Povestea unui demon

29. Iertare

Hoinaresc prin pădure de ceva timp și parca timpul sta în loc. Ajunsa în luminiș, o senzație de greata pune stăpânire pe mine. Un foșnet ma face sa privesc atent și sa încerc sa ignor stomacul întors pe dos.
Când privirea mea se intersectează cu acei ochi negri care ma priveau cu căldură când ma jucam cu Nate în gradina casei, lacrimi se îngrămădesc în coltul ochilor mei, în cele din urma dând navala peste obrajii mei reci. Dau să înaintez spre ea, dar tipatul Angelei ma oprește în loc. Îmi atintesc privirea spre ea. În spatele acesteia, cu un rânjet sadic, Lucifer părea ca o torturează. Ma uit din nou la Victoria, care încetul cu încetul se transforma într-o fantasma. Ma privește dragastos, apoi spune:

-Iarta-te și dă-ne drumul!

Când a rostit ultimul cuvânt Lucifer o trage pe Angela în întunericul pădurii, iar Victoria dispare pur și simplu.

Ma trezesc, senzația de greata punând, iarăși stăpânire pe mine, reușind sa scot din mine tot sângele de la masa de prânz. Adopt o poziție turceasca și privesc cerul. Stelele strălucesc, iar atunci când simt adierea calda a vântului și iarba care îmi gadila picioarele, realizez ca am adormit în cimitir.
Mângâi pentru ultima data pietrele funerare ale unor eroine adevărate. Katerina, Victoria si Rose Snow. La câțiva metri de locul familiei în care am crescut, o roca o comemora pe Angela. Ma ridic de pe pământul rece, oftând împlinită.

-M-am iertat!

Pornesc spre casa, cu lacrimile uscate pe obraji.

Au trecut trei luni de la moartea lor, de la moarte lui Lucifer, iar în tot acest timp am realizat ca am fost o egoista orbită de ura pentru o singura persoana, încât mi-a condus familia spre pieire.

Dau sa apăs pe calnta ușii, dar aceasta se deschide, reușind sa zăresc trupul zvelt al Imeldei, care pare destul de pasivă.

-Nate s-a întors, murmura când îmi zărește chipul neutru.

La auzul cuvintelor, intru vijelios în casa cautandu-l cu privirea. Îl găsesc, stand în picioare și privind o poza cu mine și Victoria. Pășesc spre el și aștept ca acesta sa îmi simtă prezenta.
Se întoarce, iar când ii zăresc chipul simt fiecare mușchi din corpul meu se încordează și orbită de nervi încep sa îl lovesc cu pumnii în piept.

-Cum ai putut? Ai dispărut în tot timpul asta. Când am avut nevoie de tine ai fugit! Mereu am fost alături unul de altul în astfel de momente.

Simt cum picioarele mi se înmoaie, asa ca ma îndepărtez de el. Abia dacă îl zăresc printre lacrimile care curg șiroaie pe fata mea. Nate îmi prinde încheieturile indemndu-ma sa îl cuprind și ma strânge într-o îmbrățișare puternica.

-Îmi pare rău, Te! murmur cu capul în pieptul lui.

-Nu a fost vina ta, Syeda! Spune își îmi plasează un sărut pe crestet

Zâmbesc la apelativul pe care l-a folosit. E singurul lucru care mi-a rămas de la Angela. Rup îmbrățișarea și îl privesc direct în ochi. Acesta nu ma privește pe mine, ci pe Imelda. Ea citea pe canapea, încercând sa nu dea importanta discuției mele cu Nate.
Singura care a suferit la fel de mult ca mine a fost ea. Egypt a decis sa se refugieze în cărți, refuzând sa își folosească numele pe care Angela i l-a dat, Aaron și-a petrecut majoritatea timpului sa o readucă pe vechea Egypt, Ana era mereu pe fuga, iar Hale ma veghea de la distanta. Puteam simți asta.

-Du-te la ea! Are mai multa nevoie decât am avut eu.

