În liniștea pădurii

Capitolul 19 - Katherine

         M-am întrebat de multe ori cum ar fi fost viața mea dacă nu m-aș fi îndragostit de Kyle. Oare aș fi rămas în Ashton? Cum ar fi decurs zilele mele? Un alt lucru la care mă tot gândesc este dacă regret că am luat decizia pe care am luat-o atunci, de a mă muta cu Kyle imediat după ce am terminat liceul. Probabil că nu, pentru că altfel nu aș mai fi avut-o pe Cassie.

        De o săptămână am început să muncesc. Luni am ieșit, așa cum mi-am propus, să îmi caut ceva de lucru. Prima oprire a fost și singura, la magazinul familiei White. Întâmplarea a făcut ca Jack să fie în căutare de o casieră, așa că am început munca în aceeași zi. Jack a fost surprins să audă că îmi caut de muncă, pentru că toată lumea știe că sunt doar în vizită, iar faptul că mi-am luat un serviciu nu poate decât să însemne că am de gând să mai rămân o perioadă.

        Așa că i-am spus lui Jack despre divorț, folosind aceeași variantă pe care o știe toată lumea. Kyle m-a înșelat, iar eu l-am părăsit. Nu este nevoie ca lumea să știe toate detaliile, ar putea ajunge ușor la urechile mamei, și deși tratamentul dă rezultate, nu vreau să-i risc starea de sănătate inutil.

        Jack mi-a fost un bun prieten în copilărie, și m-am bucurat să îl redescopăr după atâția ani. Este același tip educat, simțit, grijuliu, un adevărat gentleman. Are aceleași trăsături frumoase, ușor înăsprite acum din cauza trecerii anilor. Este cu patru ani mai mare decât mine, are o fetiță de șase ani, iar soția lui a pierdut în urmă cu doi ani lupta cu cancerul. De atunci, Jack își dedică tot timpul magazinului și Sarei, fiica sa.

Cassie s-a obișnuit repede cu ideea că voi fi plecată la serviciu în fiecare zi din cursul săptămânii, urmând ca weekendurile să ni le petrecem doar împreună. Cu siguranță nu ar fi acceptat atât de ușor ideea dacă nu era Max. În fiecare dimineață, mă așteaptă în fața casei cu o cafea, înainte să plec la muncă, apoi petrece câteva ore cu Cassie, jucându-se și mai nou, învățând-o fel de fel de lucruri, prin intermediul unui joc inventat de el.

Noi suntem în continuare prieteni, și exceptând câteva priviri mai îndrăznețe, sau unele replici cu substrat, Max pare că a înțeles stadiul relației noastre. Desigur, atunci când nu este atent, îl analizez. Mereu o fac. Părul lui negru și destul de lung cât să îi acopere fața atunci când stă aplecat, sau ochii lui negri care sclipesc atunci când este fericit, sau sunetul vocii lui, și felul în care și-o subțiază atunci când se joacă cu micuța mea...toate mă fac să înghit în sec.

Dar revin cu picioarele pe pământ atunci când îmi amintesc câți ani are și de faptul că viața mea este o mare dramă de care el nu are nevoie.

        Astăzi este sâmbătă, și așa cum am promis, mi-am petrecut toată ziua cu Cassie. Am fost la fermă cu tata, apoi la cumpărături, am gătit împreună, ne-am jucat și ne-am uitat la desene. Nu este de mirare că micuța mea a adormit imediat ce a făcut contact cu patul. Părinții mei s-au retras și ei în dormitor, iar eu am de gând să profit de seara liberă pe care o am pentru a vedea câteva filme pe care le-am închiriat astăzi.

         Nu îmi amintesc când este ultima dată când am făcut asta, așa că mi-am făcut un bol mare cu popcorn, mi-am luat o pernă și o pătură pufoasă, și m-am întins pe canapea, unde am de gând să rămân până dimineață.

         Probabil că am ațipit, și habar nu am cât este ceasul când sunt trezită de câteva bătăi ușoare în ușa de la intrare. Mă ridic buimacă de pe canapea, înfășor pătura în jurul meu și mă îndrept cu pași mărunți spre intrare, neștiind cine ar putea fi la ora asta. Pe hol, arunc un ochi la ceasul de pe perete. Trei dimineața.