Nu sunt o carte...

Necunoscut

Nu că ai ști,
nu că ți-ar păsa,
nu că ai vrea,
dar am terminat-o aici și acum.

Îmi promit mie însămi
și în fața sa,
celui care își stâlcește vederea,
că e ultima dată,
ultima poezie
și ultimele versuri
ce-ți caută adresa.

Nu că ai citi,
nu că ți-ai aminti,
dar poate intr-o zi
vei vedea și îți vei apleca privirea,
dar mă îndoiesc că așa va fi.

Dar îți jur indirect
că nu te voi mai scrie,
că te eliberez din somnul
în care te-ai avântat în mintea mea.
Iar de nu vei vrea,
de vei insista să te culci la loc,
atunci și doar atunci
mă voi elibera de mine
și te voi înmâna alteia.

Nu că vreodată ai văzut,
nu că vreodată ți-ar pasa,
dar eram printre puținele
care țineau la tine suficient
încât să se elibereze pe sine
pentru a te vrea fericit
într-o lume în care toți
te vor mort, beat și drogat,
departe de ceea ce se numește viitor.

De la cea care te vedea cu adevărat
și te îndrăgea cu tot cu iadul pe care ți l-ai însușit.