Alice Rose (O Întâlnire Neașteptată 2)

Țara de Nicăieri

      Am adormit imediat dupa ce am pus capul pe perna si telefonul pe noptiera. In acea seara am avut un vis paralizant. Eram doar eu intr-o camera mare alba. Nimic nu era acolo, nici un obiect, nimic. Nici o persoana nu era acolo ,nimeni, doar eu, doar eu cea mica. Am inceput sa ma plimb prin acea camera si deodata aud un chicotit. Am intrebat cine e acolo. Drept raspuns am primit un suras. Dupa un suras aud niste pasi in spatele meu. M-am intors, dar nu era nimeni. Continui sa înaintez. Cu cat mergeam mai mult, cu atat auzeam acel chicotit mai tare si acel suras mai bucuros. Din cand in cand mai intrebam cine este acolo, dar primeam același raspuns, un suras. Cand am intrebat pentru a saptea oara, aud o soapta care imi spune sa merg inainte si sa nu mai pun intrebari, deoarece totul va fi in regula. Am vrut sa spun ceva, dar aceeași voce imi spune "Ssshht!". Din ce imi spusese pana atunci înțelesesem ca era un copil, asa cum eram si eu, deci totul va fi bine, nu? La un moment dat am ezitat sa înaintez, dar o mana ma împinse pe la spate. M-am uitat dar nu era nimeni. "Ok, asta-i ciudat." imi spun in gand. De o data, mana care ma împinse, acum ma trage de haine, semn sa ma opresc. Era o prapastie. Aceeași mana ma lua de mâna dreapta. Incepeam sa ma ridic. Ma ridicam din ce in ce mai mult, pana cand realizez ca acea camera alba se transformă intr-un albastru infinit. Acea mana isi arata acum si stapanul. In surprinderea mea il vad pe Michael, copil si îmbrăcat într-un costum de Peter Pan.
       - Michael...? mormoiam eu.
       - Cine-i Michael? ma intreba el.
       - Ăăămmm... Tu?!
       - Cred ca te înșeli. Eu sunt si voi fi mereu Peter Pan.
   Nu mai apuc sa zic ceva, fiindca o zana imi apără in fata.
        - Asa e. zice ea.
        - Cine e ea? il intreb pe Peter.
        - Ea e Tink.
        - Iar ea cine e? il intreba Tink pe Peter.
        - Eu sunt Alice. ii raspund lui Tink.
     Auzindu-mi numele, Tink ii șoptește ceva lui Peter, dar el ii spune ca a nu a facut asta. Oare la ce se referea? Dar nu prea am avut timp sa imi fac tot felul de idei in cap, fiindca aterizam pe o insula.
        - Bun venit in Țara de Nicăieri.
        - Mersi.
        - Acum hai sa te conduc la viitorul tau camin.
        - O..k....
   Cand am vazut tot acel loc minunat mi-am dat seama ca aici ai ce face in fiecare zi.
       - A VENIT!!!!
       - Chiar a venit???
       - Nu credeam ca pe ea o va alege?
       - Taci!!!
  Acestea au fost doar cateva cuvinte pana cand o ceata mare de copiii de 4-7 ani s-au năpustit asupra noastra.
La un moment dat, o fetita de 4 anisori vine la mine si ma trage de mana.
         - Cum te cheama?
         - Alice! 
   Auzindu-mi numele toti copiii, au inceput sa susoteasca. Am reusit sa aud doar cateva fraze clar, adica "Nu cred ca ea e." "A gresit fata." "Nu arata ca ea."  Vazandu-ma putin agitata, Peter ma batu amiceste cu palma peste umar, ca si cum totul ar fi ok.
    - Daca Peter al nostru a ales-o pe ea, înseamnă ca ea este si gata!!! striga la un moment dat Tink.
   M-am dus in camera mea si incercam sa imi revin. Oare la ce tot se refereau prin acele fraze. Cine ar fi trebuit sa fiu. Si daca eram persoana cautata ce trebuia sa fac.
     - Cioc-cioc-cioc!
     - Cine-i? intreb.
     - Peter.
     - Intra.
     - Hei! Ce faci?
     - Nu ma plang. La ce se refera toata lumea prin "Nu cred ca e ea!"?
     - Daca vrei ne putem plimba si iti explic.
    - Ok.
  In timp ce ne plimbam prin padure, Peter a inceput sa imi explice.
    - Avem nevoie de o fata. In urma cu cativa ani, a venit o fata pe nume Wendy. Ea a plecat si astfel, nemaifiind aici, unde esti vesnic copil, ea a crescut. Si acum avem nevoie de o noua fata ca sa ii schimbe locul.
    - Ok, dar de ce toata lumea spune nu cred ca e ea?
   - Pentru ca lor nu le-am spus ca Wendy a plecat si a crescut.
   - Si ce ti-a spus Tink la ureche?
   - Ca am gresit persoana.                              - Nici ea nu stie?                                          - Nup.                                                                                                                                                                                         
*beep beep beep*

  Alarma asta enervanta. Mereu suna cand nu trebuie. "Sper ca in seara asta sa visez continuarea." imi spun in gand. Pana la urma ma trezesc si imi fac rutina zilnica de dimineata, adica mananc ceva usor , fac un dus, imi deschid laptopul si incep sa il butonez. Cam dupa 1 ora imi suna telefonul. Era Rosalie. 

   - Alo!                                                               - Ce faci? o inreb eu pe Rosalie.
   - Bine. Ma plictisesc. Ai vrea sa iesim in oras diseara?
    - Da. Dar am putea doar noi 2? Trebuie sa iti povestesc ceva, doar daca imi promiti ca nu mai zici la nimeni, nici macar lui Prince.
    - Ok.
    - Mersi. La 19:00?
    - Da. La mall?
    - Da. Ok. Ne vedem atunci.
    - Ok. Pa!
    - Pa.
  * la 18:00 *

    Vazand cat este  ceasul, incep sa ma pregatesc, la 18:30 plecand de acasa. Dupa ce am salutat-o pe Rosalie si am mai vorbit despre una, despre alta cu ea, i-am povestit visul. Reactia ei a fost mult mai buna decat mi-am imaginat. Cam dupa o ora am mers la KFC, am mancat ceva, apoi am mers incet spre casa. Ajunsa acasa, fac un dus fierbinte, deschid televizorul, dupa aproximativ o ora, inchizandu-l din cauza ca imi era somn.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
________________________________

Sper ca v-a placut acest capitol si sa ma urmariti in continuare asa cum ati făcut pana acum. Va multumesc din suflet pentru 1,3 mii de vizualizări si peste 100 de voturi. Sunteti cei mai tari cititori, iar fara voi nu as fi reusit sa ajung unde sunt acum. Va multumesc din nou si ne vedem data viitoare. :* :* :* *-* *-*