13.Schimbări

2.4K 125 5
                                    

   Blaze

     Gâtul îmi arde îngrozitor ca și cum ar fi străpuns cu un fier încins, iar capul îmi bubuie. Mă trântesc cu capul pe pernă, întorcându-l în stânga și în dreaptă. Pe noptieră e un pahar destul de mare. Mă ridic, din nou, luându-l de la locul lui și privesc ce e în interiorul lui. Un miros de scorțișoară și merișor îmi invadează simțurile.
     Apropii paharul de buze, sorbind puțin din lichidul vital. Gustul ușor sărat îmi provoacă fiori, făcându-mă să îmi potolesc usturimea dim gât cu tot sângele din pahar, acesta, fiind parcă un medicament pentru ambele mele probleme.
     Mă dau jos din pat, tălpile mele, făcând contac cu podeaua rece. Analizez camera, decorul, povocându-mi o încruntătură severă.
    Mobilierul închis la culoare, draperiile negre și fereastra imensă îmi sunt total necunoscute, dar nu asta îmi provoacă mii de furnicături. Reflexia mea e cu totul diferită, este ca și eu aș fi în fața sticlei, dar Egypt este de partea cealaltă. 
    Un scârțâit îmi distrage atenția de la reflexia mea. Pe ușa intră Hale cu niște haine în mână. Mă încrunt din nou, apoi privesc mai atent refelxia mea. Sunt îmbrăcată într-un tricou negru care  abia îmi trece de fund, iar mirosul împrimat în el îmi face inima să bată cu putere. Mă întorc pe călcâie, privirea mea, intersectându-se cu a lui. Inima începe să îmi bată și mai tare, iar buzele mele tănjesc dupa sărutul lui, iar expresia după fața lui îmi spune că vrea același lucru.
     Hale pune hainele pe masuța de lângă ușă, apoi se apropie ușor de mine. Mâinile lui îmi ating talia, făcându-mă să mă încordez. Mă ridic pe vârfuri, tricoul, fiind, acum, deasupra fundului meu, încât să ajung la aceeași înălțime cu el. Buzele  noastre se ating, formând un sărut  adânc. Mâna mea pică pe pieptul lui care acum urca și cobora rapid.
—Ce e cu mine?
   Reușesc să scot câteva cuvinte, iar mușchii mei se relaxează ușor.
   Mâinile lui urcă pe omoplații mei, făcându-mă să gem ușor de durere. Îmi arunc privirea la aceeași reflexie. Spatele meu sâgera, iar sentimentele noastre au mascat durerea, care acum e destul de insuportabilă. Mă uit la Hale, care își mușcă maxilarul, de parcă ar simținsi el durerea.
    Rănile se cicatrizează încetul cu încetul, iar durerea dispare.
—Acum că nu mai e nimc care să ne întrerupă vreau să îmi explici ce se întâmplă, spun apăsat.
   Hale mă privește, apoi îmi face semn să mă așez pe pat.
—Te-am transformat. După incidentul cu Ika, Nate te-a adus la noi, iar eu și Egypt am plecat urgent către sabatul ei și eu eram singurul care te putea transforma, pentru că asta ne-a legat și nu aș fi suportat gândul ca tu să ai pe altcineva lângă și prin tine.
—Asta e totuși ciudat, dar pot înțelege. Unde suntem?
—În apartamentul  prietenei lui Nate, în Paris.
   Când am auzit numele lui m-am încordat puțin pentru că nu am înghițit atât de bine știrea cum că suntem frați, iar la cum a reacționat în dimineața când a apărut Egypt, am impresia că nici nu a aflat.
—Ana, Egypt, unde sunt?
—Cu sabatul în San Diego. Melody ne-a spuns să plecăm cât mai departe de San Diego pentru că Ika știe de tranformarea ta și nu poți să te lupți cu ea până nu îți finalizezi transformarea.
