Vinyl love //Billie Joe Armstrong//

Capitolul 1: Blink-182

 

22.06.2014

 

 Aveai tricoul negru cu Metallica mult prea lung pentru trupul tău. Te-am recunoscut din prima. Erai persoana ce mi-a ghidat mereu pașii, chiar de la vârsta fragedă de patru ani. Figura ta îmi era mult mai părintească decât cea a mamei mele.

Te-ai dus la raionul cu muzică rock. Atât de previzibil. Stăteam pe taburetul de la casă și mestecam o gumă de piersici. Citisem undeva că piersicile sunt fructele tale preferate. Te-am privit când ai luat un vinil. Era unul de la Blink-182. Credeam că nu asculți asta. E una din trupele mele preferate.

Ai zâmbit și ai lăsat discul jos, trecând mai departe. Probabil aveai deja acel album și era o amintire dragă, de aceea te-ai oprit la el. Te priveam și zâmbeam. Oh, Billie Joe, dacă ai știi.

Îți țineai mâinile în buzunar și treceai pe la fiecare raion. Pop, dubstep, jazz, house, hip hop, reggae, dar te-ai întors la cea care ne leagă. Te-ai întors la rock și mereu o vei face. Păreai a avea nevoie de ajutor. M-am ridicat și am venit la tine.

Mi-am dat părul după ureche – mereu fac așa când vreau să par atractivă – și am ajuns repede lângă tine. Nu m-ai văzut, dar am observat că tot la ,,Take Off Your Pants and Jacket” te uitai.

-Bună ziua, spun după un timp, iar tu te întorci calm. Vă pot ajuta cu ceva?

Erai machiat, iar ochii îți ieșeau în evidență, mai mult ca niciodată. Erai perfect.

-Nu, zici tu și râzi.

Amândoi ne uităm la cel de-al patrulea album al trupei Blink-182. Pot spune chiar că erai emoționat, deoarece văzusem câteva lacrimi în ochii tăi.

Am hotărât să te las în pace, apoi ai plecat și tu. S-a auzit clopoțelul de deasupra ușii, iar eu te-am privit cum te îndreptai spre mașina ta pe care eram atât de invidioasă.