Pagini din jurnal ...

Ești rece...

20 Februarie ...

Azi a fost o zi așa de călduroasă. Se vede că vine primăvara ușor, ușor... Și am mai poposit cu prietena mea în parc după ore, prietena cu care tu te ciondănești mereu. Acolo am dat de niște copii așa de drăguți cu care ne mai jucăm noi ... de lângă blocul de prin împrejurime. Da...aproape de unde stai tu. Și de fiecare dată când mă uit la fetița aceea așa de mică...ce are abia câțiva anișori ...la părul ei blonduț și ochii ei albaștri spre gri... nu știu de ce, dar îmi aduc aminte de tine. Și inima mea se topește. Și când am alergat după ea prin parc și i-am auzit râsul m-am imaginat într-o zi din anii viitori cum va fi când voi alerga după copilul meu așa. 

Da, în caz că te interesează...m-am gândit la tine ziua asta. Cum te simți, ce mai faci... Și... am vrut să te chem afară. Dar mi-ai scris că nu te simți bine când mă jucam cu cea mică. Și ți-am spus să ai grijă de tine... dar încă nu mi-ai dat seen la mesajul ăla, deși acum e 22:24... și ți l-am trimis la 14:30...

Apoi când i-am condus pe copii acasă, în fața blocului...te-am văzut pe tine pe cealaltă parte a drumului, la destui metri depărtare. Erai cu cel mai bun prieten al tău. Zici că sunteți frați de nedezlipit. Așa cum sunt eu cu prietena mea care s-a mirat de cum am putut să te zăresc de la o distanță așa de mare și să-mi dau seamă că erai tu...  Deși ți-aș recunoaște hainele și mersul oriunde...

Pur și simplu...mi-am dat...

Apoi te-ai îndreptat spre farmacie. Încă nu mă văzusei că eram în spatele tău. Păreai așa obosit, fără pic de viață. Nu te simțeai bine... dar știu că ai un prieten convingător... și te-a făcut să ieși din casă. M-a deranjat totuși ideea că dacă eu te chem...zici că ți-e rău....te las în pace să te odihnești, dar dacă el îți spune să vi pe afară...de el asculți, dar nu mai contează asta. 

Nici ...nu m-ai luat în brațe. Și îmi era dor de tine... dar am lăsat-o așa. Ți-ai văzut de drumul tău și am plecat și eu să o conduc pe prietena mea spre casă. M-am simțit așa de rău după asta. Ea și-a dat seama. Cred.  

Nu știu ce s-a întâmplat ... Nu știu ce s-a schimbat ușor pe drum. Și nu mă refer la drumul pe care mergeam....ci pe cel pe care am decis să -l începem. Ești rece. Nu răcit... Bine, ba da...ești răcit, că te-am văzut ...dar nu în sensul ălă. Nu îmi place să te văd așa distant... Nu ți se potrivește. Ție îți stă bine cu glumele la purtător, cu râzul pe față, cu ochii fixați spre ai mei, cu mâinile în jurul meu... Nu așa morocănos și ... rece.  

Poate voiam îmbrățișarea aia. Poate aș fi vrut să mă iei în brațe...să văd cum ți se luminează fața pentru că m-ai văzut, să-mi zici așa cum obijnuiești să mă alinți, să mă întrebi ce am făcut azi și să mă pupi pe frunte cum faci tu... Făceai... Dar te-am lăsat...Nu? Nu eu sunt cea care lasă mereu de la ea și vede mereu ce e mai bun în oameni? ... Ba ...da...

Dar acest „poate" oricum nu are să se întâmple... eu stau din nou să ascult muzică doar ca să-mi iau gândul de la tine, dar...nu merge deloc. Nu pot. Fie că încerc cu teme... apari și acolo, fie că mă uit la filme sau seriale, fie că stau de vorbă cu alte persoane...fie că...fac orice ... Nu pot. Pentru că mă bântuie gândul că eu stau aici și mă frământ în pat cu gândul la tine, gata să adorm și tu nu ai nicio treabă de mine...dar absolut niciuna. 

Nu e corect! De ce trebuie să se schimbe lucrurile așa de mult....și cu o intensitate așa puternică? Am nevoie de tine așa de multă și tu nici măcar nu vezi.. sau vezi, dar ignori...ceea ce e și mai rău. Și... asta doare. Am obsoit să tot trag... de mine, de tine... de tot și toate. Dar sper să nu va mai fi nevoie să fac asta mult timp...și că ai să-ți revi. Pentru că nu e ok să faci pe cineva ușor dependent de tine, apoi pur și simplu să te depărtezi de parcă vă știți de câteva minute. E urât...