERIȚA DIN COPAC ȘI GRAJDUL CAILOR
_____________________________

CAPITOLUL III - VEVERIȚA DIN COPAC ȘI GRAJDUL CAILOR _____________________________

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

          Kang Taehyun tocmai a terminat sesiunea de vânătoare din acea seară. Era fericit că, în sfârșit, putea merge la o plimbare prin ținutul Clanului Vântului. Acesta era format în mare parte dintr-o câmpie întinsă de unde vânau exclusiv iepuri, dar aveau și o bucată de pădure lângă granița cu Clanul Tunetului. Exact în acea mică fâșie de copaci voia Taehyun să se plimbe.

          Ca într-o plimbare, băiatul traversă la pas câmpia. Pe drum, s-a întâlnit cu unele persoane care îl întrebau unde merge. Unele îi spuneau să aibă grijă să se întoarcă la timp pentru cină și pentru anunțurile de seară ale liderului, alții îi împărtășeau dorința de a merge și de a se recreea, dar nu aveau energia necesara să meargă până la liziera pădurii. Lui Taehyun nu i se părea obositor acest drum, ci mai mult distractiv.

          Când ajunse lângă primul fag, se întoarse pe călcâie și privi în spate, privind la peisajul minunat, mereu i-a plăcut să admire natura. În depărtare, stânca unde se ascundea tabăra Clanului se vedea ca un dinte într-o gură complet știrbă. La apus, soarele cobora, începând să se ascundă după dealurile de la capătul teritoriului. Ziua fusese caldă și plăcută, așa a fost de multe zile. În partea opusă soarelui, o lună aproape plină se înalța palidă pe cerul apusului. În două zile urma Adunarea de pe Insulă.

          Se întoarse pe călcâie și porni la pas prin mica bucată de pădure. Înainte, cele două Clanuri vecine se luptau pentru această parte a teritoriului, dar când Stea de Foc și Stea Înaltă au devenit lideri, s-au înțeles pe cale pașnică și au dat această parte Clanului Vântului. A fost o decizie importantă nai ales pentru vraci, deoarece nu toate plantele care se găseau în pădure se găseau și pe câmp.

          În lumina puternică a soarelui ce apunea, i se păru că vede ceva ciudat într-un copac. Își miji ochii într-acolo, dar tot ce putu să vadă fu o strălucire mai roșie ca însuși soarele. Poate era o veveriță, iar cu intenția de a o vedea mai îndeaproape, s-a apropiat de copac.

          Nici el, nici „veverița" nu se așteptau la această întâlnire.

          Pe creanga cea mai de jos a unui castan puternic și verde, stătea Kim Jeohwa, împreună cu micul ei șoricel de companie, Haeyo. Multă lume consideră ciudată această apropiere, dar fata adora lucrurile pufoase, iar acest animal avea clar blana foarte moale. Odată ce l-a găsit, l-a spălat cu mare grijă și la purtat cu ea. În desaga pentru săgeți avea un loc special în care se ascundea, și nu ieșea de-acolo până când nu punea fata mâna pe el.

          Jeohwa stătea în acel copac de câteva ore bune, bucurându-se de mângâierea caldă a razelor solare, ce acum dispăreau, care se întrezăreau printre crengile dese ale copacului. A făcut parte din patrula de vânătoare de la amiază și secundul i-a spus că nu avea altă treabă pentru ea, ceea ce era chiar perfect. Din acea clipă a plecat din tabără spre acest petic de pădure, pentru a sta liniștită și sigură într-o zi atât de caldă.

warriors: shadow of the mountain | apply-fiction Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum