Blackband

†Capitolul 15†

        Însă atenția mea era îndreptata în altă parte și anume la Erick. Nu este deloc atent la mine și nici măcar nu m-a privit de multe ori în ultima oră. Se tot uită afară, de parcă cineva avea să arunce în aer salonul. Îl văd agitat și se uită continuu la ceas.

        Îl văd că iese până afară, sunând pe cineva. Prin ferestre îl pot vedea că vorbește la fel de agitat și ceva se întâmplă. Când intră înauntru, se năpustește asupra mea, atunci cand Jenna mă dădea cu tot felul de creme pe tot noile mele tatuaje și mă apucă de braț.

       — E totul bi–....

       — Trebuie să plecăm. Mulțumim Jenna.

      — Dar nu am terminat s-o dau cu..., încearcă Jenna să spună dar eu și Erick deja suntem la motor.

      — Ce se întâmplă, Erick? Mă sperii! spun cu vocea tremurându-mi, iar el mă urcă pe motor, din nou punându-mi mâinile pe talie, și-mi prinde fața între palme.

       — Fii atentă, Scarlet. Suntem urmăriți, spune aproape în șoaptă, însă nu-l înțeleg când îmi zâmbește și-mi mângâie părul.

         Mâinile lui îmi opresc intenția involuntară de a mă uita disperată în jurul nostru, însă acesta își apropie fața de mine și apoi își lipește obrazul de al meu, de parcă ne luăm în brațe.

        — Prefă-te că nu știi nimic. Suntem un cuplu, da?

        — D-dar...cine sunt?! șoptesc șocată cu buza inferioară tremurându-mi.

     — Nu contează, Karina. Tu doar asculta-ma. În curând Blackband ne vor veni în ajutor. Prefă-te că vrei să iei casca de pe coarna motocicletei și vei vedea în partea stângă o mașină neagră. Zâmbește când iei casca.

       Zis și făcut. Iau casca cu un zâmbet forțat, însă când mă uit la acea mașină neagră, văd înauntrul ei mai mulți tipi ce au...arme, la naiba!

      — Ce mama naibi am vorbit cu tine, Scarlet? urlă către mine când scap casca din mână de frică la văzul armelor.

       Erick se urcă imediat pe motor, lăsând casca să se rotească pe jos, strigând spre mine:

       – Ține-te bine! Cât de strâns poți tu!

        Nici nu apucă bine să termine ce are de zis, căci motorul nostru o ia din loc cu o viteză uimitoare și încep să tremur din toate încheieturile.

      Erick privește în spatele meu, ceea ce fac și eu, dar mare greseala fac. Mașina neagră ne urmărește cu tipi scoși pe portiera masinii, cu arme mari, îndreptate spre noi. Încerc să mă calmez și să nu disper, însă e prea mult pentru mine. Îmi lipesc capul de Erick și închid ochii, lacrimi căzându-mi pe obraji. În timp ce eu mă smiorcăi, aud două zgomote și-mi dau seama că proveneau de la armele din spatele nostru.

     Nu erau foarte aproape de noi, motorul lui Erick e mult mai rapid, însă armele erau un avantaj pentru ei.

      — Va fi totul bine, Karina! Doar nu-mi bloca mișcările, trebuie să privesc în spate!

   Urletele sale sunt abia auzite, însă înțeleg. De aceea mă fac și mai mică în spatele său și las strânsoarea mai moale. Aud alte gloanțe ce se descărcau spre noi, însă Erick apasă accelerația și aproape mi se oprește respirația când motorul se dă efectiv pe spate și fundul meu nu este departe de trotuar.

      Îmi scap niște sunete înăbușite, dar aproape amețesc pe motor când Erick începe să meargă în zig-zag-uri pentru a ne feri de gloanțe.

     Viteza motorului este demențială și mă bucur că suntem la ieșirea din oras, căci astfel, nu știu ce se întâmpla dacă ieșea cineva în fața noastră. 

     Mașina s-a îndepărtat față de noi, așa că Erick oprește bursc motorul și se dă jos dintr-o mișcare. Mă apucă din nou de talie și mă dă jos; îmi prinde fața în palme și observă cât de speriată eram;

        — Spune-mi că nu ești rănită.

        — N-nu...d-dar...

