Alice Rose (O Întâlnire Neașteptată 2)

Sperietura

Ultimile luni din vacanta de vara au trecut chiar foarte repede. Scoala a inceput, din pacate pentru elevi. Cand mi-am revazut clasa am ramas uimita. S-au schimbat cu totii atat de mult in ultimele luni.
Era deja luna octombrie, luna cea mai placuta mie, deoarece in octombrie e ziua tatalui meu si este si Halloween-ul.
*31 octombrie*
"In sfarsit... weekend!!!! Aleluia." imi spun in minte, in timp ce ma dau jos din pat.
Ma duc la bucatarie, imi salut parintii si mananc un sandwich.
Cam pe la 17:30 imi suna telefonul. Era Michael, care m-a invitat la el.
La 18:00 am ajuns la el. Fiind Halloween-ul am decis sa ne uitam la un film de groaza, desi la inceput nu am acceptat.
Cam pe la mijlocul filmului am mers la baie. Cand am iesit din baie nu se mai auzea niciun zgomot de la film si mi s-a parut ca am vazut si o umbra.
I-am strigat pe toti, fara sa primesc niciun raspuns.
- Asta e o gluma foarte, foarte proasta! strig eu.
Atunci cand sa intru in sufragerie, Rosalie scoase un tipat de groaza, ca al unei fetite din filmul la care ne-am uitat. M-am speriat atat de tare, incat am facut cativa pasi in spate, impiedicandu-ma si lovindu-ma de coltul unei mobile.
Am avut un scurt moment de inconștiență, revenindu-mi dupa cateva minute.
- Alice, esti bine? ma intreaba o voce suavă de barbat.
- Da. spun cu jumatate de gura si avand ochii intredeschisi.
- Sigur? ma intreaba din nou acea voce.
- Da. spun, deschizandu-mi ochii.
Cand mi-am deschis ochii, in fata mea stateau un barbat cu parul carliontat si ochii caprui, o fata cu parul blond, un barbat in jur de 21 de ani, Rosalie si Blanket.
- Cine sunteti voi? spun aratandu-i pe cei 3 necunoscuți.
- Cum adica cine suntem noi? Nu ne mai tii minte? intreaba fata blonda.
- Ar trebui sa imi aduc aminte? ii intreb eu.
- Suntem noi: Prince, Paris si Michael. spune barbatul care avea in jur de 21 de ani.
- Aceste nume nu imi par cunoscute. le spun in semn de regret.
- Nici macar fețele noastre nu ti se par cunoscute? ma intreaba barbatul cu parul carliontat.
- Nu. răspund scurt.
Auzindu-mi vorbele, Blanket incepu sa se agite.
- De ce te agiti, Blanket?
- Pe el il cunosti? ma intreaba fata cu parul blond.
- Da. Sunt diriginta lui.
- Dar pe mine ma mai tii minte? ma intreaba Rosalie.
- Da. Am fost colege si suntem prietene foarte bune.
- Deci i-ai uitat doar pe Paris, Prince si Michael?
- Asa cred. Chiar nu imi aduc aminte sa va fi cunoscut.
- Ai auzit vreodata de Michael Jackson? ma intreba Michael.
- Nope.
Auzindu-mi raspunsul, acesta s-a intristat.
- Dar cine e cantaretul tau preferat? ma intreaba din nou Michael, parca incercand sa imi aduc aminte ceva.
- Bruno Mars.
- Dar cartea ta preferata? ma intreaba Michael.
- Nu am o carte preferata.
- Dar ce zici de "Peter Pan"?
- Nu imi prea place.
- Serios? ma intreaba Michael.
- Da. E tarziu si ar trebui sa plec acasa.
Am plecat acasa. Rosalie s-a oferit sa ma conduca, dar nu am fost de acord. De ce toata lumea se comporta asa ciudat cu mine, ca si cum as fi uitat ceva important din viata mea? Intrebarea asta mi-am pus-o tot drumul spre casa.
- Buna. tip dupa ce am ajuns acasa.
Parintii fiind obisnuiti cu comportamentul meu, m-au salutat inapoi. M-am dus in bucatarie, am mancat ceva si dupa mi-am deschis calculatorul. L-am cautat pe acel Michael Jackson. "E dragut, nu spun nu. Stai, ce...? E mort din 2009? Nu cred! De ce m-ar fi intrebat de un om care a murit. Si de ce Michael pe care l-am cunoscut azi seamana cu Michael care murise in 2009?"
Imi iau telefonul si intru in agenda, pentru a o apela pe Rosalie. Deasupra numelui ei era si numele "Michael". "Daca nu am nicio ruda cu numele de Michael, atunci a cui e numarul?". Am apelat din curiozitate. Dupa cateva secunde imi raspunde Michael pe care l-am cunoscut azi. Auzindu-i vocea, m-am speriat asa de tare, incat i-am inchis in nas.

*Perspectiva lui Michael*

Eram in bucatarie. La un moment dat mi-am auzit telefonul sunand. Era Alice. "Oare si-a adus aminte de noi?" ma intreb in gand. Raspund imediat, fara a ezita un moment.
- Alo. spun eu cu un zambet de fericire pe buze.
Nu a spus nimic, din contra, a inchis telefonul. Daca m-ar fi ascultat Rosalie si nu ar fi facut acea farsa. I-am spus ca s-ar putea termina rau, dar ea nu m-a ascultat. Ma duc in bucatarie, cu speranta ca Alice sa ma sune din nou, dar nu a mai facut-o.

*Perspectiva lui Alice*
Dupa ce mi-a raspuns Michael si dupa ce i-am inchis nu l-am mai sunat. Nu am mai sunat-o nici pe Rosalie. Am intrat in muzica pentru a ma relaxa. Cele mai multe melodii erau ale lui Michael Jackson. Asta e ciudat. Nu am mai ascultat nici muzica. M-am pus comfortabil in pat si m-am culcat, cu speranta de a uita aceasta zi ingrozitoare.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
___________________________

Hei, toata lumea. Sper ca v-a placut acest capitol si sper sa nu ma urati, deoarece Alice si-a pierdut memoria si ca nu am mai postat de ceva timp. Va multumesc enorm pentru 1,41 mii de vizualizari si pentru toate voturile date. Sunteti cei mai tari, iar fara voi nu as fi reusit sa ajung in top. Va iubesc si va pup dulce si ne vedem ca de obicei, data viitoare. :* *-* *-* :*