Ma îndrept biblioteca, în speranța că voi putea discuta cu sora mea.

-Egypt ești aici?

Murmura ceva, dându-mi de înțeles ca am nimeri locul.

-Știu ca nu am mai discutat în ultima perioada, asa ca îți cer doar sa ma asculți. Cu toții suferim, dar trebuie sa le lăsăm sa plece, deoarece asta și-ar fi dorit. Mama ar fi vrut sa ne bucuram de viata mai buna pe care am reuși sa o avem dacă l-am ucide pe Lucifer și în sufletele noastre.

Ma opresc când realizez ca Egypt ma îmbrățișa și plângea la pieptul meu. O strang puternic în brate, aceasta calmandu-se.

-E târziu, constat când vad ca ceasul de pe perete indica miezul nopții.

Dă scurt din cap și își streg copilărește ochii și nasul folosind mânecă ploverilui larg pe care îl poarta, probabil fiind a lui Aaron.

~*~

De minute bune privesc tavanul alb al camerei mele și ascult cum câinele vecinei latră la mașinile și persoanele care trec pe strada. Razele soarelui arzător al Arizonei pătrund prin draperiile colorate ale camerei mele. Oftez și ma dau jos din pat.

Privesc hainele negre care stau aruncare pe scaunul de lângă balcon si ma indrept spre șifonier. Gata cu doliul. Scot o pereche de pantaloni albastri și o bluza alba și întru în baie. Imi privesc reflexia care arata mai vie ca niciodată. Ochii nu mai sunt umflați de la plâns, fata nu mai este atât de palida, iar, pentru prima data după mult timp, pot vedea ușurate în ochii mei.

Cobor voioasa scările și ma îndrept spre bucătărie. Acolo ii găsesc pe toți bucurându-se de păhărele pline cu sânge, în afara de Egypt care savura un pahar cu lapte. Ii ofer un sărut în treacăt lui Hale, o îmbrățișare lui Egypt și iau și eu un pahar de pe blatul de bucătărie.

-Ești bine dispusa, spune Ana.

-Imi place, continua Hale, sorbind din paharul sau.

-Cred ca a venit și timpul, îl aud pe Aaron, care o privea cu subînțeles pe Egypt.

-Știu un loc câte va va ridica moralul tuturor, zic în timp ce îl privesc pe Nate cu subînțeles.

În mai puțin de jumătate de ora intram pe ușa cafenelei din coltul străzii. Clopoțelul ușii suna voios, iar mirosul de cafea proaspătă îți dezmiarda fiecare simț în parte.

Îmi plăcea sa vin aici pentru a studia persoanele, dar acum pot descoperii mai multe. Gândurile persoanelor îmi răsună în cap, dar doua cuvinte îmi distrag atenția făcându-mă sa privesc în jur. Fetita mea. Clopoțelul suna din nou și pot zări cum un domn înalt cu parul șaten și o postura impunătoare, tocmai îmi aruncase o privire fugitiva.

Alerg spre ieșire, dar acesta se făcu dispărut. Traversez strada pana în parcul în care obijnuiam sa ma joc cu Nate și sora lui. Ma fac comoda pe o bancuta, asezandu-mi capul în mâini. Mana calda al lui Hale îmi mângâie spatele, simt prezenta îngrijorată a lui Egypt în dreapta mea, iar inimele celorlalți îmi răsună în timpane.

-Tata e în viata, murmur, lăsând o lacrima sa curgă pe pământul gălbui, si l-am pierdut.

Îmi ridic privirea și zaresc același domn care ieșea din cafenea. Acesta se apropia cu doua cornete de înghețată, una cu ciocolata și alta de vanilie. Se oprește în dreptul nostru, iar eu ma ridic, privindu-l fix, ținând-o strâns de mana pe Egypt. Bărbatul ne privește dragastos, apoi se uita la Hale si la Aaron care stau în spatele nostru protectori.

-Bună, tata! Spun în cele din urma.