         — Karina, vreau să faci ceva pentru mine. Vei sta aici. Te ascunzi în tufișurile alea și mă aștepti să mă întorc, bine?

       — N-nu! Erick, ce dracu a fost asta?! Cine sunt ăia? Ce vor?

       — Nu-ți pot răspunde la întrebări stupide, Scarler, tună acesta atât de rece și de hotărât încât îmi dau seama că nu am nicio șansă acum.

      — Nu, răspund scurt. Nu mă voi ascunde. Vreau să fiu cu tine! Dacă pățești ceva...?

      — Nu trebuie să-ți pese ție dacă pățesc eu sau nu ceva, Scarlet. Dar mie da, pentru că ești responsabilitatea mea. Așa că mișcă-ți fundul acolo, până nu ne găuresc pe amândoi!

       Însă când vreau să-i răspund, Erick mă împinge spre tufișurile mari de lângă pădure, iar eu mă împiedic, fãcându-mă gramada lângă acestea.

       Erick se urcă imediat pe motor, însă respirația mi se oprește când mașina neagră vine spre el. Dar el nu pleacă, stă pe loc, de parcă îi așteaptă la el. Aproape leșin când Erick scoate de la spatele său un pistol cu fitil și începe să tragă spre mașină. Aproape mă înec în lacrimi când în loc să plece cu motorul în partea opusă, pleacă fix spre mașina neagră. Face din nou zig zag-uri când cei din mașina neagră încep să tragă spre el, dar aproape mi se lasă corpul ca o gelatină, ca o mare ușurință, când alte 14 motociclete, cu semnul Blackband pe ele, apar din spatele mașinii, găurindu-i cauciucurile. Cei din mașină se dau jos, ascunzându-se după portiere, însă cei din Blackband le nimicesc picioarele. Deși au avut ocazia să-i omoare, în afară de Kj ce l-a nimerit pe unul dintre adversari în cap, înăbușindu-mi din nou un țipăt, când tipul ce a sfârșit mort a vrut să-l împuște pe Yukio.

       Totul se întâmplă prea repede iar eu sunt în stare de șoc. Erick este cel
care, după ce toți adversarii sunt la pământ împușcați în picioare, cu exceptia unuia ce probabil este mort, Erick îl apucă brutal de guler pe unul dintre ei și-i urlă ceva în față. Eu sunt prea departe să mai aud, iar starea mea de șoc e aproape de un atac de panică. Ies din " ascunzătoare" și mă apropii cu pași mici și legănați spre ei, aproape căzând la pământ.

      Erza este prima ce vine către mine, punându-și arma la spate:

       — Karina, la naiba! Ești bine?

       — C-ce...c-ce a fost asta?

       — Ești bine, Karina? mă întreabă din nou, apasand pe cuvinte, analizându-mă din cap până în picioare, dar când lacrimile îmi cad pe obraji, renunța la a mai pune întrebări căci știe că nu i-aș răspunde. Ți-am zis, Karina! Ți-am zis, fato, că Blackband înseamnă mai mult decât se vede. Dar nu ai vrut să mă asculți! Acum să te saturi! Aproape te caci pe tine când vezi o armă și tu vrei în Blackband? Mai bine du-te și pune mâna și fă ceva util cu viața ta.

         Tac. Nu-i răspund. Îl caut cu privirea pe Erick, dar Erza își așează mâinile ce erau învăluite în niște mănuși de piele neagră, pe umerii mei;

       — Cu tine vorbesc, idioato! cuvintele ei sunt rostite cu un ton ridicat și disperat, după care mă scutură brutal pentru a fi atentă la ea, când ochii mei încă îl căutau ... pe el. Ți-am zis că Blackband nu este de tine! Ți-am zis că este o responsabilitate uriașă! Ți-am zis că este ceva de viață și de moarte! Ți-am zis, da sau nu? Mâine vreau să-ți iei tălpășița de aici la prima oră, clar? Nu-mi pasă unde te duci, dar numai pleacă, până nu va fi prea târziu. Acum hai acasă, nu vreau să te mai văd cum îți plimbi ochii după...el atâta.

        Mă apucă de braț și mă trage spre ea, însă eu mă smucesc brusc, uitandu-mă spre Kj.

        — Ia mai du-te dracu', surioară.

          Kj mă primește bucuros pe motorul său, astfel ajung acasă si fără ea și...fără el.