Only Tears #J.JK.

Capitolul 26

Sângele îmi zvâcnea în vene și tot odata cu ele și inima ce nu mai era în armonie cu tot trupul.

Cu fiecare pas eram mai aproape să aflu adevărul.

Să mă confrunt cu tatăl meu.

Să smulg adevărul de la el.

Bănuielile mele mă bântuiau, doream să termin mai repede cu asta.

Să am întorc la Hye-Hee.

Să o iau în brațe.

Să îmi lipesc buzele de ale ei.

Să nu îi mai dau drumul.

Deschid ușa depozitului și il văd.

Cu piciorul drept peste cel stâng și cu spatele rezemat de spătarul scaunului mă aștepta.

Cu privirea ațintită spre el mă îndrept cu pași repezi dornic să aflu adevărul.

-Fiul meu!

- Nu mă lua cu dulcegări, spune-mi tot!

- De asta ne aflăm aici, ași fii dorit să nu afli așa.

-Spune-mi!

-I-a un loc.

-Spune-mi odată! Spune-mi ce e cu ea!

Lovesc scaunul și se prăbușește.

                       •Hye-Hee•
                         ~~~~~~~

-J-Hope nu locuiește cu voi?îl întreb pe Tae.

-A locuit cândva, însă și-a cumpărat propria casă.

-Ar trebui să mergem și la el.

- Nu o să îl găsiți, ne informează acesta, este plecat la un concurs de dans și sunt sigur că nici el nu știe prea multe.

Sunăm la sonerie și ne răspunde în cele din urmă.

-Cu ce plăcere pe la mine? Intrați.

Ne poftește înăuntru și ne servește cu câte un pahar de apă.

-Deci? Nu mi-ați răspuns.

-Ni s-a făcut dor de tine și am venit să te vedem. răspunde Tae etalându-și zâmbetul pătrățos.

- Jin nu a fost pe la tine? Il căutăm. întreba Jonghyun serios.

- Da, mi-a facut ceva de mâncare, îmi era dor de bucatele lui însă a plecat.

-Știi unde s-a dus?

-Acasă presupun.

-Știi ceva despre Jungkook?

-Nu l-am mai văzut de 2 zile.

-Nu mai putem rămâne, pentru asta am venit, am crezut ca știi ceva

-Îmi pare rău că nu v-am putut ajuta.

- Ahhh...nu știu ce ar trebui să mai facem! mă plâng după ce l-am dus pe Taehyung acasă.

-Mergem în Seul, mergem la casa doamnei misterioase. Nu avem timp de pierdut, haide!

O mână mă zgâlțâie și mă trezesc speriată.

Am adormit pe drum, iar acum oppa mă înștiințat că am ajuns.

-Crezi că e târziu pentru a afla niște răspunsuri? întreb încă somnoroasă.

-Nu, acum coboară.

Ne aflăm în fața uși.

În spatele misterelor.

Puteam află adevărul doar dacă treceam de acel prag.

Junghyun îmi vede ezitarea așa că bate el în ușa.

Pași se auzeau din ce în ce mai tare.

Cu fiecare pas eram mai aproape de adevar.

Dar chear puteam află adevărul de la o singură persoană?

Vreau ca Jungkook să nu mai sufere singur, să trecem împreună peste toate.

Să mă ia în brațe.

Să își lipească buzele de ale mele.

Să nu îmi mai dea drumul.

Îl vreau lângă mine.

Ușa se deschide și încet, încet se ivește o siluetă micuța și foarte slăbuță.

Puteam pentru prima dată să îi văd fața.

Arată foarte bine pe lângă faptul că avea cearcăne puternic vizibile și era slabă.

- Bună seara!

-Ajutați-mă vă rog! Copilul meu nu se simte bine. Are frebă, vă rog ajutați-mă!

                            •Autor•
                             ~~~~~

Mama își mângâia copilul ce se află pe patul de spital cu o perfuzie, buzele întredeschise și uscate.

Hye-Hee își pune mâna pe umărul acesteia.

- Cum îl cheamă?

-DongBin.

-DongBin v-a fi bine.

Nu își putea imagina cât de aproape este de ea, că o vede, că o atinge. În orce moment credea că o să cedeze. Asta a și facut.

Se află în brațele ei, și mai aproape de ea dându-și frâu liber lacrimilor.

-Nu aveți pentru ce să vă îngrijorați. Doctori s-au ocupat de el, trebuie doar sa se odihnească.

Nu acesta era motivul lacrimilor ei, motivul se află în brațele sale.

O strase și mai tare dorind să nu îi mai dea drumul.

Se îmbată cât putu cu mirosul ei, nu avea să mai trăiască încă o dată momentul acesta.