—Vreau să mă desprind puțin de lumea asta pe moment, dar mai am o întrebare, ce e cu legătura dintre noi?
—Durerea, sentimentele și rănile pe care unul dintre noi le capătă, le va simți și celălat.
    Ăsta e motivul pentru care sunt și mai atrasă de el, motivul din care el a scâncit de durere acum câteva minute. Suntem legați.
   Mă ridic, călcând apăsat pe parchetul rece. Apuc hainele de pe măsuța pe care erau și îmi ațintesc privirea pe Hale.
—Poți pleca acum.
   Hale zâmbește ștrengar, apoi se face mai comod în pat. O senzație de
Déjà Vu  mă cuprinde. Îmi aduce aminte de seara în care am ajuns în lumea asta, lumea lui, seara când m-am schimbat sub o pătură.
—De data asta nu mă schimb sub pătură, remarc eu zâmbind.
   Verific dacă am lenjerie pe sub tricoul negru, apoi îl ridic peste umeri, părul meu, făcând contact cu pielea spatelui meu. Apuc pantalonii scurți, negri, trăgându-i peste picioarele mele, închizând fermoarul.Îl pot auzi pe Hale cum înghite în sec, iar în câteva secunde e în spatele meu. Mâinile lui reci îmi ating pielea fierbinte, făcându-mă să tresar, apoi îmi presează un sărut pe gât.
—Ți-am spus să ai grijă la cum te îmbraci dacă vrei să rămâi virgină, spune în timp ce îmi mușcă lobul urechii.
    Acum eu sunt cea care închite în sec, dar am să îi joc jocul. Mă întorc cu fața spre el, punând mâna pe pieptul lui.
—Iar eu ți-am spus să ieși din cameră, continuui pe același ton pe care l-a folosit și el.
   Își mușcă obrazul pe interior, iar eu zâmbesc victorioasă. Apuc si maieul de pe masă. E decupat în spate și asta mă face să mă încrunt pentru că nu este al meu.
—E pentru aripi. Ai nevoie de "loc" pentru a le deschide. Din cauza asta avei cicatricile pe spate.
—Astăzi put fi doar niște oameni normali?
    El zâmbește în colțul gurii, apoi mă cuprinde și îmi dă un sărut scurt pe creștet.
—Ce vrei să facem?
    Întrebarea asta ma derutează puțin, dar un răspuns cât se pare de copilăresc îmi trece prin minte, ceea ce ma face să chicotesc înainte să îl rostesc.
—Vreau înghețată.
   Hale pufnește în râs, iar apoi mă ia ca pe un sac pe umărul lui.
—Hale, mai am o întrebare. Cum am ajuns la Paris dacă eu "dormeam"?
    Vocea mea e puțin mai sugrumată din cauza umărului lui Hale care îmi intră în stomac mai ceva decât o făcea cuțitul Ikăi.
—Ai o soră vrăjitoare și tu întrebi asta?
    El mă dă jos de pe umărul lui, în fața ușii, pentru a răspunde la telefon. Spune două bombăneli, apoi îmi întinde telefonul.
—Alo?
—Slavă Domnului că ești bine,  răsună vocea lui Egypt de la celălat capăt al firului. Te-a pus la curent Hale cu noile modificări ale corpului și simțurilor tale?
—Oarecum, răspund nervoasă pentru că mi-a întrerup ziua normală.
   Chicotește puțin și își exprimă părerea mult prea liberă.
—V-am întrerupt din ceva? Of, Blaze, trebuie să fug, Ana iar a intrat în cărțile lui Melody.
    Nu apuc să spun ceva pentru că bipuit-ul mă face să îi întind telefonul înapoi.
   Hale mă trage de mână până la ieșirea din apartament. Îmi deschide portiera mașinii lui, făcând un gest asemenea unui duce, iar eu îi răspund cu o plecăciune.
—Înghețată lângă Notre-Dame, venim!

Povestea unui demonWhere stories live. Discover now