Mesagerul Mortii

Mesagerul Morţii*Part .I*Crimă pentru un sărut*Cap. VII

 http://blackpearl.ucoz.ro/blog/

 “Logica lumii se ridica deasupra tuturor adevarurilor si minciunilor.”

Ludwig Wittgenstein    

         Munciseră de zile bune, aproape fără încetare şi oboseala îl răpuse. Patul nu i se păruse niciodată mai confortabil, ca acum. În acest moment îl simţea ca pe o binecuvântare, se lăsă moale eliberându-şi mintea de toate gândurile de peste zi, închise ochii şi se adânci într-un somn profund, odihnitor. Nu ştia cât timp trecuse, dar spre dezamăgirea lui telefonul începu să sune. Întinse cu greu mâna după telefonul a cărui sonerie continua să insiste chiar dacă Alexander lăsă primul apel fără răspuns, acţionă butonul verde, îl apropie de ureche şi cu furie în glas răspunse.

-Da!!!

- Detectiv Dorn, răsună la capătul firului un glas cunoscut?

Alexander se ridică cu iuţeala fulgerului în capul oaselor, lipind extrem de îngrijorat, aparatul de ureche.

-Ţi-am spus să nu mă suni niciodată pe acest numar, îi transmise  cu un ton extrem de agresiv apelantului. Niciodată!!!

- Am fost nevoit, la celălalt nu ai răspuns.

- Bine, spune-mi care e treaba?

- Sunt informaţii noi. Trebuie să ne întânim. În acelaşi loc şi în aceleaşi condiţii.

- Ne vom vedea, spuse Alexander şi închise telefonul.

Prost dispus de telefonul primit, Alexander se echipă într-o ţinută lejeră, îşi luă telefonul şi ieşii furios pe uşă. „ Nici nu-şi putea găsi un moment mai bun”!

                                                                                 ******

         În dreptul copacului gros o siluetă se zărea pândind în întunericul nopţii. Ştia că bărbatul trebuia să apară în orice moment şi că trebuie să-şi ducă treaba la bun sfârşit. Prima însărcinare fusese relativ uşoară. Îşi  urmărise victima cu mare grijă până în  acest loc, destul de depare de ochii lumii, întunecat şi dosit, de parcă inclusiv individul îi dădea ocazia şi oportnitatea de a-şi face treaba cât mai bine şi cât mai curat. Îşi pregăti cu grijă arma adăugându-i un amortizor, pândi momentul cel mai propice şi apăsă pe trăgaci. Omul căzu imediat sub glonţul bine ţintit al individului şi-şi dădu suflarea fără a avea timp să realizeze  ce i se întâmplă.

        Asigurându-se că este mort, individul îl apucă zdravăn cu mâinile de ambele picioare şi-l trase din drum ascunzându-l în spatele tufelor aflate în apropiere. Drumul trebuia să fie liber pentru a afla identitatea celui cu care urma să se întâlnească. Era o informaţie vitală şi trebuia să-şi ia toate măsurile de precauţie pentru a nu rata această ocazie pe care o pândise de atâta vreme, pentru că ori de câte ori credea că este aproape să afle cu cine ţinea  acesta legătura, planurile îi erau dejucate în ultimul moment. Acum însă fusese deosebit de atent, făcuse în aşa fel încât omul să nu-şi dea seama că este urmărit şi reuşise, îl aduse exact în locul unde urma să se întâlnească cu cel căruia îi dădea informaţii. Tot ceea ce îi mai rămânea de făcut  era să aştepte în linişte şi să vadă, în sfârşit, faţa celui pe care îl căuta cu atâta înverşunare.”Acum eşti al meu, nimic nu va mai sta între noi doi, vom fi faţă în faţă! Acum voi afla cine eşti şi tot acum voi pune capăt acţiunilor tale! Va fi ultima ta zi, iar eu îmi voi vedea în continuare de viaţă!”