Blackband

Capitolul 29

        Ea se așează cu aceeași atitudine superioară pe scaunul de lângă mine. Și sincer, nici nu știam ce aveam să învăț de la ea

       - Ai idee de domeniul meu? mă întreabă în timp ce se lasă pe spatele spătarului și mă privește sarcastică.

        - Cum să fii proastă ca mine, pasul 1. Așa vor suna lecțiile tale?

       - Bun, credeam că va trebui să purtam acele măști în care ne lingușim dar noi ne urâm. Da, scumpo, ceea ce îți pot spune e că...te voi învăța câte ceva despre modă, pentru că, vezi tu...ești jalnică la acest punct. La ora următoare cu mine vom merge să-ți cumpărăm haine. Și nu haine de prințesă, scumpo. Dar știu că ți-e greu să înțelegi moda dar...

      - Aștept să-mi vorbești despre partea interesantă a acestei ore mirobolante cu tine.

         Minerva răsuflă ușor nervoasă și-mi zâmbește forțat. Se apropie mai mult de mine și atunci  și singurii mei neuroni ce voiau să fie atentă la ce rahat vorbea ea, când văd urme și vânătăi pe gâtul său ce încerca să le ascundă cu o eșarfă neagră, însă când s-a aplecat către mine, eșarfa a descoperit urme oribile pe gâtul ei și nu numai. Observ de mai aproape că și mâinile sale aveau pete roșii ce s-a încercat să fie acoperită cu farduri. Ridic privirea spre ea, ea neștiind de ce o privesc compătimitor și ea se retrage când îmi vede chipul atat de confuz și observ imediat cum începe să se încordeze.

       - Minerva... tu ești ok?

      - Pe tine ce naiba te-a mai apucat acum?

     Tonul îi era nervos și încerc să pun lucrurile cap la cap, însă era cam greu fără o mică cooperare din partea sa. Nu contează că e o scorpie, pentru că are sentimente și poate în sinea ei nu este un om rău, poate astfel se apără ea în raport cu cadrul societății. 

      - Cine te-a agresat în halul acesta?

       Mâinile sale se duc instinctiv pe acele urme și încearcă dintr-odată să și le ascundă cu eșarfa aceea. Se ridică în picioare și chipul său se schimbă radical de la privirea de superioritate  și dominație la teamă și nervozitate.

       - Nu-ți băga tu nasul unde nu-ți fierbe oala, ai înțeles? Ai face bine să-ți vezi de ale tale și să nu mai ai treabă cu ce mi se întâmplă mie. 

       - Dar...

      - Taci! Mai bine ține-ți gura!

    Îmi dau seama că nu vrea să afle nimeni de acele urme, însă întrebările mele despre erau atât de multe încât gura nu-mi tăcea. 

     - Cine ți le-a făcut? întreb din nou, însă tresar când aceasta se năpustește asupra mea, apucându-mi gulerul tricoului pe care-l purtam și trăgând de el. 

   - Îți zic pentru ultima oară, idioato. Stai departe de mine și nu-ți băga nasul unde nu e treaba ta. Nu repet de 10 ori, să-ți fie clar.

   - Dacă cineva...

  - Gura! țipă către mine și mă zguduie de câteva ori, doar că până să reactionez eu într-un fel, aud vocea lui Erick ce o face pe Minerva să înghețe în fața mea.

    Își retrage imediat brațul din gâtul meu și, aruncându-mi o ultimă privire, iese nervoasă din cameră, fără măcar să se uite la Erick. Privirea mea rămâne țintă pe ușa trântită de Minerva. 

    Și asta ce a fost? De ce a reacțioat atat de exagerat?

    Plus că... am văzut o scânteie de teamă în ochii ei când l-a văzut pe Erick. Și poate dă Domnul să mă gândesc doar ca o fraieră dar... dacă Erick are vreo legătură cu urmele sale?

   Dacă Erick i-a făcut acele urme, toată realitatea mea va fi distrusă din temelii.Din rădăcini. 

   Trebuie să aflu ce i s-a întâmplat cu Minerva. Curând. Înainte să fie prea târziu, poate și pentru mine...

      - Ce naiba a apucat-o? mă întreabă el, însă eu mă întorc pe cealaltă parte și închid ochii, ignorându-l. Ești bine, Scarlet? Ai nevoie de ceva? Ți-am zis că nu trebuie s-o bagi în seamă, e cam sărită de pe fix și...

     - Ieși afară, i-o tai deși mă doare. 

    - Ce?

   - Afară. Acum. Vreau să fiu singură.

      Nu mă uit la el, însă știu că e încruntat și foarte confuz de asemenea, însă mă cutremur când numai îmi imaginez că el ar putea să-i fie călău Minervei. Sau că ar putea fi călăul cuiva... 

    - Ce naiba...

    - Afară, Erick. Respectă-mi intimitatea și ieși afară.

   - Ești nebună sau ce dracu te-a apucat? Doar voiam să...

   - Afară, omule! urlu către el și mă ridic în fund.

     Privirea îi era orbită de...dezamăgire? Furie? Nu-mi pot da seama. Însă îmi aduc aminte foarte bine ieșirile sale nebune și exagerate, era în stare să mă rănească și pe mine, dar ce să mai zic de Minerva?

   - Bine, dar să-ți fie clar, Scarlet. Dacă ai impresia că lucrurile pot decurge cum vrei tu, te îndoiești rău. Nu știu ce naiba te-a apucat dar îți va părea rău. Și stai calmă, nu voi mai pune piciorul aici.