Casa e devastată, toate cărțile de pe rafturi sunt răsturnate, bibelouri și vase sparte, televizorul din living spart. Fug spre Bucătărie și toate paharele de cristal ale mamei acum sunt sparte pe jos. Mă duc in garaj, mașinile noastre încă fiind acolo, neatinse. Verific seiful și toți banii sunt acolo. Iar acum îmi pun întrebarea, "de ce naiba a fost casa noastră Sparta?" Nu au luat bani? Ce au căutat, atunci?
- Hei, Elena! Vino puțin, striga fratele meu.
Mă îndrept spre living in pași grăbiți spre fratele meu, care tine in mâna un plic alb cu un sigiliu albastru Royal. Ce coincidenta, se potrivește cu numele adunăturii de adolescenți care au trimis asta, "The Royals". Au acest nume doar pentru simplu fapt ca sunt cei mai buni de pe pista, da, pista de curse. Sunt cei mai rapizi, mai ales "șeful" lor, un îngâmfat care crede ca dacă e cel mai bun, automat prietenii lui trebuie sa asculte de el, sau cum îmi place mie sa spun, sa îl "slăvească". In concluzie, se cred atât de atotputernici încât si-au pus numele asta stupid. De când fratele meu a părăsit lumea lor, primește o data la ceva timp o scrisoare de acest gen cu câte o oferta noua pentru a se întoarce, ori un cec doar pentru a nu ii da in gât la politie. O data i-au fost virați in cont cinci sute de mii de dolari, doar ca sa îl facă sa tacă. Ce pot sa spun, fratele meu nu e prost, el profita de prostia altora. Dar acum? Acum au întrecut măsura, la propriu. Mă uit la fratele meu cu coada ochiului, nici el neștiind ce sa facă. Sta așa încă câteva secunde bune, apoi se trântește pe canapea.
- Dracu sa va ia de idioți, spune el apoi rupe sigiliul și scoate scrisoarea din interior, un singur rând fiind scris : "Ai făcut alegerea greșita, îți mai acordam o săptămâna sa te răzgândești. - TR "
El oftează, lăsându-și capul pe spate. Arunca scrisoarea undeva pe jos, apoi se ridica și se îndreaptă spre ușa.
- Stai așa, unde naiba crezi ca te duci? Nu îmi spune ca tu chiar te alături lor DIN NOU și îți faci iar probleme cu poliția, pentru ca data viitoare nu te mai scoate nici dracu de la răcoare.
Se uita la mine, aruncându-mi o privire de regret, apoi se întoarce spre intrare și nu apuca bine sa își ridice geaca de piele de pe jos pentru ca o iau eu înaintea lui și o arunc spre bucătărie.
- Elena, nu agrava situația. E numai vina mea, eu am ales sa îmi fac de cap și mi s-a spus ca nu voi putea sa evadez de viața asta niciodată și totuși uite-mă aici, încercând și eșuând. Va pun viața in pericol, a tuturor. Vreau sa mergi la facultate și sa ai copii, nu sa fugi toată viața din cauza mea. Pentru ca mai devreme sau mai târziu vor veni după tine și nu îmi pot asuma riscul. Mă uit la el fără sa spun nimic. Nu am cuvinte sa exprim amalgamul de sentimente din inima mea. Durere? Regret? Poate ca are dreptate, dar nu vreau sa accept asta. Nu vreau sa treacă prin porcăria asta singur, fără mine, fără noi, familia lui.
- Te las sa pleci, dar, cu o singura condiție.
- Și acea ar fi?
- Sa mă iei cu tine.
- Elena, tocmai ți-am explicat de ce mă duc SINGUR și vrei sa îți strici viitorul? Ești întreaga la minte sau ți s-a prăjit creierul?
- Lasă glumele proaste la o parte, frate. Doar ca nu vreau sa te las la greu. Dacă tu ești băgat intr-un mare căcat îți voi tine partea, voi fi mereu acolo. Pentru ca asta fac frații, se ridica unul pe altul de pe jos și se ridica de zece ori mai sus. Se respecta și se susțin. Se uita la mine, gândindu-se la ce ar trebui sa spună și sa facă. Mai oftează odată și își trece mâna prin par.
