Throwback:
Ușa se deschide și îl văd pe fratele meu in pijamale. E chior de somn.
- Cum te simți, surioara?
- Mult mai bine după aspirina pe care mi-a dat-o Aiden, spun in timp ce ii fac semn sa se așeze lângă noi.
- Ca tot vorbeam de evenimentele de aseară, ați spus ca îmi spuneți și mie de ce eram in "pericol"?
Baietii se uita unii la alții, dar nimeni nu apuca sa spună nimic, căci mama da navala peste noi.
- Buna dimineața, copii. Văd ca sunteți toți treji, deci va aștept la masa, spune ea cu un zâmbet pe fata. Se vede ca nu are nici un habar de ce s-a întâmplat noaptea trecută și cred ca e mai bine așa, pentru moment. Ethan face semn spre ușa și coboram toți la masa. Tata e ca de obicei cu ochelarii pe nas, cu o cafea in mâna și in cealaltă un ziar. Ne saluta cu un zâmbet călduros și ne așezăm la masa. Mama deschide televizorul și îl lasă pe canalul pe care este mereu, adică pe canalul de știri locale. Nu îl bag in seama, dar un reportaj îmi captează atenția, la fel și celorlalți. " Un tragic incident a fost produs la balul de absolvire al liceului "Roosevelt", in care o adolescenta in vârsta de 18 ani, pe nume Dakota Lindemann a fost împușcată, probabil in urma unui conflict. Mai multe informații vom afla când medicii de la spitalul in care este internata tânăra ne vor confirma dacă decesul a avut loc din cauza recentelor lupte de strada sau a fost o pura coincidenta. Părinții elevei au ajuns cu sufletul la gura la spital, imediat ce au aflat vestea devastatoare. Atât avem pentru moment, o dimineața frumoasa va doresc in continuare". Mama și tata se uita la noi îngrijorați și cu gura căscată, iar noi doar stăm aici și nu spunem nimic, palizi.
- Dumnezeule! De ce nu ne-ați anunțat și pe noi? Spune mama gesticulând. Tata clipește repede și își da ochelarii jos, așezându-se mai bine la masa. Apoi, tot ce face e sa își deschidă gura, doar pentru a scoate un suspin, apoi se sprijină cu mâna de frunte.
- Voiam sa așteptam pana după micul de jun, dar se pare ca nu ne-a prea ieșit, spune Ethan in timp ce își muta privirea spre farfuria pe jumătate mâncata. Toate amintirile de asta seara îmi apar din nou in fata ochilor, făcându-mă sa mă simt din ce in ce mai slăbită. Încep sa respir din ce in ce mai rapid și mai greu. Mâinile îmi amorțesc și am senzația ca o sa leșin in următoarele secunde .Camera se învârte cu mine, iar mama observa ca nu mă simt atât de bine.
- Elena, liniștește-te, ești in siguranța aici, spune tata ridicându-se de la locul lui, fiind urmat de mama. Mama mă ia in brațe și mă leagănă ușor, șoptindu-mi ca totul va fi bine. Nu știu ce se întâmpla cu mine in ultimul timp. Am atacuri de panica des și amețesc repede. Când alerg rămân repede fără aer și nu pot sta foarte mult in picioare, pentru ca mă face sa mă simt slăbită.
- Mama, ce e in neregula cu mine? Spun suspinând. Nu vreau sa mă gândesc la ce e mai rău. Poate nu e nimic grav, poate.
- Nu știu, scumpa mea, chiar nu știu. Îți promit ca mâine de dimineața mergem la doctor. Da? Spune ea încă încercând sa mă liniștească. După aproximativ 5 minute mâinile mele încep sa se dezmorțească și respirația sa îmi revină la normal. Ethan, Aiden, mama și tata au încercat sa îmi ia mintea de la ce s-a întâmplat seara trecuta și într-adevăr au reușit. Mă sperii destul de tare când am atacuri de panica, pentru ca nu știu cum sa reacționez și cum sa le fac fata. Îmi este frica sa leșin, deși nu știu cum e. Nu am leșinat nici o data. Am fost sănătoasă tun pana acum. Îmi termin micul de jun, mama punându-ne câte un pahar de suc de portocale. Aiden îmi da un ghiont și aproape ca îmi scuip sucul de portocale din gura, dar mă abțin și îl înghit pentru ca sunt o fata, nu un porc și ii arunc o privire răutăcioasă.
- Ce e?
- Hai sa facem ceva, mă plictisesc.
- Ethan, haide sa facem ceva, Aiden se plictisește. El își da ochii peste cap, apoi se uita la Ethan
- Hai la mall, și așa nu prea avem ce face pe aici.
Eu aprob nepăsătoare și mă duc sus sa mă îmbrac. Îmi aleg o pereche de blugi negri și un tricou in dungi negre și gri pana la bata pantalonilor, mai larg in partea de jos. Îmi iau conversii negri și îmi îndrept parul, îmi dau puțin sprâncenele cu fard și aplic mascara, apoi îmi i-au telefonul și niște bani .Băieții mă așteaptă pe canapea si se ridica când mă văd. Le zâmbesc și alerg spre ușa. Sunt puțin entuziasmata, dar sinceră sa fiu, nu știu de ce. Mă îndrept spre mașina și trag de mâner, realizând ca e încuiată.
- Doamne, Elena! Intr-o zi o sa îmi rupi mânerul ăla, spune Ethan oftând și apăsând pe buton.
- Scuze, am spus in timp ce am chicotit ușor.
* După câteva ore *
Mă urc bosumflată mașina. Nu am găsit nimic care sa îmi placa, doar trei tricouri și o pereche de blugi negri. Pot spune ca sunt foarte pretențioasa in legătura cu hainele. Nu pot purta orice. Drumul spre casa e destul de liniștit. Prima oară l-am lăsat pe Aiden acasă, iar acum tocmai ce Ethan a parcat mașina. Se pare ca părinții noștri nu sunt acasă, deoarece mașinile nu sunt parcate in fata porții. Coboram in liniște, Ethan luând plasele din portbagaj, in timp ce eu deschid ușa de la intrare. Las cheile pe măsuța de la intrare, Ethan urmându-mă și închizând ușa.
- Ce naiba, spune Ethan.
Îmi ridic capul și ce văd in fata ochilor mă lasă cu gura deschisă, scăpându-mi telefonul.
