Mesagerul Mortii

Mesagerul Morţii*Part.I**Crimă pentru un sărut*Cap. I

 http://blackpearl.ucoz.ro/blog/    

 "Nu trebuie sa pretindem ca putem intelege lumea numai prin intelect. Judecata intelectului este numai o parte din adevar." 

Carl Jung

         Privea cu nădejde la sediul poliţiei în faţa căruia se afla. Stătuse destul acasă, unde gândise, prelucrase datele ce le deţinea, jelise. Acum era timpul să reintre cu speranţa că în curând criminalul va fi prins, dreptatea va fii făcută, iar dorinţa ei de răzbunare satisfăcută.

        Intră cu capul plecat şi se aşeză obosită la biroul ei, privind cu durere şi lacrimi în ochi spre scaunul aflat la biroul aflat în faţa ei, unde de obicei o întâmpina chipul zâmbitor a lui Brian. Acum însă era gol, iar acest lucru o îndurera profund simţind o şi mai adâncă frustrare şi vină. Dacă ar fi prins atunci criminalul  lui Todd, Brian ar fi fost în viaţă, acolo, zâmbindu-i  aşa cum făcea de fiecare dată.

        Alături de ea, la  alte doua birouri, detectivii James şi Ryan stăteau tăcuţi, privind-o cu compasiune. Formau o echipa şi pierderea lui Brian era extrem de chinuitoare pentru ei. Yelina le răspunse cu un zâmbet trist, mulţumindu-le astfel că fuseseră acolo pentru ea.

        Slujba de înmormântare fusese grandioasă, trei salve de foc sparseră liniştea adâncă ce se aşternuse pe chipurile chinuite de durere, pietrificate de uimire, de negare şi ură. O ură nemărginită pentru cel ce le răpiseră aproapele. Fuseseră cu toţii acolo, colegi, prieteni, superiori, toţi cei care îl cunoscuseră sau auziseră de detectivul Brian Scott. Făcea parte din rândurile lor, iar odată cu el îngropaseră şi o bucăţică din sufletul lor lăsând acolo un gol imens care, încă nu-l puteau umple.

        Se străduiseră din greu să găsească un indiciu, o urmă cât de mică care să-i conducă la criminal, dar totul fusese în zadar. Probele pe care le adunaseră nu duceau, cel puţin până în acel moment, nicăieri. Brian părea că fusese ucis de o fantomă. Găsiră, în schimb, ceea ce criminalul dorise ca ei să găsească. Un plic negru, gol, semn că cel mai cumplit coşmar al lor şi în special al Yelinei se întorsese.

        Todd, chirurgul plastician cu care Yelina ieşise în urmă cu câţiva ani, la ceva timp după ce intrase in poliţie, fusese ucis şi murise la fel ca Brian în braţele ei însângerat, speriat şi cumplit de trist, în aceleaşi condiţii. Primise un mesaj de la Yelina care îl chema pe acea străduţă îngustă, ferită, iar el mersese fără alte întrebări în întâmpinarea ei, numai că ea, ca şi de această dată nu scrisese şi nu trimisese niciunul. Primise, însă, ea însăşi un pont anonim la telefon, despre un atac armat în desfăşurare. Nu stătuse pe gânduri. Îşi anunţă echipa şi plecară într-acolo.

        Ajunse în spatele restaurantul, tocmai la timp pentru a putea auzi ultimele cuvinte ale iubitului ei. La câteva secunde primise pe telefon cumplitul mesaj: VIAŢA TA ÎMI APARŢINE, ÎMI APARŢINE!!! Lângă cadavrul lui Todd descoperii plicul negru, sinistru şi gol.

        Răscoliseră locul, interogaseră zeci de persoane, chelneri, personalul hotelului, clienţii care fuseseră acolo în acel moment, verificaseră fiecare persoană care avusese vreo tangenţă cu locul, oamenii străzii care îşi făceau veacul pe acolo, dar nimic din toate acestea nu duseră la nici un rezultat. Durerea şi frustrarea Yelinei fuseseră imense, iar timpul trecea în favoarea criminalului şi în defavoarea lor. Cazul nu fusese soluţionat din lipsă de probe, fusese arhivat în aşteptarea unui indiciu, care însă, se lăsa aşteptat.

        În cele din urmă Brian reuşi, cumva, să-i pătrundă în suflet şi să-i readucă dorinţa de viaţă. Era mereu vesel şi cu zâmbetul pe buze, mereu atent şi protector cu Yelina, mereu acolo ghicindu-i gândurile şi dorinţele, mereu acolo pentru a i le împlini. Yelina găsise în sfârşit un motiv să meargă înainte, să-şi continuie viaţa, permiţându-şi să zâmbească din nou, să râdă şi să fie fericită.

