Capitolul 20 - Max

3.3K 275 34
                                    

— Max...ar trebui să dormi, îmi spune ea după câteva momente în care m-a fixat cu privirea. Apoi se ridică și se îndepărtează, lăsându-mă singur și dezamăgit în urmă.

Știam că probabil o voi îndepărta dacă îi voi spune toate lucrurile pe care i le-am zis, dar trebuia să o fac, iar alcoolul mi-a dat curajul necesar. Am băut toată noaptea încercând să mi-o scot din cap. Mike și Paul au încercat la început să îmi bage pe gât câteva fete pe care le invitaseră, dar după ce au văzut că nu prezint nici cel mai mic interes, m-au convins să merg la ea să îi recunosc ceea ce simt pentru ea.

Și așa am ajuns la ușa ei.

Credeam că odată ce mă voi destăinui în fața ei mă voi simți mai ușurat. Dar eu nu mă simt deloc ușurat în momentul ăsta, ci dezamăgit. Poate că m-am grăbit, poate că trebuia să aștept până s-ar fi finalizat divorțul. Dar cum să fac asta, când mi-o doresc cu fiecare celulă din corpul meu?

Mă decid să plec, pentru că este mai mult decât evident faptul că am speriat-o și că dacă aș rămâne nu aș face decât să înrăutățesc lucrurile. Exact când mă ridic de pe canapea, ușa livingului se deschide, și după ea apare Katherine, cu un pahar de apă în mână.

— Ia asta, îmi spune și se apropie de mine întinzându-mi paharul și o pastilă. Este o aspirină, adaugă și mă îndeamnă cu o mișcare a capului să înghit pastila.

— Mulțumesc, spun, apoi execut. Katherine, îmi pare rău dacă...

— Nu, Max, mă întrerupe ea. Mie îmi pare rău. Nu am vrut niciodată să îți dau speranțe deșarte, și nu am intenționat niciodată să flirtez cu tine. Te plac, Max, dar se întâmplă prea multe lucruri în viața mea în momentul de față. Divorțul, custodia lui Cassie, magazinul, toate astea îmi ocupă deja mult prea mult timp, și mă consumă de toată energia. Nu caut o relație în momentul ăsta, așa că cel mai bine ar fi să rămânem în stadiul de prieteni, pentru că știu cât te adoră Cassie. Dar între noi nu poate fi nimic, Max. Îmi pare rău, încheie ea discursul.

        — Deci mă placi, constat eu.

        — Max! Atât ai auzit din tot ce ți-am zis? mă întreabă ea nervoasă.

        — Ești frumoasă când ești nervoasă. De fapt, ești frumoasă mereu, îi mărturisesc.

        — Max! Vorbeam serios aici, pufnește blonda mea preferată. E adorabilă când e nervoasă!

        — Și eu la fel, Kath. Am auzit tot ce ai spus, dar singura parte care mi-a plăcut a fost când ai recunoscut că mă placi. Deci, va trebui să te contrazic, iubito. Și eu te plac, așa că nu voi renunța până nu îmi vei acorda o șansă, îi zic pe un ton arogant, apoi mă apropii de ea, până când ne mai despart doar câțiva centimetri. Dar voi avea răbdare, completez șoptit.

         — Așa încăpățânat ești mereu? mă întreabă amuzată.

— Doar atunci când îmi doresc ceva cu toată ființa mea, îi șoptesc aproape de ureche, simțind cum corpul i se încordează lângă mine.

Mă fixează cu ochii ei albaștri, care se uită la mine de parcă ar căuta să se convingă că este adevărat ceea ce îi spun. Zâmbetul i-a dispărut de pe față, și înghit în sec atunci când își așează o palmă pe obrazul meu, și mă mângâie cu degetele ei subțiri. Stăm în liniște minute bune, timp în care mi-aș fi dorit să îi pot citi gândurile. Mă aștept să se îndepărteze oricând, așa că tot ce fac este să îi imit gesturile, mângâindu-i la rândul meu obrazul.

În liniștea păduriiWhere stories live. Discover now