Mesagerul Mortii

Mesagerul Mortii*Part.I* *Crimă pentru un sărut*Cap.II

       http://blackpearl.ucoz.ro/blog/

        “Foarte putini oameni primesc adevarul, complet si coplesitor, printr-o brusca iluminare. Cei mai multi dintre noi intra in posesia adevarului fragmentar, la o scara mica, prin dezvoltari succesive, asemeni unui laborios mozaic.”

Anais Nin

         Telefonul sună strident, iar Yelina întinse mâna pentru a-l apuca şi a răspunde. Aceste telefoane în miez de noapte nu o mai deranjau. era obişnuită. Viaţa şi moartea nu ţineau cont de programul de lucru, nu  se opreau niciodată. "Acum ce s-o mai fi întâmplat, îşi spuse, răspunzând apelului".

- Detectiv Broocks, eşti gata de muncă?

- Dorn, răspunse  Yelina, surprinsă să-i audă vocea?! Ce se întâmplă?

- Ne întâlnim la nr. 139, Crenshaw Street.

- De ce, ce s-a întâmplat?

- Din câte am înţeles, avem o crimă. Ryan şi James sunt deja acolo.

- În regulă, ajung imediat.

        Yelina îmbracă repede o pereche de jeansi, o cămaşă de culoare roşie peste care îmbracă sacoul negru perfect călcat şi îngrijit, îşi prinse părul lung, negru si ondulat într-un coc simplu, lăsându-şi câteva fire rebele să-i cadă pe faţa, catifelată, de culoarea piersicii, luă cheile maşinii decapotabile şi ieşi pe uşa apartamentului. În câteva minute liftul o duse în parcarea din subsolul clădirii unde, ca de obicei, îşi parca maşina. Auzi un sunet în imediata ei apropiere şi se întoarse brusc punând mâna pe arma fără de care nu pleca niciodată de acasă.

- Bună dimineaţa, d-şoară Broocks, o salută bărbatul care apăru lângă ea. Ce faceţi afară la ora asta? Ar fi trebuit să fiţi demult în pat.

        Alvin era vecin cu ea aproape de cand se mutase în acel imobil, dar niciodată nu-i spusese pe numele mic. Era un tip retras, timid, mergea, mai mereu, cu capul plecat de parcă ar fi dorit să ascundă faţa mare, rotundă şi fruntea îngustă acoperită de parul bogat, ciufulit şi negru. Ochii mici, căprui se agitau însă în spatele ochelarilor cu rama groasă şi demodată. Părea să nu-i pese de vremuri, de modă şi de propria înfăţişare. Ţinuta dezordonată şi neglijentă, hainele în total dezacord cu timpul, lipsa de atenţie cu care se îmbrăca făcea grea misiunea de a-i afla vârsta. Pielea obrazului mereu rasă şi lipsa ridurilor din jurul ochilor îi trădau, oarecum, vârsta. Părea să fie destul de tânăr, în jur de 35 de ani, dar dacă nu te uitai cu atenţie putea trece drept un om trecut bine de tinereţe, iar Yelina se întreba uneori de unde atâta lipsă de preţuire pentru propria persoană, dar cum nu-i făcea plăcere să se bage în vieţile nimănui şi cum Alvin nu deranja pe nimeni şi era rareori văzut, se mulţumea cu ceea ce el dorea să arate sau să spună. Câte odată făcea vecinilor anumite comisioane şi însăşi Yelina recurgea la serviciile lui uneori. Era un tip simpatic şi bine crescut, iar pentru Yelina nutrea un respect special, îi respecta munca şi dedicaţia ei pentru aceasta. O vedea deseori plecând la ore imposibile, atunci când el se întorcea de la biblioteca publică unde lucra în ture prelungite, uneori mult după miezul nopţii. Era un om simplu şi cumsecade, nu-l văzuse niciodată în compania vreunei femei, era un singuratic, dar  Yelina îl plăcea, îi plăcea discreţia lui, bunul simţ de care dădea dovadă şi de modestia pe care o afişa atunci când schimbau câteva cuvinte în holul imobilului sau în parcarea în care se întâlneau uneori.

- Bună dimineaţa Alvin, meseria, ce pot să zic, îi răspunse Yelina.

- Grea meserie pentru o femeie, nu-i aşa?