Mici firicele de lumină se desprind din spațiul îngust făcut de cea mai fină și îngustă lamă. Acea lumină mă ține treaz, pretinzând că nu știu cum pot deschide ușa spre ziua de mâine. Cu acel cuțit pe care l-am ținut ascuns în inimile noastre, fără de care am rămas fără dragoste.
Haide să sperăm la un cer fără stele, pentru că tăieturile noastre fine pictează cerul pentru noi. Lumini puternice pătrund întunericul cerului, lăsând în urmă lumea noastră mult visată. Atunci simți cum lumea fuge mult prea repede pe lângă tine. Mult prea repede, trăindu-ți viața și adăugând la ea numai lucrurile pe care le poți face.
Închizi ochii, în acea noapte fără stele, și simți prezența iubită, care, este mereu alături de tine, apoi nu mai înțelegi ce este iubirea.
Haide să sperăm la un cer lipsit de strălucirea stelelor. Să luminăm întunericul cu lumina palmelor noastre tăiate de o lamă mult prea fină. Lumina îți desenează zâmbetul duios, iar momentele în care nu ne putem întâlni ne învață adevăratul sens al iubirii.
Nu vreau să rămân fără timp, chiar dacă nu ești aici. Prin ele nu suntem singuri. Haide să sperăm la un cel fără stele, pe care să îl pictâm noi cu lumina puternică care își găsește îzvorul în palmele noastre. Prin ele ne putem vedea lumea de vis.
Doare uneștele. Suprapune tăieturile făcute de lama hârtiei albe, pătate de micile raze de lumină ce izvorâsc din interiorul dragostei față de tine.
CITEȘTI
Amnezii
Short StoryFurtuna își face de cap, devastând micul părculeț din fața casei. Hârtiile de la examenul de matematică au format o tornadă supărată și răzbunătoare din cauza notelor mici. Băncile sunt învelite în frunzele decolorate de timp, iar picurii de ploaie...
