Alice Rose (O Întâlnire Neașteptată 2)

La psiholog

  *beep beep beep*
  Era 7:00. Mă ridic greoi din pat și mă duc la bucătărie, pentru a îmi mânca micul dejun. După ce îmi mănânc micul-dejun am început să mă pregătesc, plecând la 7:30 de acasă.
   *la ora 7:50, la psiholog*
  - Bună dimineața! Eu sunt Alice.
  - Bună dimineața, Alice! Eu sunt Clara.
  - Îmi pare bine de cunoștință!
  - Și mie! Te rog, stai jos, pe acest scaun.
  - Mulțumesc! spun în timp ce mă așez pe un scaun de culoare roșie din piele.
  - Mama ta mi-a povestit câte ceva despre problema ta. Iar din câte am înțeles, ţi-ai pierdut memoria.
  - Nu mi-am pierdut toată memoria. Doar unele amintiri de anul trecut şi câteva persoane întâlnite anul trecut.
  - Câte persoane?
  -  Trei persoane.
  - Iar cele trei persoane ţi-au fost prieteni?
  - Da. Așa cred.
  - Mama ta mi-a spus că înainte să îți pierzi o parte din amintiri, ascultai melodiile lui Michael Jackson. Așa este?
   - Da.
   - S-a descoperit cu câțiva ani în urmă, că o persoană care și-a pierdut o parte din memorie şi-a reamintit-o după ce a făcut lucrurile iubite de el până când a avut loc incidentul.
   - Iar...
   - Și mă gândeam că ar trebui sa încercăm și noi asta.
   - Adică spuneți că ar trebui să ascult melodiile lui Michael Jackson, iar cel mai probabil îmi voi aminti tot ce am uitat?
   - Da.
   - Nu prea cred că va funcționa.
   - De ce spui asta?
   - Pentru că i-am mai ascultat melodiile după accident.
   - Și nu a avut niciun efect?
   - Nu. spun dezamăgită
   - Dar ce îți mai plăcea să faci înainte de accident?
   - Păi, îmi plăcea să citesc, și încă îmi place, și să mă plimb prin aproprierea casei mele.
   - Acel loc avea o importanţă sentimentală pentru tine?
   - Nu cred. Chiar nu știu.
   - Bine atunci. Pai, ce ar fi sa facem o plimbare si sa descoperim daca avea sau nu o importanta sentimentala pentru tine. Ai vrea sa mergem?               - Depinde cat este ceasul.                         - Stai sa ma uit la telefon.... Este 10:20.                                                                 - Ar cam trebui sa plec.                             - De ce? ma intreaba curioasa dna psiholog.                                                           - Am repetitie cu corul scolii de la ora 11:00.                                                          - Vai, ce frumos. Faceti repetitie pentru ziua scolii?                                          - Da. Ziua scolii este pe 12 decembrie.                                                        - Si ce melodii o sa cantati?                      -  "Count on me" de Bruno Mars si "This is it" de Michael Jackson.                     - Foarte frumos. Bine, atunci. Ne vedem saptamana viitoare, luni, tot de la 08:00. Si succes cu repetitiile. O zi buna!                                                               - Multumesc frumos. O zi buna! La revedere! spun iesind din birou.                Dupa ce am iesit din cladire, am putut observa autobuzul care merge spre scoala parasind statia. "Pe bune??? Din nou!!! Nu cred asa ceva! Cred ca cineva ma uraste in acest moment!!! Se pare ca va trebui sa merg pe jos!!!"                                                                                                                          *la 10:50*                                                                                                                                Deoarece nu avea niciun rost sa merg acasa, am mers direct la scoala. Cand am intrat in sala de festivitati nu era nimeni, asa ca m-am asezat pe un scaun si mi-am pus castile in urechi. "Ce melodie sa aleg eu acum! Cred ca ar fi bine sa mai repet putin "This is it"!"                                                                     Melodia a inceput. Am inceput si eu sa cant. Ma simteam ca o adevarata cantareata in timpul unui spectacol. Ma simteam extraordinar. Deoarece nu m-am putut abtine am urcat pe scena si am inceput sa si dansez. Cam pe la mijlocul melodiei am putut observa o silueta langa mine. Nu am tipat, doar m-am oprit din dansat si m-am uitat la acea persoana. Era Michael, care dansa exact ca mine. El nu s-a oprit cand m-am oprit si eu, asa ca m-am putut uita la el cum dansa. Miscarile lui semanau cu miscarile unui adevarat rege al dansului. Exact atunci cand melodia din castile mele  s-a terminat, a facut si Michael o plecaciune in fata lui Blanket si in fata publicului imaginar.                                     - Bravo! tip eu si Blanket in cor.             - Bis! Bis! tipa Blanket.                                 La auzul tipetelor noastre, Michael zambi, spuse un scurt "Multumesc!"  si mai facu o plecaciune.  Pe scurt, se comporta ca o adevarata vedeta.                Cam dupa 5 minute de vorbit toti trei, adica eu, Michael si Blanket, au inceput sa apara si restul copiilor, unul cate unul.                                                Dupa o ora de cantat, de glumit si de repetat, toti, atat eu, cat si copiii, ne-am continuat orarul normal, la 17:00 ajungand acasa.                                                                                                                        *acasa*

Dupa ce am ajuns acasa, am facut un dus si am mancat cina impreuna cu parintii.                                                             - Si... Cum a fost la psiholog astazi? ma intreaba mama                                         - A fost ok. Am discutat despre problema mea si mi-a spus cum mi-as putea recapata memoria.  Dar nu am avut timp sa punem in practica propunerea, deoarece era timpul sa merg la scoala pentru a face repetitia cu elevii din corul scolii.                             - Si care este acea propunere? ma intreaba tata                                                    - Sa fac lucrurile pe care imi placea sa le fac inainte sa imi pierd o parte din amintiri.                                                     - Dar stiu ca iti placea sa ii asculti melodiile lui Michael Jackson. Iar in ultima vreme, ai inceput sa ii asculti cateva melodii. Si nu s-a intamplat nimic. Chiar crezi ca va functiona? imi spune mama, putin ingrijorata.         - Trebuie sa functioneze! Nu avem alta varianta decat asta! Iar, lunea viitoare, voi merge cu dna psiholog in parcul din apropierea casei, pe care il vizitam cu placere, cu speranta de a imi aduce aminte tot ce am uitat.              - Bine, scumpa mea! Sa speram ca totul va fi bine!                                                 Dupa ce am mai vorbit cu parintii despre una despre alta, fiecare a parasit bucataria, mergand in camera dorita.                        
     Dupa ce am intrat in camera mea si am inchis usa, m-am aruncat in pat. "Off... Ce zi epuizanta!!! Sunt asa de obosita!!! Iar, maine, mai am ore si de la 12:00, inseamna ca trebuie sa ma trezesc la maxim 10:00!! Off..."      
   Desi era doar 20:00, eu mi-am pus ceasul sa sune la 09:45. Dupa ce mi-am pus ceasul sa sune, am deschis televizorul, neacordand atentie filmului, gandindu-ma incontinuu la micul "duet" al meu si al lui Michael, adormind astfel cu televizorul deschis si cu gandul la dans.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.

____________________________________

Hei, toata lumea!!! As vrea sa va urez in primul rand "Craciun Fericit!!!"!!! Sper ca v-a placut capitolul de astazi si sper ca ati primit tot ce v-ati dorit de Craciun!!! Va pup si va iubesc!!! Ne vedem data viitoare!!! :* *_* *_* :*