Povestea unui demon

1.Crimă și mister

Părul îmi zboară și motocicleta gonește pe autostradă spre nicăieri. Viteza continuă să crească, iar gândurile mele ajung doar o amintire a stelelor. Ceasul indică ora trei și patruzeci si cinci de minute, luminându-se încetul cu încetul. Mă rezem de bătrână mea și aprind o țigară. Frigul pătrunde ficare porțiune a pielii mele, iar fumul îmi liniștește mușchii încordați. 

-´Neața, Ze! Iar te-ai certat cu maică-ta?

     Nate iese de undeva din întuneric. Un zâmbet nervos îmi apare pe față și apoi pufnesc.

-Da, femeia aia nu înțelege că îmi pot purta singură de grijă! Ah, ghici ce? Sunt și pedepsită.

    Un râs isteric umple curtea casei mele. Câinele vecinei începe să latre, iar eu nu pot să nu pufnesc iarăși. Nate mereu a luat în râs certurile mele cu mama. Proptesc mai bine motocicleta pe cric, iar eu pornesc spre ușa casei.

-Oh,haide! Blaze, stai!

   Mă proptesc pe un picior și bat din el nervoasă, mușcându-mi buza. Nate mă cuprinde într-o îmbrățișare, pe care o și așteptăm, apoi murmură un "Scuze!".

-Cateodată poți fi atât de prost,Te.

    Mă ridic pe bolovanul de sub geam și mă prind de pervazul gemului meu, pătrunzînd pe deschizatura lăsată de mine.

-Vi?

    Nate îmi urmează exemplul, dar acesta, sfârșind pe podea. 

-Nu cred că vrei să te găsească Victoria, la mine în cameră,la ora patru dimineață.

   Mă trântesc în pat. Și ațintesc tavanul alb,nu chiar imaculat. De când tata a decis să o părăsească pe Victoria, casa aste se cam duce de râpă, iar mama nu face decât să mă critice toata ziua ."Zici că ești strigoi cu hainele alea!" "Mai ai vreo părticică curată de piele, fără cerneală?". Mereu exagerează. Dacă am o mână tatuata în totalitate tatuată și mă îmbrac numai în negru nu înseamnă că sunt o curvă,cum a spus ea. Oftez. Mă ridic din pat și mă duc spre bucătărie, umplu un pahar cu apă, apoi îmi ațintesc privirea spre canapea. 

   Victoria stă întinsă,sforaind, cu o sticlă de lapte,goală, langa ea, iar pastilele sunt neatinse. Mama e bipolară, iar eu trebuie să am grijă de ea,doar că Victoria nu dă doi bani.

Scot două pastile din cutie și o zgaltai usor. Ea mormăie ceva și întredeschide ochii.

-Haide,mama! 

    Victoria se uită lung la mine apoi îmi ia acele medicamente din mână și paharul cu apă, le înghite și se culcă la loc. Tipic.Nici un "mulțumesc!", nimic.Răsuflu dezamăgită și iau telecomanda de pe masă,dar o știre se derulează, întrerupînd reluarea telenovelei spaniole pe care o urmărește mama.

-"Un cadavru a fost gasit in urmă cu puțin timp pe marginea unui drum de țară în zona orașului Phonix, iar pe corpul victimei au găsite semne de agresiune. Specialiști spun a  suferit o hemoragie care i-a adus decesul, la ora trei jumătate dimineața."

    La ora aia am trecut pe acolo, încercând să scurtez drumul spre casă, iar un țipăt s-a auzit în urmă  mea, dar am crezut că sunt animalele.

-Ze, eu am tulit-o, bunica trebuie să se trezească și dacă vede dezastrul din casă, mă omoară.

   Nate a dat o petrecere fără știrea bunică-sii, iar dacă îl află îi confiscă cheile de la mașină. Soarele e pe cer, potaia vecinei latră în continuu și eu tot nu dorm. Soneria se aude,urmată de un ciocănit.

-Buna dimineața! Blaze Snow? 

Un tip inalt, de culoare, prieten bun cu sala, o fată fină,lipsită de defecte și o voce de inger, puțin sâsâit, stă cat e ușa de mare în fața mea.

-Cine întreabă?

-Nu contează! Va dam trei ore să faceți bagajul, apoi placăm, spune și închide ușa.

   Am urcat în grabă scările și deschid ușa camerei,in ea fiind dezastru. Scot un rucsac micuț pentru a pune câte ceva necesar. E bizar că doi tipi au  venit la mine și   mi-au zis să merg cu ei,dar eu nu plec fără motocicletă, plus că nu strică puțină adrenalină.

-Gata! spun și ies pe ușa, unde,mare îmi e mirarea,îi văd, așezand bătrâna pe o platformă. Hei, ușor cu ea! 

 Aceștia nu spun nimic, decât îmi aruncă o privire și își continuă treaba.

-Urcă!

 Arțăgosul îmi ordonă? Vezi să nu! Deschid portiera din dreapta și mă așez pe scaunul din față, al pasagerului. Cele două matahale se urcă și ele imediat în mașină. Unul din ei rotește cheia în contac și mașina fuge pe șosea.

-Stiți, măcar dacă nu știu unde mă duceți, nu a-ți vrea să îmi ziceți cum vă cheamă?

-Eu sunt Xao, iar el e Yalo,răspunde prietenos cel din spate,nu ca matahala aia neagră.

-Să înțeleg că sunteți japonezi? 

-Exact! Acum taci!

  Din nou îmi dă Yalo ornine? Nț! Nu merge așa.

-Que te jodan, Yalo! (Du-te naibii, Yalo)

    Bunica era din Spania, așa că m-a învățat cateva cuvinte, dacă pot fi numite așa, iar tata e rus, deci înțeleg și puțin din limba ălora.

  Mașina e oprită brusc,iar ochii îmi sunt acoperiți cu o eșarfă neagră,apoi ridicată că un sac pe umărul,mai mult ca sigur, al lui Yalo. Fundul meu face contact cu pământul rece și palma cu o piatră destul de ascuțită.
    Două sunete înăbușite de durere se aud, apoi sunt luată pe sus. Frunzele foșnesc sub pașii persoanei care mă cară.
-

Dă-mi cheile de la motocicletă!
-Nate?
 Acesta mă da ușor de pe umărul lui și îmi desface eșuată de pe ochi. Fața lui e mai albă ca niciodată, iar ochii lui caprui sunt acum negri că noaptea. Mă sperie.

-Te,mă sperii!

   Mâna lui îmi strânge brațul,iar acolo sigur voi avea o vânătaie de toată frumusețea. Privirea lui era ațintită la mână mea din care curgeau picături micuțe de sange.Când am fost trântită pe jos m-am tăiat într-o piatră, dar e superficial. O ultimă picătură face contact cu solul, apoi Nate nici că mai e în fața mea. Te, ce ai pățit?

    Pornesc cu pași mici și speriați spre motocicleta,strângând cheia puternic in mâna.Răsucesc cheia, pornind cu viteză. 

    Pe marginea drumului sunt două trupuri masive, zacand fiecare în noroi. Yalo si Xao sunt morti, iar după cum arată, gâturile lor sunt rupte sigur. Accelerez, iar praful formează un nor uriaș în urma mea. 

     Unde a dispărut Nate așa și cum? Dimineață asta a fost prea ciudata...