- Ești imposibila.
Răsuflu ușurata la vorbele lui, apoi îmi iau geaca pe mine și ieșim pe alee, sărind amândoi in mașina.
- Ai un plan? Sau măcar ai nevoie de unul?
- Nu Draga, bat la ușa și o sa mi-o deschidă cu zâmbetul pe buze.
- Nu face mișto de mine fraiere, de unde sa știu eu ce înseamnă sa te întorci intr-o alianță de genul? Nu sunt o rău făcătoare, fără supărare. Își da ochii peste cap și oprește la semafor.
- Mă gândeam ca o sa calci ambreiajul, adică poți sa spui ca ești deja in clanul lor și nu mai crezi in puterea semafoarelor.
- Nu e momentul potrivit pentru sarcasm și Glume proaste, surioara.
- Tu vorbești? Tocmai ce ai făcut mișto de mine pentru ca nu știu dacă ai un plan sau nu! Semaforul se face verde și Ethan calcă ambreiajul mai tace ca niciodată, mașina fiind la turație maxima, rotile scârțâind. Mă prind mai bine de scaun, fiind luată prin surprindere.
- Fericita?
- Foarte, spun, nota de sarcasm fiind scoasă bine in evidentă.
Nici nu apuc sa deschid radio-ul, căci fratele meu oprește mașina. Suntem intr-o parte destul de pustie a Seattle-ului, ceea ce mi se pare imposibil. Seattle-ul este un oraș superaglomerat plin de blocuri înalte și îngrămădite pe nenumăratele sale bulevarde, populația lui fiind exagerat de mare in proporție cu mărimea sa.
- Tu, rămâi aici.
- Ethan, nu am venit pana aici cu tine ca sa stau in mașina.
- Oh, ba da, o sa stai.
Ethan iese rapid din mașina și blochează portierele cu blocajul special pentru copii și trântește portiera cu putere. Nu mai are rost sa protestez. Nu știu cum sau unde e butonul ăla pentru deblocarea portierelor "safe" și nici nu mă obosesc sa îl caut, pentru ca el L-a activat din cheie.
- Ce nemernic, murmur eu.
Mă uit de pe geamul șoferului cum apasă pe un buton, uitându-se in sus și făcând de mâna, probabil la o camera de supraveghere. Apoi ușa se deschide și el intra, dar nu apuc sa văd nimic in interior pentru ca cineva trage cu ochiul afara și încerc sa mă scund cât mai adânc in scaun, dar am eșuat, acum persoana holbându-se la mine cu un rânjet.
- Ciudat, spun eu in șoaptă.
Ușa se Închide și tot ce rămâne de făcut este sa aștept. Idiotul nu făcea mișto de mine. Chiar l-au lăsat sa între așa, cu zâmbetul pe buze. In timp ce sunt pierdută in gândurile mele, ușa pasagerului e Sparta și o mâna mă trage afara pe locul unde era geamul, căzând pe sosea. Încerc sa protestez dar persoana care m-a forțat afara din mașina mi-a pus o pereche de cătușe.
- Dami drumul disperatu-le! Nu ai tu dreptul sa mă atingi!
- In locul tău a-și tine gura închisă , altfel cuțitul asta îți va mângâia puțin gâtul.
- Ce drăguț ești tu, spun. Nici nu știu cum de pot fi sarcastica intr-o situație de genul.
Bărbatul căruia nu i-am văzut fata mă târâie spre ușa pe care a intrat fratele meu si pune un cod. Ușa se deschide larg și toată lumea se holbează la noi. Fratele meu sare de pe canapea și vrea sa fuga spre mine, dar un băiat blond îl oprește.
- Dați-i drumul, incompetenților, ea nu are nici o legătura cu situația asta!
- Oh, dar are, dragul meu coleg.
El ridica dintr-o sprânceană și băiatul blond ii arunca un portofoliu pe masa. Am dat de dracu
