Degeaba pierzi litere
printre firicelele de apă
ce îți pătrund adânc în suflet.
Degeaba uzi foi deja ude
de alte lacrimi invizibile,
pe care le poti observa,
dar o faci și asa,
căci nici ei nu le observă pe ale tale.
(Iar ceea ce numești tu interior,
ceea ce crezi ca unge suflete
și îmbogățește minți,
poate o exista,
dar râul deja e secat.)
În zadar poți să le faci pe toate,
căci oricât ai incerca,
monstrul din umbră,
cel ce odată stătea în dulap,
iar acum e peste tot și în oricine,
te doboară și iti șterge
orice urmă de pix pe care
ai încerca să o lași.
Dragă copilă,
n-o zic ca să te rănesc.
Chiar deloc.
Ci doar ca să încerci să înveți
că trebuie să crești,
că trebuie să uiți,
ca trebuie să te uiți.
Uită-te!
Dar n-o face!
Fii tu,
dar lasă-i să creadă că asta ești de fapt.
Ține în tine
si nu exploda.
Nu le arată cine ești cu adevărat
pentru ca sigur vor încerca
să distrugă,
să alunge și să știrpeasca
tot ce e bun în tine,
tot ce te definește,
ca sa fii cine vor ei să fii,
nu cine ești cu adevărat.
YOU ARE READING
Nu sunt o carte...
Teen FictionPrivești... dar oare vezi? Citești, dar oare îți vei aminti și mâine ce ai citit azi? Auzi... dar oare asculți? Această carte nu e o carte, deci să nu te simți vinovat că nu vezi, că nu îți vei aminti ce ai citit, că nu asculți. Această...