        Trecuse destul de mult timp şi grotescul mesaj rămăsese undeva în urmă, pierdut printre gândurile pe care se străduia din răsputeri să le uite, până  acum când se întâmpla din nou, iar Yelina trecea prin aceleaşi chinuri şi dureri, când plicul oribil şi dezgustător îi redeschidea răni vechi, cicatrizate, dar perfect vizibile şi deranjante. Îşi făcea apariţia din nou, făcând-o să simtă durerea cu aceiaşi cruzime, cu care o făcuse şi în trecut, iar mesajul cumplit îi distruse iar liniştea şi viaţa.

        Relaţia lor era destul de discretă, puţine persoane ştiau de ei doi. Hotărâseră de comun acord să aştepte un moment oprtun pentru a-şi oficializa relaţia, să lase timpul să treacă, pentru a putea fi siguri de sentimentele lor, de intenţiile lor, de ceea ce aveau să facă mai departe şi nu-şi închipuise niciodată că-l punea pe Brian în pericol, nu se gândise că viaţa lui îi putea fi ameninţată, deoarece puse mesajul pe seama unei nebunii de moment, al unui dezaxat şi că totul nu fusese decât o glumă sinistră şi de prost gust. Dar acum Yelina, punând cap la cap toate informaţiile, putea spune cu siguranţă că toate acestea nu puteau fi  simple coincidenţe, cineva pândea, o urmarea, îi cunostea viaţa şi era extrem de hotărât să i-o distrugă.

- Yelina, vino , te rog, se auzi vocea tunătoare a căpitanului Brett Hollander, care stătea în picioare în cadrul uşii biroului sau.

Aceasta se ridică în mod automat şi din instict urmă vocea atât de cunoscută şi familiară a şefului ei. Lucrau împreună de mulţi ani, era mentorul ei şi nutrea pentru el foarte mult respect şi preţuire. Intrând în micuţul birou, Yelina nici nu realiză că nu erau singuri.

- Mă bucur să te revăd, detectiv Broocks. Cum îţi merge?

- M-ai bine, domnule. Mă bucur că m-am întors.

- Şi eu mă bucur, Yelina. Avem mult de lucru şi, apropo, fă cunoştinţă cu detectivul Alexander Dorn. El va fi de astăzi noul tău partener.

Yelina se trezi parcă dintr-un vis şi privi la  bărbatul impozant din faţă sa. Era înalt, atletic, iar fruntea albă, înaltă încadrată de părul tuns scurt, negru şi uşor ondulat, scotea în evidenţă doi ochi albaştri ca valurile oceanului, adânci şi misterioşi.

 - Căpitane, fără supărare, dar cred că este prea devreme pentru un alt partener, spuse aceasta, privindu-l aproape cu răutate pe noul venit.

- Yelina, înţeleg reticenţă ta, îţi înţeleg sentimentele, dar nu se poate să lucrezi singură. Ştii că aceasta este regula.

- Dar..., domnule. Pentru o vreme mi-ar fi mult mai bine singură.

- Te rog, nu îngreuna şi mai mult lucrurile. Ne este şi aşa atât de greu tuturor. Detectivul Dorn este foarte priceput şi este transferat aici, special pentru această echipă.

-Dar, domnule...

- Te rog, Yelina, înţelege. Şi apoi, nu prea am ce face. Ordinele vin de sus.

- D-şoară Broocks, interveni Alexander, promit că nu am să vă stau în cale. Înţeleg prin ce treceţi şi voi fi foarte discret.

-Înţelege-ţi?! Serios?! I se adresă destul de tăios Yelina.

- Chiar dacă nu pare, am şi eu un trecut, detectiv Broocks.

Yelina ridică sprâncene întrebător. Ar fi vrut să ştie.

- Poate cu altă ocazie, acum se pare că avem treabă.

- Da, aşa este. Dacă aveţi nevoie de ajutor, nu ezitaţi să mi-l cereţi.

Yelina, vizibil nemulţumită, ieşi împreună cu Alexander şi se îndreptară către dosarele care îi aşteptau pe birouri.

        Cu toate că Alexander părea să fie deosebit de amabil şi atent, Yelina îl privea cu ostilitate, deşi după câteva clipe se mustră în gând pentru asta. „În definitiv ce vină avea el”? Urma ordinele primite, era poate, la fel de nemulţumit ca şi ea de această schimbare, însă el părea că-i respecta durerea, aşa că privirea i se mai domolii, îşi mai piedu din duritate şi îşi promise să-i acorde  puţin credit şi atâta timp cât îşi făcea meseria nu avea de ce să-l trateze ca pe un duşman.