•Autor•
~~~~~~
Se aflau la spital încercând să afle vești de la cineva. Nicio asistentă nu dorea să le răspundă la întrebări.
Au chemat ambulanță, o doamnă în jur de 30 de ani a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada.
Își făceau griji pentru ea deși nu o cunoșteau, doreau ca totul să fie în regulă.
După câteva ore doctorul a ieșit din sala de operații.
- Cum este? sar toți pe doctor.
-Operația a fost efectuată cu succes. Acum asteptam semne de la rudele acestea. Din câte am înțeles nici unul din voi nu o cunoaște.
-Putem să o vedem? întreabă Hye-Hee.
-De mâine o puteți vedea, trebuie să se odihnească.
I-au mulțumitor doctorului acum îndreptandu-se spre mașini pentru a putea porni către drumul spre casă.
În mașini era liniște, o liniste apăsătoare până când Hye-Hee nu a mai putut și a spus:
- Trebuie să rămânem, trebuie să vedem dacă e bine.
Jungkook, RM, Jin și Suga se uitau ciudată la ea.
-Doctorul a spus că operatia a decurs bine, nu ai motiv să te îngrijorezi. încerca Suga să o liniștească pe fata.
- Trebuie să o văd!
Avea o privite straniae ce îl speria pe Jungkook, nu știa ce s-a întâmplat cu iubita lui, de ce îi pasă atât de mult de o străină.
-Hye-Hee nu avem cum să ne întoarcem.....vrea să continuie RM însă este oprit de aceasta.
- Atunci rămân eu, mă voi întoarce cu un taxi sau ceva, însă trebuie să rămân.
Jungkook văzând-o atât de hotărâtă, le spune prietenilor săi:
-Lăsați-ne aici, ne vom întoarce împreună.
Puțin dezorientați de cele ce se întâmplă, Suga oprește mașină, iar cei doi se dau jos.Trebuiau să se întoarcă la mătușa lui Jungkook pe jos.
•Hye-Hee•
~~~~~~~~
Nu înțeleg de ce vreau să o văd pe aceea femeie. Cred că este din milă, trebuie să o știu eu bine pentru a rămâne cu conștiința împăcată.
Accidentul părinților mei m-a marcat mult și văzând-o pe acesta doamna, cu ochii mei, cum este lovită de mașină m-a cutremurat.
Și părinții mei au fost în aceeasi situație, însă fără cale de scapare, impactul a fost prea puternic.
Jungkook a vrut să rămână cu mine cea ce m-a bucurat, iar mătușa lui a fost drăguță , ne-a primit și ne-a oferit un șofer pentru a ne duce acasă când dorim.
Nu puteam să dorm, stăteam cu genunchii stânși la piept și cu ochii fixați pe un punct din cameră. Eram atât de concentrată încât nu l-am auzit pe Jungkook intrând în cameră.
Acesta se așează pe pat și își pune mână pe genunchii mei.
-Știu că îți faci griji în privinta ei din cauza părinților tăi, însă eu sunt aici când ai nevoie.
Mi-am lipit fruntea de umărul lui și i-am spus:
-Apreciez că ai rămas cu mine în aceste circumstanțe ciudate, te iubesc.
Capul meu a ajuns pe pieptul său și mâinile lui pe spatele meu, am stat așa o vreme până am adormit îmbrățișati.
*
* *
-Vă rugăm să mai așteptați, doctorul este înăuntru.
Ne așezăm, așteptând să fim chemați. Jungkook îmi ia mâinile în ale lui mângâindu-le ușor.
După câteva minute Jungkook se uită într-un punct fix.
-S-a întâmplat ceva?
- Nu. îmi spune puțin deziorentat. Așteaptă aici, revin imediat.
Dispare după un colț însă imediat apare o asistentă:
-Puteți vizita pacientă.
Intru în salon. Doamna stătea întinsă în pat cu o perfuzie.
- Bună z-ziua!
Aveam un sentiment ciudat, simt ceva neînregulă cu ea.
- Am vrut să mă asigur că sunteți bine. Cum vă simțiți?
Nu îmi răspunde, își intoarce capul în cealaltă parte pentru a nu o putea vedea.
Mă apropi mai mult de ea. Mă așez pe pat și îi iau mână intra mea.
- Este greu când nu aveti familia lăngă dumneavoastră, însă întotdeauna este cineva care se gândește la noi. Oricare ar fii motivul pentru care sunteți tristă exista cineva care ne iubeste. Nu vă pierdeți speranța. Poate într-o zi o să vă revedeți familia.
Mâna ei tremura și eu tremuram.
Ceva mă face să vreau să aflu mai multe, însă nu trebuie să fortez lucrurile.
Jungkook mă aștepta afară.
-De ce nu ai intrat? îl întreb eu.
Avea o privire ciudată de parcă cineva l-a supărat. Nu iam mai văzut acea privire de când i-am udat hanoracul.
-Ai vazut-o?
- Da.
- Atunci să mergem.
Mă ia de încheietura mâinii și mă târăște până la mașină.Se comportă ciudat și mă speria în acelasi timp.
•Autor•
~~~~~~
Fata nu o recunoscuse. O durea știind că nu mai înseamnă nimic. S-a intors pentru a nu-i vedea lacrimile. A făcut bine că nu a vorbit cu ea. Nu trebuia să afle adevărul, trebuia să fie fericită fără să știe de existența ei.
-Te-a recunoscut? întreabă un domn înalt, îmbrăcat la sacou.
- N-nu. abia îi răspunde aceasta.
-Trebuia să ai mai multa grijă, este pentru bine ei, nu uita asta, nu trebuie să se afle adevărul.
A încuviințat din cap, iar bărbatul a ieșit din salonul ei.
*
* *
Ajuns acasă, se îndreaptă furios către camera fratelui său.
-Spune-mi tot ce știi. îi ordonă furios Jungkook fratelui său mai mare.
-Ce ai pățit? întreabă Junghyun derutat.
-Ce cauta tata la spital? Ce legătură are cu accea doamnă?
- Nu știu despre ce vorbesti.
- Nu mă minți. țipă acesta. Știu că minți, mereu mă mințiți. o lacrimă îi cade ușor pe obraz. Ma-ți mințit și în legătură cu mama, știu că știi totul, așa că spune tot. M-am săturat să fiu luat de prost doar pentru că sunt cel mai mic din familie.
- Nu stiu ni.....
Vrea sa continue Jonghyun însă Jungkook iese trântind ușa după el.
JE LEEST
Only Tears #J.JK.
Fanfictie"Inima mea plânge și se revarsă în lacrimi de sânge. Obrajii mei dulci sunt sărații. Tot ce credeam era fals. Ia-mi durerea!Sărută-mi buzele roșii și sărate și fămă să trăiesc într-o minciună, unde totul e bine."
